Pagini din jurnalul întâmplător – 11 iunie

Marţi, 11 iunie, 2019

După trei zile de copy-paste, am simţit că dacă nu mă opresc, voi ceda insinuantei  tristeţi ce se insinua încă de ieri… am simţit-o, da, acum sunt capabilă să-i simt adierea… nu, că adierea e un cuvânt frumos, asociat cu “breeze”, care sună, aşa, a zbor cântat de sunetele produse de unda ce sunt în propagarea prin spaţiul interior al cerului meu ca marea…  Fiecare om are cerul său. Dar nu fiecare om recunoaşte asta. Cum să nu fii “prezent”, “activ” în toate cele ale lumii? Să-ţi pierzi stima celor care-ţi apreciază cinismul, satira, virulentul limbaj până la violent, până la vulgar…

Mă opresc pentru că nu are niciun rost să alunec. Şi-oricum, de-aseară, de când mă străduiam să termin munca de copy-paste, ceea ce n-am terminat nici acum, mă bâzâia “roua”. Obişnuinţa de a face mai întâi “ce trebuie”, să nu cumva să mă opresc să fac ceva pentru sufletul meu, să-mi văd de treburile şi responsabilităţile… Iar mă opresc. Hm! Uite-aşa se opresc tiparele. Spui stop, şi chiar te opreşti din automatismele lingvistice,  determinanţi ai înşiruirii unor gânduri care chiar nu folosesc. Se repetă asurzitor şi hipnotic doar ca să nu-şi piardă “existenţa”.

Cred că era după ora 11 seara când a apărut Roua cu primul ei vers, ei, nu chiar aşa era versul, dar dacă nu l-am scris aseară, l-am uitat. Am lucrat până pe la ora 1, la cele ce trebuie făcute. Eram obosită şi m-am gândit că voi adormi repede-repede.  Mi-am pierdut speranţa odată cu tobele cerului şi străfulgerările unei minţi scurt-circuitate de idei. Dacă universul este unul mental, atunci e clar că în ultima vreme reacţiile electrice ale “ideilor” sale produc transformări destul de periculoase pentru planeta asta.

De mică mi-au plăcut furtunile de vară, cu tunetele lor, dar mai ales cu fulgerele care luminau cerul nopţii, singurul cer în care existau stele. Ziua, stelele dispăreau şi copila ce eram privea oameni, şi nu stele. Aşa am început a pluti astă-noapte printre amintiri. Alte furtuni născătoare de alte poveşti, din vremea când visam că voi scrie proză, că voi scrie mult, mult, că asta trebuia să “mă fac” eu, scriitoare, s-au luminat în mintea mea neadormită.

Când am început să scriu “povestea celei de-a doua scrisori” mi-am simţit ruginirea, aproape că i-am simţit gustul metalic şi acru. De n-ar fi fost scopul care m-a împins să scriu această poveste, cu siguranţă aş fi renunţat.

Sunt multe asemenea “întâmplări” în viaţa omului care îi pot arăta drumul, flash-uri (ei, uite că nu ştiu acum un cuvânt în limba română care să exprime nu “scânteiere”, ci luminarea instantanee şi de foarte scurtă durată şi care să nu fie “fulgerătoare”!) ale unor momente în care s-a uitat pe sine ori s-a ignorat. Există, cu siguranţă, un prieten-învăţător în noi. Nu-l prea ascultăm, nu-l prea înţelegem în manifestările sale atât de metaforice uneori.

Din întâmplarea de astă-noapte am rămas cu dorinţa de-a mai căuta, încă o dată, vechile foi, poveştile de-acum 30 de ani şi mai bine. Şi dacă nu le voi mai găsi, dar poveştile încă sunt în mintea mea, aproape toate. Cu siguranţă toată treaba asta are legătură tot cu “povestea celei de-a doua scrisori”. Gata! Mă-ntorc la ea!

2 thoughts on “Pagini din jurnalul întâmplător – 11 iunie

  1. Fiecare om are cerul său. Cât de adevărat! Și ce cer frumos ai ilustrat aici, scris și în fotografie. Mov, o combinație care ne conține deseori… senin și întunecat 🙂 yin și yang

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.