Hello world!

Sunt ani de când mi se tot spune să scriu. Mulţi ani. Şi-am scris, proză scurtă, scrisori, cursuri, emailuri, poezii… Ba chiar am şi publicat două volume de poezie şi o carte de proză şi reportaj. Ultima carte tipărită a apărut în decembrie 2004. De-atunci am preferat să vorbesc oamenilor care mă întrebau dacă am un blog, un site… Că le-ar fi plăcut să poată şi citi cele auzite la cursuri ori la “întâlnirile prietenilor”.  Şi am mai făcut ceva: am tipărit cărţile altor autori, cărţi folositoare, luminătoare, cărţi ce conţineau deja foarte multe din lucrurile pe care le doream a împărtăşi, cărţi, pe care, astfel, le-am atras lângă mine. Au venit către mine tot aşa cum se atrag oamenii între ei, fiecare cântându-şi cântecul său.

Şi, uite-mă acum (şi pentru că nu aveţi cum să mă vedeţi, voi încerca să vă descriu în cuvinte), emoţionată,mai emoţionată decât dacă m-aş afla în faţa unei săli pline de oameni cărora ar trebui să le vorbesc. Cuvântul scris rămâne singur, fără de trupul din care s-a născut, din care a izvorât. Rămâne  dezvelit şi gata de a fi devorat de orice ochi, fie el aprig, nervos, nemulţumit, obosit sau călău, ori blând, cald şi doritor de a descoperi frumosul, adevărul, iubirea sau poate doar rece, liniştit ori indiferent. Lăsând frecvenţele sunetelor să îl îmbrace şi să-l poarte înspre auditor, cuvântul rostit este cuvântul viu. Adică în permanentă (chiar dacă invizibilă) relaţie cu mediul înconjurător, cu receptorii săi. E-adevărat, nu prea suntem conştienţi şi atenţi la această virtute a cuvântului, deşi am tot auzit, ni s-a tot spus, este sădit în câmpul morfogenetic din care toţi ne tragem că “La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut…. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume…. “

Cuvântul scris poate fi interpretat oricum, în funcţie de starea cititorului, dar mai ales in funcţie de capacitatea sa de a “auzi” sau nu vocea din spatele cuvântului, de a recepta vibraţia lui. Mi-au trebuit mulţi, mulţi ani să aflu că nu toată lumea citeşte ca mine, că nu toată lumea poate auzi vocea autorului, că nu-i poate simţi starea autorului, că nu-l poate cunoaşte pe dinăuntru. Desigur, nu orice text poate revela starea autorului său. Este foarte greu să desluşeşti un om dintr-un text al unei probleme de matematică, de exemplu. Mai degrabă ai putea să cunoşti ceva despre el din numele său, numele-lumină prin care a intrat în lume, amprenta spiritului venit să trăiască o experienţă în acest palier de frecvenţe, în lumea  Pământului.

Dar, iată-mă şi aici, acum, şi nu alt cândva. Totul se petrece exact atunci când este potrivit a se petrece. Orice încercare de forţare conduce la, cel puţin, temporară suferinţă. Cred că este suficientă suferinţă adunată pe Pământ, şi cel puţin din grijă şi respect pentru el, încerc să nu-l mai împovărez şi eu. L-am împovărat destul.

Ce-ar fi dacă ne-am dori mai mulţi să uşurăm viaţa fiinţei Pământ bucurându-ne? Ori cel puţin evitând să mai fim trişti, supăraţi, nemulţumiţi, pesimişti creatori de realităţi dureroase, victime ale mediului, ale sistemului? Din iubire şi preţuire şi respect pentru dreptul la viaţă al oamenilor din jurul nostru, al planetei, nu am putea oare să ne propunem să le zâmbim în fiecare dimineaţă, dorindu-le: Fiţi bucuroşi!…?

Asta vă doresc vouă, cititorilor ce veţi atinge cu privirea şi sufletul vostru paginile acestui blog-glob: Bucurie! Căci bucuroşi fiind, “le-om duce toate”.

(Bucuria este un înalt nivel de conştiinţă, foarte aproape de iluminare. Despre această bucurie vorbesc, nu despre veselie.)