Din Jurnalul întâmplător – seara lui 15

În după-amiaza de 15 iulie am ajuns, în sfârşit, în apropierea locurilor în care mulţi daci şi-au pierdut viaţa pentru a-şi apăra regatul. Secole mai târziu, între malurile aceluiaşi fluviu au murit românii ce-şi căutau libertatea, fugind dintr-un stat care nu mai era regatul dacilor de multă vreme. Un paradox al istoriei acestor locuri.

Şi totuşi, am simţit aşa, un fel de pace interioară, de parcă aici trebuia să ajungem, de parcă întregul traseu, destul de lung şi ocolitor, ne-a purtat până în acest punct cu o pecete cardinală neştiută.

Ne-am cazat la o pensiune pe malul Dunării (cum altfel?), am lăsat bagajele în cameră şi am fugit afară, pe plaja amenajată din faţa pensiunii. Norii pe sub care trecuserăm încă se vedeau, dar ştiam că aveau să se-ndepărteze. Ne curăţaseră calea şi locul, aşa cum o făcuseră pe tot traseul, de altfel.  Pe plaja încă udă, stăteau priponite două undiţe. Aşa mi-am amintit de Undiţa lui Tudorel,  povestire scrisă în urmă cu vreo cinci ani pentru Dialogurile spirituale, o rubrică dintr-un blog pe care l-am închis (temporar). Contrar gândurilor lui Tudorel, ale mele curgeau peste apele verzi, la vale, către mare, dincolo de timp.  Undiţele, nemişcate, aveau să rămână de pază. Cine ştie ce roman ar fi răsărit din Dunăre, cine ştie ce dac s-ar fi trezit din amorţire.

20190715_171729
Image: Daniela Marin

M-am întins acolo, în coborârea soarelui, între apă şi foc, pe-un petec de nisip, respirându-mi liniştea printre strigătele copiilor şi pleoscăielile apei revărsate din piscina gonflabilă în care se bucurau… foarte aproape de mine.  Viaţa şi bucuria (da, bucuria aceea de care mi se tot amintea), strigau dintr-o piscină. Liniştea mea se-mpletea cu voioşia lor în pacea curgerii fluviului plin de poveşti.

Peste câteva ore, de peste dealurile sârbeşti s-a ridicat o lumină. Undiţele au strălucit. Păreau că vor să prindă luna (cea plină) lin rostogolită pe apa înserată. Atât mi-a trebuit. Bucuria m-a săltat numaidecât din scaunul terasei şi m-a împins acolo, jos, pe nisip, între verde şi-albastru, în albul răsfrânt, alungit, acolo mi-aş fi scufundat bucuria, cu peştii-mpărţind-o, cu pădurile scufundate, în copacii rămaşi drepţi, cu cetăţile-ascunse demult sub baraje. Printre culori.

Image: Daniela Marin
Image: Daniela Marin

Asta mi-a fost seara de 15 iulie şi luna plină ce-avea să-mi bucure şi noaptea, ba chiar şi dimineaţa.

20190715_211912
Image: Daniela Marin
20190715_220941
Image: Daniela Marin

Dis de dimineaţă, undiţele îmi păreau îndreptate spre  cealaltă parte a plajei. Era firesc. Doar mă trezisem în bucurie, una care a tot sporit precum aluatul pus la dospit şi până la cer s-a urcat, cu recunoştinţă.

sdr_HDRB

Image: Mihaela Tolan

.

 

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.