Urzeli #poezie

A poposit poemul ăsta de vreo săptămână şi l-am tot ocolit, închis, deschis. Am vrut să-l şterg de tot, dar m-a uimit felul cum a curs – aşa cum îl vedeţi. Am făcut câteva modificări, am şters câteva rânduri (destule) şi-am pus oarece virgule. Îi dau drumul să plece, că prea mă sâcâie şi nu […]

Read More

Septembrie, 13

rostogolite în arsura toamnei, frunze căzute şi oameni Ziceam că-mi era dor cândva de palma ta pe fruntea-mi răzvrătită. Ce rost avea să dorm, să risipesc minunea vieţii pe care-o inspiram precum un câine adulmecând oameni şi rosturi… o bucurie singuratică, gândesc acum în memoria ochiului zărind nevoia ta de somnul meu – timpul celorlalte […]

Read More

Carnea literelor #poem#poezie

Carnea-şi luminează în faţa ochilor pescari literele, în lasouri mari adunându-le alăturarea -n cuvinte ce freamătă precum fluturii prinşi în plasele curioşilor, în buricele degetelor sătule de pasiune aproape arzând pe şinele neînceputurilor se-adună vagoane de litere şi luptă cu gravitaţia în surd scrâncet de roţi. Evitând putrefacţia, timpul, neorb urmărind zbaterea cuvintelor cu aripi […]

Read More

În cântec de seară

                                                                        Mamei Azi m-a urmărit un nor. (nu o frunză, nu un pom) Norul lacrimi mari plângea ochii mamei îi […]

Read More

Eu nu mă rog să mi se dea, ci să se ia #poem

Eu nu mă rog să mi se dea, ci să se ia   Să se ia dorul şi mai ales nodul cu care ne-a legat cine ne-a legat! De ce ne-o fi legat dacă legătura doare?   Să se ia norul care-a umbrit cerul care-nsenina marea şi-i scotea sarea de-o înălţa până la cer! Să […]

Read More