Fragment din “Poemul parcului interzis” #poem # poezie

Fragment din Poemul parcului interzis (titlu provizoriu, poem in lucru)

Dedic acest fragment prietenei Elena B.C., inspirat fiind din viziunea sa.

Privesc cum Apele de ape se spală.

Fericiţi, peştii îşi duc viaţa până la capăt.

Aerul purtător de consumator

(învelit bine în plăpumile sinteticei ignoranţe)

curăţat e de Aerul Aer ce domneşte lunatic.

Iarba primăverii calde s-a îmbrăcat în verdele înnobilat prin absenţă.

Vindecată de coji de seminţe,

aluminice cutii şi plasticul inventat

premiat de lojile superioare

minţi hominide

apatride

aparent.

Totul apare.

Să fie vindecare – strig;

o respirare curată,

nemascată

se unduie-n ecou lângă lac.

În linişte falsul transpare

şi-un gând ascuţit străpunge

singurătatea plutitoare a rădăcinilor suspendate-n tipare,

(eonice uzine şi fabrici de somn neadormit

caverne sălbatice umplute de-un aur dospit).

Gândul ţinteşte un spirit scorojit

de timpul omului

vopsit

de umbrele celorlalte gânduri

(istorice spoieli înnodate pe pereţii unei case

testamentate-n blesteme) .

Gândul voieşte să supra-vieţuiască.

(şarpele nezdrobit,

neorbit de lumina clară a cerului nemânjit)

gândul se teme de teama c-ar putea fi uitat,

lăsat în pustiul uscat

netraversat.

Frica-i de frică îl leagă de pământul crăpat.

*

Trecut-a o clipă.

O umbră vede crescînd

întunecându-i deşertul  până departele nicicând cunoscut.

Uimit, gândul se bucură.

“Ce mare m-am făcut! Acum sunt stăpân peste toate!”

îşi spune şi bucuria-i îndreaptă ochii în sus.

“Numai cerul nu-i negru”, oftează mirat în timp ce trupu-i,

fără de gând răsucit,

pătruns e de ace fierbinţi de aur şi-argint.

Luminat, gândul se topeşte-n neant.

*

Se vindecă Terra de oameni, de gânduri, de şerpi.

---

Featured Image by OpenClipart-Vectors from Pixabay