Un recital pentru suflet

Andrei Ioniţă şi Naoko Sonoda în recital la Sala Radio – 15 aprilie 2019

beethoven part2

Uitasem că îmi cumpărasem bilet la acest recital cu câteva săptămâni în urmă,  probabil imediat cum am aflat de el. Nu vroiam să mai ratez să-l văd cântând pe scenă pe Andrei Ioniţă, acel violoncelist pe care l-am urmărit cu palmele împreunate în toate etapele Concursului Ceaikovski de acum patru ani. Şi nu pentru că era român, sau poate tocmai pentru că fiind român mi se părea că era posibil să se producă o mare nedreptate. Însă divinul adus în manifestare de acest tânăr (25 ani) nu a putut fi zdrobit de nimeni.

Şi-atunci, şi-n seara aceasta, au fost clipe în care măria sa Sunetul nu se mai împărţea, nu avea două surse, ci era Unul, acela perfect, pe care îl simţeam viu chiar în centrul capului. Şi asta fără nicio inginerie, tehnică şi tehnologie. Această perfecţiune născută din două instrumente atât de diferite, violoncelul şi pianul, mi-a fericit sufletul. Două şi în acelaşi timp unul! Ceea ce nu se întâmplă chiar des sau cu uşurinţă în muzica de cameră. Închizând ochii de câteva ori, imaginaţia, stârnită de ceea ce auzul recepta,  îmi înfăţişa un Andrei cu patru braţe. Din spatele lui ieşeau încă două braţe ca două aripi, cu vârfurile lor atingând clapele pianului. Nu am să uit această imagine prea curând. Clipele acelea de perfecţiune, ba chiar de sacru, sunt perle pe şiragul vieţii.

Simbiotici în asemenea clipe, cei doi artişti au dezvăluit cerul pe pământ.  Nu ştiu de unde îmi vine acest gând că puterea asta de a fi “o voce”, şi-n acelaşi timp o orchestră, izvorâşte din Andrei. E harul lui.

Pianista japoneză Naoko Sonoda, care l-a acompaniat şi acum patru ani în Concursul Ceaikovski, cu un piano atât de delicat, desăvârşit, cu un sunet armonic, profund şi plin,  construia împreună cu Andrei Ioniţă… orice. Sonata nr.5 de Beethoven, pe care nu o cunoşteam, a născut un univers muzical dincolo de timp şi spaţiu. Erau ei, artiştii, acolo, pe scenă, da. Dar povestea muzicală era infinită şi nemărginită de pereţii sălii. Liberă. Şi, cu toate că o parte din cei prezenţi în Sala Radio – plină, plină! – au aplaudat după prima parte a sonatei, întrerupând astfel întregimea lucrării, cei doi artişti au reuşit să repare această fisură. Nu s-a mai întâmplat asta la următoarea lucrare “Două piese op.2” de Rachmaninov,  lucrare din tinereţea compozitorului, cu linii melodice aş spune mai degrabă moderne, a inspirat şi atras publicul într-un alt tărâm, parcă pregătind “decorul” pentru cea de-a treia lucrare din recital, Sonata în La major de Frank. Şi-aici, cele două instrumente au devenit o întreagă orchestră!

un final

Astfel s-a construit totul, cu măiestrie, până la final, moment în care publicul s-a ridicat în picioare, aplaudând şi aplaudând până când a primit răsplată trei bisuri, ultimul fiind Vocalise – Rachmaninov. Nu mi-au mai aplaudat palmele după ce arcuşul a rămas în aer. Totul a rămas suspendat, plutind după ultimul sunet, departe, dincolo… Niciunul din marii violoncelişti ai lumii nu a cântat această piesă aşa cum a făcut-o Andrei Ioniţă în seara asta. Poate Rostropovici. Dar, nu. Nu!

Până la urmă m-au adus cu picioarele pe pământ aplauzele celorlalţi. Apoi, a ţâşnit gândul că trebuie să cumpăr neapărat albumul! M-am grăbit să ajung în foaierul Sălii Radio unde urma să fie lansat primul CD înregistrat de Andrei Ioniţă împreună cu BBC Radio 3, în cadrul proiectului New Generation Artists. Şi da, am vrut şi un autograf! Nu mi s-a întâmplat să cer autografe de mai mult de vreo două-trei ori în viaţa asta. Mi s-au oferit cărţi cu autograf, asta da.

cd cover

autograf

 

 

 

 

 

 

 

Nu este cazul să mai pomenesc de inteligenţa muzicală a violoncelistului Andrei Ioniţă (care a terminat un liceu la clasa de matematică-informatică, studiind pianul şi violoncelul în paralel), de puterea de a transmite, de a impresiona, de a infuza auditoriul cu nectarul muzicii. Ar fi chiar mult prea limitate toate aceste etichete. Şi-apoi, alţii trebuie să scrie asemenea lucruri, nu eu.

Ce frumos ar fi să fie aşa toată această săptămână!

Cele câteva fotografii făcute cu telefonul, nu cântă, dar îmi vor aminti cândva de această seară.  Mă-ntreb dacă în arhiva Radio România Muzical va fi disponibilă înregistrarea acestui recital. Voi verifica zilele următoare. Nu ştiu cum se va auzi înregistrat, cu siguranţă nu la fel. Nimic nu se compară cu sunetul viu.

Cu sufletul vă mulţumesc Andrei Ioniţă şi Naoko Sonoda!

flori

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.