2 Ianuarie 2025

Bucureşti, România

Începe să semene a tipar.

A doua zi a anului, aproape la fel.

Incredibilul cer senin, absolut senin, traversat doar de avioane, de multe avioane. Incredibil cer deoarece în noaptea de revelion a fost ceaţă, o ceaţă densă de nu vedeai la 10 metri în faţa ta. Cum de s-a curăţat cerul şi lumea de toată ceaţa aceea? Cum de a devenit aşa de clar, chiar dacă nu a bătut vântul? Curăţarea asta s-a petrecut cândva după ora 3, în dimineaţa primei zile a anului.

Ieri nu am simţit vreo adiere de vânt. Azi, da. Azi m-am bucurat şi de aer, şi de soare, de apa vălurită ca ţesătura unui covor cântător pe care aterizau din când în când pescăruşii. M-am bucurat de pământul neîngheţat în această “iarnă”. Nu aici, nu încă. Poate că va veni iarna şi în oraşul acesta, după cum ne-a obişnuit în ultimii ani, prin Februarie. Atunci poate că se va potrivi să postez şi poezia aceea despre iarnă…

Uite cum încerc să potrivesc eu lucrurile care, în realitate, se potrivesc de la sine! Uite cum uit!

David R. Hawkins afirmă că toate lucrurile apar în manifestare de la sine. Nu sunt cauzate de nimic. Pur şi simplu se manifestă – în legea lor, în planul lor de a fi, se ivesc.

Sinele din Sine se hotărăşte brusc să fie vizibil, cognoscibil. Această decizie nu aparţine minţii obişnuite. Din perspectivă terestră, Conştiinţa găseşte locul şi momentul potrivit pentru a crea o experienţă.

Rupert Sheldrake spune că tot ce se manifestă este precedat de crearea sau de existenţa apriori a unui câmp morfic, o bucăţică de spaţiu informat cu tot ce este necesar pentru ca viaţa să se exprime pe sine cumva.

In-formarea sau infuzia de informaţii în ceea ce va deveni o formă şi o experienţă a Vieţii se petrece într-un mod care ne este neclar. Ceva/cineva dă acest imbold, transmite acest impuls.  Impulsul nu creează povestea. Impulsul dă viaţă. Povestea, scenariul, destinul sunt consecinţe ale dezvoltării câmpului morfogenetic în relaţia cu mediul. Mediul poate fi… totul. Desigur, mediul înconjurător din apropiere pare dominant. Pare că dictează şi limitează accesul conţinutului la straturile mai îndepărtate. Dar ce înseamnă aproape şi departe? Forţa centripetă şi forţa centrifugă? Inspirul şi expirul?

Să respirăm. Conştient. Şi, să luăm în considerare ceea ce au publicat cercetătorii de la Caltech:

• Viteza cu care creierul procesează gândirea este de 10 bits pe secundă.
• Sistemul senzorial (totalitatea simţurilor fizice clasice, miros, auz, văz, gust, atingere cu toate aparatele lor de recepţie şi emisie, şi legătura lor cu scoarţa cerebrală) procesează informaţiile recepţionate din mediu la uluitoarea viteză de 1 miliard de bits pe secundă, adică de 100 de milioane de ori mai repede decât procesarea gândirii!
• Aceste date dau naştere unui paradox: De ce creierul, cu enorma sa putere de procesare, limitează atât de mult viteza procesării gândului? Au ajuns la aceste date analizând procese de gândire de tipul citire, rezolvarea unui puzzle sau jocurile de computer (gaming). În ciuda faptului că are 85 de milioane de neuroni, din care o treime este dedicată gândirii de nivel înalt, creierul nostru procesează informaţia la o rată comparabilă cu viteza unui internet dial-up. Dar de ce? Răspunsul ar putea fi găsit în evoluţia sistemului nervos, în evoluţia omului.

Mă opresc din aproape traducerea materialului oferit de Neuroscience şi îmi amintesc de informaţiile din categoria “dezvoltare personală” şi “evoluţie spirituală”, despre depăşirea nivelului obişnuit de procesare a informaţiilor senzoriale, despre înălţarea acestora la un fel de octavă superioară, în acelaşi timp dezvoltând lobul frontal, mai recentul neocortex pe care îl folosim mai puţin şi mai puţini.

Teama, lupta pentru supravieţuire, pentru teritoriu şi pentru împerechere izvorăsc din creierul reptilian. Aşa este denumit creierul mic, măduva spinării şi bulbul rahidian. Acestea se dezvoltă primele şi mor ultimele. Există o corespondenţă cu chakrele inferioare, dar, având în vedere că întreaga măduvă din coloana vertebrală face parte din acest sistem primar, şi chakrele superioare poartă amprenta sau pot fi chiar controlate de acest reptilian creier. În combinaţie cu cea de-a doua formaţiune, creierul mamifer, cel responsabil de procesarea emoţiilor, devine de înţeles de ce este necesară atâta energie şi de ce atâţia biţi fură din viteza de procesare a gândirii.

Mă opresc, deşi tare mult aş continua subiectul acesta. Poate o voi face altă dată. Deocamdată, mă bucur să citesc din acest material că datorită acestei viteze reduse, de numai 10 bits/sec, introducerea unei interfeţe neurale, conexiunea creierului uman cu o inteligenţă artificială, nu ar fi prea eficientă. Cel puţin nu acum. Creierul uman este, în mod evident, mult sub nivelul procesării tehnologiei moderne şi ne-umane. Desigur, cercetările continuă pentru a înţelege arhitectura creierului şi motivele pentru care viteza de procesare a gândului este atât de mică. Nici nu vreau să pomenesc despre diferenţele dintre creierul uman obişnuit şi cel înţelepţit. Cum acele creiere sunt foarte puţine, nereprezentând “masa” sau “colectivul”, fiind excepţii, sunt eliminate din calcul. Calculul, însă, poate exista deoarece acele creiere menţin lumea la un loc.

Căutăm semnificaţii, înţelesuri, mintea caută mereu să înţeleagă, “să facă sens” pentru că, altfel, firul ei s-ar rupe. Ar intra în haos, într-o descompunere ce ar pune în pericol însăşi existenţa trupului dominat de informaţiile recepţionate din mediu. Mintea este capabilă să născocească orice fel de sensuri numai să-i asigure ei supravieţuirea, controlul, puterea. Este capabilă să pervertească adevărul, îmbrăcându-l în luminile care-i convin ei. “Reptilienii” pe care îi caută unii, nu sunt în afară, sunt chiar în creierul lor. De acolo privesc viaţa şi acţionează asupra mediului exterior astfel încât să le fie lor de folos.

Să mă întorc la seninul cerului şi la undele lacului. Cam aşa cred că ar putea arăta şi ţesătura informaţiilor ce alcătuiesc experienţa cognoscibilă, viaţa percepută de omul ce înoată inocent în oceanul conştiinţei.

Să ne ţină seninul senini şi creierele funcţionale, natural evoluate la viteze cât mai înalte!

Daniela Marin

P.S. extras din articolul revistei Neuroscience:

P.S.2 P.S. 2 Fotografia ce însoţeşte acest articol este făcută azi, 02.01.2025, tot în jurul orei 13.30, din acelaşi loc, ca şi cea de ieri.