Scormonitoarea lună #poem

Aluneca discret prin golul ce mustea de vise-ntunecate

descinderi turbate în creierul minţilor sintactic crăpate,

plutea peste primăvara persistentă

nicicând mai potentă-n surprinderi de clipe

boabe rotunde dansând peste site în cerneri de gânduri firesc nerostite.

Blajina-i lumină căta marea grădină în alburi şi rozuri pictate-n surdină

visa, luna, draga, la valuri domoale să-mbrace în voal rotunjimile sale,

cu jind ea privea cei picuri de rai din ramuri-copii înfloriţi

din seve fierbinţi  nicicând cunoscute de ea.

Luna prea plină-n trecut scormonea în noaptea în care primăvara se-ntrona.