Pagini din Jurnalul întâmplător – 5 iulie 2019

Vineri, 5 iulie 2019, Bucureşti

Când să fi scris? N-am avut când şi cum. Am avut un atelier de făcut. Cu totul alte cuvinte se-adună acolo. Fiecare este măsurat, cântărit, ales cu mare grijă.

Cuvintele sunt diferite. Înşiruirea lor, de asemenea. Cu câţiva ani în urmă reuşeam să le îmbin pe toate. Acum, e altceva. Trebuie să dedic totul unei singure acţiuni. Nu-mi dau seama dacă e un plus. De fapt, mi se pare un mare minus. Multitaskingul ăla pe care-l făceam cu uşurinţă nu mă mai iubeşte. (Mă smiorcăi, ce să fac şi eu, dacă tot înşir gânduri despre gânduri, care, dacă există, trebuie vindecate, nu?) Poate că-mi voi reveni total, poate nu-mi voi reveni… Cert este că  “acum-ul” ăsta e muuuult mai bun decât “acum-ul” de anul trecut. Iar comparaţia asta are un grad de beneficitate. De vreme ce încă există comparaţia, înseamnă că mai atârnă oarecari greutăţi de câteva dintre penele aripilor.

Plonjez cu încetinitorul în scrisul ăsta. Împing cu greu vagoanele ideilor pe nişte şine care coboară în inima muntelui. Şi totuşi, gravitaţia nu funcţionează. Nu există miezul acela magnetic atractor. Nu mă atrage nimic. Şi-atunci? De ce să scriu? De ce să pun cărbuni în furnalul gândurilor? Doar ca să-mi antrenez muşchii neuronilor? Mda, poate că e necesară şi antrenarea braţelor, a degetelor scriitoare, e necesar şi antrenamentul tălpilor pe pământ. Aproape c-am uitat cum e să scriu în jurnalul ăsta. Am uitat şi de povestea începută. Mai degrabă m-aş întoarce spre ea. S-ar putea să aibă un magnet mai puternic. Cel puţin la fel de puternic precum Piatra Verde. Vai, ce-am mai râs! Ce-nseamnă să nu ştii geografie pentru că ţi-a fost frică de profesoara de geografie! Ei, nu doar asta, că dacă cercetam cu atenţie internetul, poate descopeream. Dar ce să descopăr, că până şi omul ăla pe care l-am întrebat, ne-a indicat o altă direcţie. Am hotărât, totuşi, să nu-l ascult. Şi ne-am întors din drum până acolo unde văzusem versanţii ăia golaşi, bruţi şi strigători (ce-mi aminteau de Munţii Buzăului, mă rog, nu ştiu care munţi, unii de sare, asta e sigur). Acolo simţisem eu magnetul. Dar pe şosea nu era niciun indicator. Şi-aşa am făcut, ne-am întors, am parcat şi ne-am strecurat printre florile înalte, urcând spre un mic platou acoperit de un praf alb, foarte fin, mai fin decât sarea fină. Am stat puţin acolo cu soarele deasupra capului şi, când să plecăm, ce să vezi: un indicator! Ne aflam exact pe Masivul Piatra Verde! De origine vulcanică, format cu milioane de ani în urmă, mult înainte de dacii care, cu vreo 2400 de ani în urmă, spunea indicatorul, şi-au construit aici o aşezare. Na, c-am ajuns unde trebuia!

 

Foto: Mihaela Tolan
Foto: Mihaela Tolan
spre varf
Foto: Daniela Marin

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.