irumpe #poem

Irumpe!

ascultă-l cum sună

rupe prelate

prelaţilor mască

umple de viaţă şi vene şi coaste

ascultă-i dar pulsul

venit chiar din soare

bilă de flăcări ce hrană şi moarte şi viaţă

şi toate

şi vânt şi mişcare

ascultă-i dar viaţa în pieptul de gheaţă

auzi cum îţi spune că n-ai cum răpune o ţară

oricât ai rupe

şi graniţi de-ai pune

oricâtă otravă împrăştii

câtă ocară

e-un em de la mamă în verbul acesta

ascultă-l mai bine

irumpe

ascultă-l cum vine

din murmur în tunet

şi-atunci,

izbucnind în lumină

copiii din mame zidite

ţărâna străveche şi sarea

şi marea

şi zarea

foc se vor face

topitele-ţi tălpi

trup nu vor mai ţine.

Ascultă-l, ascultă-l mai bine!

Aşa a venit azi, poemul ăsta, că tot nu mai postasem de multe zile şi azi am deschis şi am citit puţin prin wordpress şi-aşa parcă m-a cuprins dorul de-a scrie şi m-am întrebat dacă o mai fi vreun poem zburătăcind prin jurul meu…

Am pornit dintr-un alt “loc”, cu totul altul. Unde m-a împins cuvântul, habar n-aveam c-am să ajung. Şi-apoi, m-am gândit ceva timp până să-l postez. Când m-am hotărât s-o fac, iar m-am oprit. Ce imagine să-i asociez? Şi cum pornisem din cu totul alt loc, iată, îl ilustrez cu o fotografie din pixabay.com. mult mai aproape de “locul” de la-nceput. Cred că-mi doresc să mă întorc în universul dintâi al lui “irumpe”. Poate mâine, poate în altă zi.