Aluneca discret prin golul ce mustea de vise-ntunecate
descinderi turbate în creierul minţilor sintactic crăpate,
plutea peste primăvara persistentă
nicicând mai potentă-n surprinderi de clipe
boabe rotunde dansând peste site în cerneri de gânduri firesc nerostite.
Blajina-i lumină căta marea grădină în alburi şi rozuri pictate-n surdină
visa, luna, draga, la valuri domoale să-mbrace în voal rotunjimile sale,
cu jind ea privea cei picuri de rai din ramuri-copii înfloriţi
din seve fierbinţi nicicând cunoscute de ea.
Luna prea plină-n trecut scormonea în noaptea în care primăvara se-ntrona.

Superbă scormonire a… lunii 😉 Cade tare fain
LikeLiked by 1 person
Multumesc frumos, Mihai! Chiar ca a “cazut”, rostogol, cel putin prima strofa.
LikeLiked by 1 person