Infinitul roţilor
Spiţele roţilor desenând infinituri.
(O viaţă pe-astfaltul ce pare chiar drept.)
Unde vibrând între margini, în cânturi.
(Astfaltul, şi azi, ca şi ieri, indiferent.)
(E ora când parcul odihna îşi cere
când undele apei ne spală de gânduri
e ora la care solitudini de om
se-ntâmplă să-i fie prezente în somn.)
Pedale ce-apasă egal într-o viaţă ce parcul doar ştie
şi mâinile-i libere, nu pe ghidon,
măsoară armonic aleile goale şi azi, ca un metronom.
Am început să mă-ntreb dacă nu mi se pare,
dacă retina mea-i bleagă sau doar îmbibată,
dacă-i vreo mantră, vreo buclă secretă-n care mă-nvârt înnodată.
Şi azi, ca şi ieri, şi-n atâtea zile de vară, roţile-aceleaşi,
(în diferite ceasuri)
marchează astfaltul
(cu ale infinitului semne)
când eu nu privesc decât lacul
(desfăcând calendarele vieţii în clipe rotunde şi pline de apă).
Când iarna veni-va, îmi va fi oare dor de infinitul trecător?
25 august 2018, Bucureşti
Daniela, muzica interna este de o frumusete rar intalnita. Un poem exceptional!
LikeLiked by 2 people
Tare mult multumesc pentru asemenea comentariu si apreciere… short-prose! (Mi-as fi dorit sa-ti pot gindi numele.) Este unica aprecierea ta. Imi va ramine in suflet. Multumesc! Cu sufletul si cu mintea! Cu totul.
LikeLiked by 1 person
Cu mare placere, Daniela!
LikeLiked by 1 person