8 Ianuarie 2025

Bucureşti, România

Foarte cald azi! Vreme de primăvară. Iar vor creşte tulpinile zambilelor, narciselor… şi, parcă văd că vine zăpada peste ele. Plantele nu pot verifica prognoze meteo. Şi, chiar de ar face-o, în ultimii ani nu prea mai poţi avea încredere în ele. În ce să mai ai încredere, de fapt?

Acesta este unul din lucrurile oribile, cu potenţial letal, care li se petrec oamenilor, fără ca măcar să-şi dea seama înainte de a fi prea târziu – manipularea încrederii, ba chiar şi a speranţei. În iureşul de falsuri şi minciuni, fake-news (că acum ştie tot românul expresia asta), “narative” şi campanii organizate sub hashtaguri (#) false, mintea omului, predispusă oricum să rămână naivă, impresionabilă şi “credincioasă”, cedează, cedează şi tot mai mult cedează presiunilor uluitor de mari la care este expusă. Filtrele raţiunii, logicii, bunului simţ s-au făcut praf. Oamenii se uită hipnotizaţi, cu admiraţie reală, la orice “salvator” auto-declarat care le apasă butoanele nemulţumirilor, fiind gata să se facă frate cu orice întuneric, numai să scape de stresul permanent al vieţii. Nu se mai întreabă nimeni cum anume ar putea “salvatorii” aceia să-şi pună în aplicare şi să se ţină de promisiunile lor de “mai bine” (sau „great again”). Nici că îi interesează. “Dacă aşa a zis omu’ ăsta care e unul de-al nostru, e om de cuvânt, aşa va face, cum a promis.” Cu ce preţ, nu mai contează. Aşa cum nici poporul german nu s-a întrebat la început, când l-a apreciat şi chiar l-a iubit pe Hitler.

S-au făcut mii de cercetări asupra modurilor de influenţare a maselor de oameni, metodelor, şi nu doar asupra maselor, grupurilor de oameni, dar şi individual. De la “Propaganda” lui Edward Bernays, nepotul “jmecher” şi pus pe afaceri al lui Freud, publicată în anul 1928 (!!!), am trecut prin multe revoluţii industriale, tehnologice, umane şi “suveraniste”. Nu se prea mai învaţă istorie, cred, nu doar în România, ci peste tot. E mult prea multă informaţie de divertisment în jur, în prezentul acesta tranzitoriu şi mult mai uşor de accesat decât vreo carte mare şi groasă, ori vreun canal dedicat istoriei lumii în YouTube, ascuns bine pentru că, deh, nu-l recunoaşte “algoritmul”.  

Cel mai mult mă supără indivizii care au citit cărţi de dezvoltare personală şi spirituală, s-au informat despre noile descoperiri din domeniul fizicii (cuantice, în special), au înţeles că dacă împachetează bine un grăunte de adevăr din pulberea de informaţii, dacă îl înfăşoară bine, bine, în tot ceea ce vor ei, apoi îl prezintă ca pe “cea mai bună soluţie”, “unica soluţie”, cel mai bun “produs”, vor avea “succes”. Au aflat aceşti “jmecheri” că omul reacţionează pozitiv la adevăr, aşa că, micul grăunte le va susţine tehnicile de impresionare şi hipnotizare şi vor “câştiga” marea masă de oameni/cumpărători/votanţi/etc. Au aflat şi au început, vorba Apocalipsei, să se facă profeţi. Mulţi, mulţi profeţi în lume, în orice domeniu. Şi, evident, şi mulţi “mântuitori”, “salvatori”, “patrioţi”.

Cu mulţi ani în urmă observam cu tristeţe cum evoluţia spirituală devenea o modă şi o marfă. Înţelegeam cum urma să fie deviată orice cale ce i-ar fi apropiat pe oameni de adevăr, care i-ar fi îndrumat să se cunoască, să descopere cum funcţionează ei înşişi, care le sunt bubele şi butoanele de reacţie, ce îi stârneşte şi de ce, să se îndrepte, să devină mai buni, să se desprindă de “turmă” pentru a se vindeca de neadevăr, pentru a cunoaşte adevărata iubire. Nu eram doar tristă. Pe vremea aceea mă şi înfuriam. Toate au fost deviate spre “cum devii un om de succes”, cum devii unul din masa de “înscrişi” şi cotizanţi pentru binele… “trainerului”. Afaceri peste afaceri, “învăţatori” şi traineri şi psihologi cu carul pe suta de oameni. (Nu, nu am nimic cu profesia de psiholog. Mă refer la cei care încearcă să-i “ajute” pe alţii combinând tot felul de metode „outside the box” înainte de a se fi ajutat pe ei înşişi.)

Cum omul este cam leneş din fire, era firesc să fie atras de promisiunile celor care “îi dau de-a gata” şi este dispus să plătească orice preţ pentru confortul acesta. De ce să muncească singur, când, uite, îi dă pe tavă, tot ce trebuie să ştie şi, dacă are noroc, îi face şi nişte rugăciuni speciale şi se şi vindecă, îşi repară şi soarta, ba chiar şi pe a rudelor sale, pentru că acela, trainerul, este “special”. Nu l-a învăţat să pescuiască, e-adevărat, dar, la ce i-ar folosi dacă îi dă peştii pe tavă?

8, fir-ar să fie, că tot cu gândul la bucle mă duce, la infinituri în care ne rotim precum şoarecii în jucăriile acelea care se învârt odată cu fiecare pas pe care îl face bietul animal.

Noroc că azi au apărut câteva lebede pe lac!

 

Până şi lebedele, tot 8 erau!

La prima numărătoare, în zare. Dar, uite cum a mai răsărit una în privirea telefonului şi am respirat uşurată! 9! Da!

P.S. Aş fi vrut să am timp să dezvolt subiectele acestea. Voi reveni, dacă va mai fi timp. Dacă domnul Trump e gata să înceapă războaie de cucerire, şi dacă asta va suna goarna şi în urechile preşedintelui chinez, nu ştiu ce fel de timp voi avea, ce fel de internet… Dar, să sperăm că suveranismul şi politica de expansiune, de refacere a marilor imperii, va fi scurt-circuitată cumva.

Mi-a trimis azi cineva un link. Vi-l transmit aici. Poate vă foloseşte.

P.S.2 La tiparul acesta cu Post Scriptum voi renunţa, dar după ziua de mâine.