Programarea realităţii

În urmă cu 10 ani, în perioada aceasta repetam şi pregăteam spectacolul lansării acestui volum, al doilea, din seria NOI în secolul XXI. Scenariul spectacolului era doar un crâmpei, un bucheţel adunat dintre puţinele pagini (puţin peste 100) ale cărţii. Coautoarei, Daria Gănescu, i-a părut o nebunie nu doar tipărirea cuvintelor noastre concentrate, dar să mai facem şi un spectacol din ele… Dar a avut încredere. Nu doar că spectacolul s-a întâmplat, dar a fost şi foarte bine primit de public.

Despre spectacol şi scenariul lui am publicat în cel de-al doilea volum al colecţiei Teatru. Acum am ales să vă împărtăşesc un alt fragment din caietul meu, un fragment pe care nu prea  aveam cum să-l includ în acel tip de scenariu, ci poate doar să fi scris un alt scenariu, pentru un alt spectacol. Iată-l:

— Este adevărat că avem capacitatea de a ne programa propria realitate?

— Câtă minte fără de suflet, tot atâta iluzie. Răspunsul scurt la această întrebare ar fi: da şi nu. Probabil că ar putea exista câte o pereche de „da-nu“ pentru fiecare palier de conştiinţă, până la acel nivel unde întrebarea nu mai există, pur şi simplu nu mai are cum exista.

Este foarte adevărat că al nostru creier este un super computer cu programator inclus. All included, precum ofertele turistice de vacanţă. Din păcate pentru creierul nostru, obişnuit să funcţioneze în regim non-stop, nu e deloc o vacanţă. Îşi reduce activitatea doar atunci când dormim ori atunci când ne relaxăm profund, când facem meditaţie, când măsurătorile undelor cerebrale indică o frecvenţă cuprinsă între 4 si 8 Hz, ceea ce ar fi ideal pentru o funcţionare într-o cu totul altă paradigmă. Dar oare doar creierul nostru şi mintea noastră sunt unici responsabili cu programarea realităţii, a experienţei noastre?… Atunci, într-adevăr am fi doar nişte roboţi din ce în ce mai evoluaţi, din ce în ce mai sofisticaţi, ştiindu-ne clar menirile, ştiindu-ne sensul, sarcinile pe care le avem de îndeplinit, ce avem voie să facem şi ce nu.

— Şi oare nu înspre această direcţie se îndreaptă societatea ştiinţifică, tehnologică? Evoluţia ştiinţelor pare că duce înspre implementarea acestei idei: totul poate fi nu doar programat prin acţiunea unor frecvenţe combinate asupra anumitor zone corticale sau subcorticale, nu doar manipulând activitatea neuronală, inducând şi hrănind anumite idei, anumite gânduri, anumite credinţe, modificând câmpurile electromagnetice, dar întreaga existenţă a unui om poate fi manipulată şi condusă de către un altul, cu sau fără ajutorul tehnologiilor, deja. Nu este aşa?

— S-a extirpat orice sacralitate, cu toate că se vehiculează din ce în ce mai mult ideea că suntem, totuşi, scântei divine, că suntem co-creatori pentru că suntem iviţi din Unul Creator, după chipul şi asemănarea Sa construiţi.

Dar şi acesta este un mod de a devia atenţia ori de a o atrage într-o anumită direcţie, către un anumit tablou. Dacă-i laşi omului iluzia libertăţii, el îţi va lucra cu mult mai mult spor decât dacă-l ţii legat cu lanţuri vizibile.

Dacă îi dai tehnici de obţinere a succesului pentru care îi oferi şi un model, el se va bucura şi se va strădui să fie la fel. „Şi tu poţi să fii ca mine!“ îi spune mereu modelul din reclame, din seminarii, din cărţi, din orice. Important este să-l hrăneşti mereu cu modele noi, şi, pentru credibilitate, să îi oferi şi anti-modelul. Altfel, la un moment dat, se prinde. Şi te neagă.

Dacă îl înveţi să se autosugestioneze singur, să se autoprogrameze singur, scuteşti nu doar o mulţime de bani, dar şi câştigi o grămadă, iar când ajunge să vorbească singur ceea ce ai vrut să-l înveţi, deja nu mai trebuie să depui niciun efort. Totul va funcţiona exact aşa cum îţi doreşti tu, conducătorule!

Hipnoza se va înrădăcina adânc, va cuprinde tot pământul, va fi ca o pătură groasă de fum şi ceaţă împotriva căreia nu vor mai exista nici faruri, nici măcar focuri. Orice creier este racordat la sistem, la matricea generală chiar şi în acea minimă măsură necesară coabitării. Matricea electromagnetică, ba chiar câmpul electromagnetic al planetei creează acest stroboscop al strălucirilor efemere.

Proprietatea fundamentală a celulei este comunicarea, receptarea unei informaţii din exterior, a unui stimul, urmată de procesare şi adaptare, respectiv emiterea unui răspuns. Este un receptor, un procesor şi un emiţător. Corpul uman întreg este o antenă de emisie-recepţie, iar creierul este parabolica parabolicelor. Setăm această parabolică să recepţioneze anumite frecvenţe, dintr-un larg palier de unde, vom capta acele posturi, vom vedea acele posturi, vom fi influenţaţi de emisiunile acelor televiziuni. O persoană care nu înţelege acest aspect, îşi trăieşte iluzia până la capăt, până la moarte.

Fragment din Caietul Danielei, NOI în secolul XXI, volumul 2