Tu, tinere castan (1)

Se despoaie de tot răul adunat

din vară, din oameni, din carii,

pielea cea nouă răsare ca luna

între nouă şi plină

o lună timidă,

o lună şi mai bine de-un parc străbătut de himere

de gânduri rebele

ce coaja copacului au îngreunat

şi-acum, uite, atârnă

straiele rupte şi vechi .

 

Castanul puiet aşteaptă

să-i crească pe trunchiul ca de mătase

o haină mai groasă de iarnă,

ca o ţestoasă carcasă sub care

să nu mai audă

urâtul din humă

al oamenilor atât de deştepţi.

 

Tu, tinere castan,

te-ai dezvelit aşa, în toamnă?

Ai vreme altă coajă să-ţi creşti ?

Sau poate iar lungă toamna va fi

şi-n anul domini

măsurat în ruperi visate

de mult proiectate,

anul de-o sută şi ceva tânjite carate?

tinere castan

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.