Povestea celei de-a doua scrisori – III

III.

O fi de la iubirea asta pictată pe toate gardurile… până şi pe panourile publicitare am văzut. Unde te uiţi, numai iubire. Geme lumea de iubire. Asta, scrisă pe pereţi, că dacă te uiţi în inimile lor…  Noua modă. Noua boală.  E un virus, asta e. Dar şi ea?… e prea de tot.  La orice m-aş fi aşteptat, dar la asta, nu. Întotdeauna am crezut că sunt un cuplu minunat, că se iubesc cu pasiune, că sunt fericiţi ca-n poveşti. Cum să mă păcălească frumuseţea aia, că erau aşa frumoşi… de fiecare dată când ne-ntâlneam, admiram frumuseţea lor împreună. O şi invidiam… puţin. Cum de n-am observat nimic?… Dar ea o fi văzut ceva la mine? Poate şi ea crede …  Cât de naive suntem! Cât de naive! Cum ne păcălim unele pe altele… cum vedem noi ceea ce vrem să vedem! Ce-avem nevoie să vedem… să existe măcar la alţii… Ne-am obişnuit să copiem exemple… avem nevoie de modele… aia e. Şi doar suntem prietene. Sau poate că nu suntem, că aşa prietene… pe vremuri parcă altfel era prietenia. Ne spuneam tot, n-ascundeam nimic… Unde s-au dus toate? Ce-am trăit eu de 20 de ani încoace? Şi dacă nu m-ar fi căutat el, m-aş fi trezit?… Aş fi recunoscut vreodată că şi eu am dreptul la fericire?… Niciun mesaj!

O fi de la vârstă. Criza de la 40 de ani. Criză-necriză, realităţile astea sunt. Nu mai am 40, gata. Acum am 17. Poate-mi dispar şi ridurile. Crema aia oricum nu e bună de nimic şi-am dat şi-un pogon de bani pe ea. Iubirea, crema perfectă. Îndepărtează ridurile în mai puţin de două săptămâni. Ha! Ce faliment ar da ăştia dac-ar şti femeile… şi când se termină cutia… Dacă se va termina, se va termina. O să văd atunci. Deocamdată încă mai e. Şi e aşa cum n-am  trăit niciodată. Cum n-aş fi putut trăi decât cu el… Să fi murit atunci, ar fi fost perfect. Mai mult ca perfect. Sublim. Altădată m-aş fi speriat, dar când mi-a trecut gândul ăsta prin cap… ba era chiar o dorinţă… să mor atunci, aşa, în braţele lui, în clipa aia…

-Mă scuzaţi, staţi la rând?

-Nu. Stau la coadă.

Ce tâmpit! Mă vede că stau aici şi ce crede, că…

-Atunci poate avansaţi, vă rog, ca să nu se bage altcineva în faţa dumneavoastră.

-Scuze, n-am observat.

Cum naiba n-am observat c-au avansat ăştia?… Nu, e clar că mai am puţin şi-mi pierd minţile. Nu mai pot să mă concentrez, nu mai ştiu ce-am de făcut… Singurul loc în care nu mai simt haosul ăsta e în braţele lui. Atunci totul se linişteşte. E pace. Nu-mi lipseşte nimic. Nu vreau nimic altceva. Nici gânduri n-am. Amuţesc. Nici el nu simte nevoia să vorbească. Tăcere, pace… poate de-aia mi-a trecut prin cap moartea.

Ei, acum am observat! Na, am avansat, ca să nu se bage altcineva în faţă. Acum eşti fericit?… Bietul om, mi-a căşunat pe el… n-are nicio vină… Chiar niciun mesaj? Până la ora asta? S-o fi-ntâmplat ceva. Dar de ce nu-mi spune? Orice-ar fi, da’ să nu mă fiarbă aşa. Trebuie să-i atrag atenţia să nu facă… iar fac comparaţii. Nu e bine. Dar i-am spus deja, ştie. Ştie toate nemulţumirile mele. Ar putea să nu facă la fel. Nu se poate s-ajung în acelaşi… nu. Exclus!

Ce rău îmi pare acum că n-am avut curaj s-o-ntreb mai multe. Era şi surpriza… imensă surpriză. O fi la fel şi pentru ea?… Părea mult mai… echilibrată. Eu merg pe sârmă. Şi-am toate şansele să mă prăbuşesc. Aaah!…

-Alo! Ce faci? S-a-ntâmplat ceva?

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.