By O seamă de reflexii
lungi de când timpul era
suferinţă
mâinii care l-a dus la gură
a şters cuvintele buzelor
lacrimile obrajilor
şters-a mâna
până când
lacrimile întemniţate s-au făcut
piatră golaşă-ntr-un apex de munte
ori poate s-au eterizat în cerul desozonat,
au secat
în albia ochilor împăienjeniţi
(întreţesute pânze-dureri)
martori obligaţi să vadă
(în şiruri fibonacciene
davinciene desene)
cerând îndurarea
eliberarea
omului
(în cercuri cu raza un infinit).
De seamă darea despre degradarea trupurilor trecutului răstignit.
Worlds of Words 