De Aşa a fost să fie, ca într-o singură săptămână să mi se “întâmple” două… cum să le numesc, experienţe culturale? Trăiri artistice?… Renunţ să mai caut vreo asociere şi încerc să mă apropii de povestea de joi seară, de astă dată întâmplată la un cinematograf.
Dacă marţi am fost la teatru, la Ubuntu: Anatomia emoţiilor şi m-am scăldat în bucurie – pentru că a fost o imensă bucurie să revăd acest spectacol al Cuibului Artiştilor! – aşa, şi spuneam că dacă marţi am fost la teatru, joi am ajuns, în sfârşit, într-un cinematograf să văd Cravata Galbenă!
Joi, la ora 19.10, cu o sală “plină” cu 10 spectatori, incluzându-mă în acest număr, am trăit o altă bucurie, un alt fel de bucurie. Chiar dacă (şi cel puţin) dezvăluirea umanului în profunzimea sa, simbolurile şi arta lor leagă aceste două “experienţe artistice”, în mine rămân, totuşi, bucurii diferite.
De o frumuseţe rar întâlnită în filmele româneşti, imaginea, semnată de australianul Peter Menzies Jr., îţi sugerează chiar de la început să-ţi linişteşti mintea, să-ţi permiţi să aluneci ca o pană delicată prin eterul ce pluteşte printre vremuri. Este timp pentru toate culorile timpurilor ce te poartă printre epoci, printre războaie şi paradigme ale societăţii umane, îţi desenează în linii subţiri cadrul social, politic, economic în care s-a desfăşurat copilăria, adolescenţa, tinereţea şi maturitatea Artistului Sergiu Celibidache.
Numai că filmul ne arată în primul rând OMUL Sergiu Celibidache! În acest fel, da, ne-am putea apropia de înţelegerea geniului muzical al Artistului. Iar această calitate este ceea ce scoate filmul din orice încadrare de gen. Nu este biografic, nu este muzical, nu este doar despre un român genial plecat dintr-un sat românesc şi ajuns să fie recunoscut în întreaga lume, nu e doar despre un genial dirijor mondial, ci este despre Omul integru, este despre curajul pe care ţi-l conferă crezul tău şi cunoaşterea a ceea ce eşti şi ce ai de dăruit, este despre fantastica organizare a universului care îţi aduce în cale exact ceea ce ai nevoie atunci când ai nevoie, fără ca tu să fi cerut ceva în mod conştient, atunci când ai curajul să-ţi deschizi aripile şi să-ţi urmezi crezul cu orice risc. Tu ai fost doar onest cu tine însuţi, cu inima ta, cu trăirea ta. Restul a fost în grija universului. Este despre asumarea cu orice risc a împlinirii menirii ce te trăieşte. Căci ea te trăieşte pe tine.
“Nu e vorba de ce-mi place, tată. E vorba de cine sunt.”
O rar întâlnită fineţe în expunerea unor momente absolut traumatizante se împleteşte, în interpretarea excepţională a actorilor, cu imaginea, lumina, decorurile şi costumele grăitoare ale epocilor atât de diferite. Totul este… impresionant de frumos.
Eu nu ştiu câţi spectatori au plâns la finalul filmului, dar ştiu că lacrimile lui John Malkovich au apărut pe obrazul lui drept după ce ale mele se revărsau demult pe obrazul meu stâng. Frumuseţea te poate impresiona până la lacrimi, adevărat!
Nu ştiu câţi adulţi maturi sau imaturi îşi conştientizează nevoia de a fi iubiţi şi apreciaţi de proprii părinţi, nu ştiu câţi copii din adulţii spectatori îşi pot recontextualiza şi vindeca traumele copilăriei urmărind acest film, nu ştiu câţi părinţi ar înţelege cât au greşit faţă de copiii lor şi cât de pregătiţi ar fi să-şi ceară iertare, dar ştiu că toate acestea ar fi posibile dacă ar merge să vadă Cravata Galbenă.
Nu ştiu nici câţi muzicieni au şansa să se apropie sau chiar să fie pe deplin convinşi de faptul că nu poţi crea muzică vie dacă tu nu eşti cu adevărat viu pe dinăuntru, dacă nu ai smerenie, dacă nu eşti devotat adevărului, frumuseţii, vieţii, dacă nu eşti muzica, ci nu faima sau banii.
Sunt multe alte teme luminate în acest film atât de frumos. Sunt multe perle de cadre, scene în care intri fără posibilitatea de a ieşi neschimbat, netransformat de puritatea, înţelepciunea ori de iubirea care traversează acest film de la început până la sfârşit.
Regizorul şi co-scenaristul filmului, domnul Serge Ioan Celibidachi, fiul Artistului Sergiu Celibidache, îşi transferă în acest film nu doar iubirea şi admiraţia pentru cel care i-a fost tată, dar reuşeşte să transmită şi candoarea cu care a fost binecuvântat ca fiu, magistral redată de John Malkovich. Da, cu siguranţă fiului i-a lipsit tatăl, pentru că dirijorul a fost plecat în multe turnee, a avut multe concerte prin lumea întreagă. Cu siguranţă şi-ar fi dorit să-i fie aproape mai mult, dar este impresionantă motivaţia fiului – interpretat în film de Charlie Rowe – pentru insistenţa de a-l convinge pe tatăl său să accepte înregistrarea digitală a concertelor. Nu ştiu dacă fiul a atins perfecţiunea despre care îi vorbea tatăl, dar, s-a apropiat cu siguranţă foarte mult de ea.
Nu vreau să dau prea multe detalii. Vreau doar să vă transmit că este un film la care trebuie să mergeţi.
Fineţea, firescul, delicateţea cu care s-au interpretat rolurile, toate, nu doar cele principale, se încadrează perfect în atmosfera filmului, ceea ce-mi pare că dezvăluie intenţia de a-l aduce pe însuşi Sergiu Celibidache omul în faţa noastră. Şi încă ceva: chiar dacă nu am avut şansa de a fi prezentă la vreunul dintre concertele Artistului, dar, în film, la un moment dat, şi la final – să nu plecaţi când începe să se deruleze genericul chiar dacă se aprind luminile! – am simţit, pur şi simplu, cu toată digitalizarea şi tehnologia asta, am trăit acea magie a vieţii muzicii pe care Sergiu Celibidache a dăruit-o lumii! A fost acolo! Am trăit-o!
Sunt multe interviuri cu Serge Ioan Celibidachi, din care puteţi afla multe, însă, eu zic să mergeţi întâi la film şi-apoi să le urmăriţi. S-ar putea să mai merg, să-l mai văd o dată, numai să-mi revin puţin din această impresionare. (Singurul film la care m-am dus la cinematograf de două, chiar de trei ori, cel puţin în ultimii… zeci de ani, a fost Parasite (2019).)
Bravo Serge Ioan Celibidachi şi James Olivier! Bravo actorilor! Bravo Adela Vrînceanu Celebidachi, producătorul acestui film! Bravo întregii echipe!
Şi, baftă la festivaluri!
“Acest proiect este împlinirea unui vis de-o viață. Nu este vorba despre cei șapte ani în care am realizat acest film, ci despre cei 50 de ani în care am purtat această poveste în mine, cu speranța că vom putea descoperi traiectoria unui băiat din România care și-a răspândit geniul în întreaga lume. Acest film a fost întotdeauna cel mai drag proiect al meu, un mod de a aduce o lumină frumoasă și pozitivă asupra unei țări a cărei imagine și libertate au fost martirizate de-a lungul secolului trecut”, spune Serge Ioan Celebidachi, regizorul filmului. (sursa: https://www.creart.ro/primele-imagini-din-filmul-cravata-galbena/)
Worlds of Words 