Infinitul roţilor

 

Spiţele roţilor desenând infinituri.

(O viaţă pe-astfaltul ce pare chiar drept.)

Unde vibrând  între margini, în cânturi.

(Astfaltul, şi azi, ca şi ieri, indiferent.)

 

(E ora când parcul odihna îşi cere

când undele apei ne spală de gânduri

e ora la care solitudini de om

se-ntâmplă să-i fie prezente în somn.)

 

Pedale ce-apasă egal într-o viaţă ce parcul doar ştie

şi mâinile-i libere, nu pe ghidon,

măsoară armonic aleile goale şi azi, ca un metronom.

 

Am început să mă-ntreb dacă nu mi se pare,

dacă retina mea-i bleagă sau doar îmbibată,

dacă-i vreo mantră, vreo buclă secretă-n care mă-nvârt înnodată.

 

Şi azi, ca şi ieri, şi-n atâtea zile de vară, roţile-aceleaşi,

(în diferite ceasuri)

marchează astfaltul

(cu ale infinitului semne)

când eu nu privesc decât lacul

(desfăcând calendarele vieţii în clipe rotunde şi pline de apă).

 

Când iarna veni-va, îmi va fi oare dor de infinitul trecător?

 

25 august 2018, Bucureşti