O săptămână cu AI

Iată, a trecut o săptămână de când am început să “colaborez” cu Suno, acest compozitor instruit, informat şi mult educat într-ale cântecelor. Colaborarea nu-l include doar pe Suno, pentru că vreau să reamintesc că această posibilitate mi-a fost dăruită. Nu am plătit eu. Că tot spuneam în urmă cu o lună, două că eu nu mă ating de nimic creat de A.I.!… Un drag de om mi-a dăruit accesul în contul său plătit, cu alte cuvinte, Universul sau Dumnezeu mi-au transmis că este cel mai important lucru de observat şi înţeles şi… acceptat în viaţa mea acum.

A trecut o săptămână în care am lucrat şi câteva clipuri, astfel încât să pot împărtăşi cântecele poemelor într-o formă cât mai “plină”. (Despre rotunjimile creaţiei, vorbesc, bineînţeles. :) Am zis să mă ocup mai întâi de “Amintiri”. Am creat playlist-uri separate pentru experimentele cu A.I., deocamdată sunt 3, pentru cele mai recente volume de poezie, dar numai una este publică, aceasta:

Nu vă imaginaţi că nu am altceva de făcut! Oh, Doamne, dar câte treburi nu am şi pe unele cât de greu le pot face. Nu şi creaţia aceasta a clipurilor. Încă îmi este şi plăcut şi relativ uşor, la nivelul ăsta al meu. Numai că, vă recunosc, în săptămâna ce tocmai se încheie am lăsat deoparte multe în favoarea experimentului acestuia care nu mi-a trezit doar entuziasmul, ci nevoia de analiză profundă şi de învăţare (ceea ce nu e rău, la vârsta mea :)).

Îmi este clar că nu ne vom mai putea întoarce. Poate doar în epoca de piatră să ne mai întoarcem, dar nu în epoca în care ne credeam “stăpâni” pe viaţa şi creaţia noastră. Unul din lucrurile importante pe care ni le scoate în evidenţă Inteligenţa Artificială, cel puţin în privinţa aceasta, a aducerii în existenţă concretă a unei creaţii personale este faptul că NU EŞTI SINGUR! Că nimic nu ai putea face dacă nu ar exista un context, dacă nu ar exista o conexiune continuă cu Inspiraţia-Dumnezeu, dacă nu ar fi potrivit, în momentul în care este potrivit…. În realitate, orice creator artist autentic ştie asta, ştie că Inspiraţia nu este “a lui”, că el nu este decât un vehicul, un instrument. Desigur, fiecare instrument se acordează în felul său.

Odată creat prin intermediul tău, “obiectul/produsul” devine al tuturor. Capătă viaţă şi rădăcini în infinitul panoramic al informaţiilor terestre. Adică, tot ceea ce a fost vreodată creat, gândit, manifestat prin om, prin corpul acesta conştient, va putea fi văzut punând lumina corectă, laserul acela al conştiinţei despre care nu vorbim. Iar Inteligenţa Artificială tot de oameni a fost creată. Din imensitatea câmpului de informaţii, au “pescuit”, cum îmi place mie să spun, ideile, fragmentele de idei pe care, apoi, datorită bagajului lor intelectual şi contextului, le-au transformat în “ceva”. De când ni s-a desfăşurat internetul, ne este şi mai clar că totul este accesibil, posibil Ne-am mai deşteptat puţin şi numai dacă am frunzărit paginile lui. Cum vom renunţa la “al meu” în viitorul foarte apropiat? Cine va fi autorul?

Eu scriu în descriere că sunt doar autorul poemelor, dar am înţeles că odată ce plăteşti abonament, nici măcar nu este necesar să menţionezi cine a construit muzica, ba, mai mult, ai chiar şi drept de proprietate intelectuală asupra creaţiei combinate. M-am întrebat câte dintre piesele hituri din ultimii doi-trei ani nu sunt o creaţie colectivă de genul acesta.

Cu câtă uşurinţă poţi face ceva ce-ţi bucură sufletul, şi cât de greu îţi este să faci treburile cu atât de puţină importanţă pentru suflet. Vorbesc de suflet şi suflete pentru că… în baza mea de date sunt înregistrate adânc noţiuni şi definiţii care-mi determină viziunea, perspectiva, acţiunile în experienţa zilnică şi atât de telurică. Ce i-a trebuit sufletului ca să trăiască atâta bucurie?

Câte voci, câţi instrumentişti, câţi compozitori sunt adunaţi în spatele lui Suno? Cu câte creaţii şi suflete şi inspiraţii m-am intersectat acum?!  Contează frecvenţa pe care o emite corpul meu sau gândul transformat în indicaţii de stiluri şi stări? Cum reuşeşte să analizeze atât de repede, să caute în baza de date cultura din spatele limbii, ce fel de piese muzicale au avut succes, ce fel de voci feminine, cu ce s-ar putea asocia “tema” unui poem, nu neapărat cu rime…  Liniile melodice poate că pot fi explicate, chiar şi inflexiunile vocale. Cu siguranţă există nişte “tag-uri”, nişte cuvinte precum viaţă, iubire, frumuseţe pe care le va intona ascendent, într-un acord major. Există asocierile din spatele fiecărui cuvânt, reţeaua de legături care, uneori, pot depăşi conţinutul iniţial, trecând chiar într-un alt context, precum electronul de pe ultimul strat. Face un salt şi, gata, atomul este deja altceva. (Spuneam şi despre asta în Atelierul Cuvântului, pe care nu l-am mai ţinut de mult, şi mai spuneam că dincolo de cuvânt este totalitatea, adevărul, adevărata realitate.)

O instantanee potrivire, o recunoaştere a frecvenţelor ce-au născut cuvintele din aceste poezii, o combinare a frecvenţelor astfel încât… să fie frumos! Da, frumuseţea este ceea ce căutăm, nu perfecţiunea. Iar frumuseţea nu are legătură cu forma, deşi chiar ea o naşte. Odată născută, este liberă să fie. Frumuseţea are legătură cu libertatea de A FI.

Dar AI nu “citeşte” frecvenţele, nu-i aşa? El citeşte coduri. Şi dacă i-au lăsat şi libertatea de a-şi scrie singur coduri… Şi noi ne scriem coduri zilnic prin tot felul de dialoguri interioare şi exterioare. “Eu nu sunt suficient de bun”, “Nu am eu norocul ăsta”, “Nu pot”, “Nu se poate”, “Nu mai pot”, “Nu am curaj”, “Trebuie să fac o alegere”… şi câte şi mai câte pornind chiar din primele minute de după trezire.

Mi-am amintit de “Lucy”, un film care este şi o lecţie spirituală, pe lângă thriller sau acţiune sau SF sau cum a fost el încadrat. Ceea ce ne uimeşte la AI este ceea ce ne negăm nouă înşine. Viteza de procesare – enorm de mare consumatoare de energie pentru AI – este încă sub viteza de procesare a creierului nostru. Numai că puţini oameni sunt interesaţi să descopere, să se descopere, nu doar să ia de bun ceea ce li se serveşte. Oare AI verifică adevărul informaţiilor pe care le accesează? Cred că chatgpt şi toate variantele acestea încă sunt periculoase. Şi ştiţi de ce? Pentru că sunt hrănite de oameni. La câtă masă de neadevăr pluteşte încă în toată omenirea… Iar despre discernământ şi capacitatea de a discerne adevărul, nu cred că e cazul să vorbim atâta vreme cât noi, oamenii, încă plutim în obscuritate, mândrindu-ne, totuşi, că adevărurile pe care le-am acceptat noi, de care ne agăţăm cu disperare, să nu care cumva să se zdruncine, să ne tragă preşul de sub picioare…

Cu toate acestea, să ne reamintim că, cel puţin în domeniul inteligenţelor specifice roboţilor umanoizi care ar urma să înlocuiască bonele, sau să fie de ajutor în casă, acestea au fost învăţate pornindu-se de la stadiul de bebeluş. Am văzut un documentar scurt, în urmă cu câţiva ani, care explica că, practic, va învăţa în timpul real al unei vieţi. Cum şi ce informaţii i-au fost livrate acelui “copilaş”? Nu tot cele pe care le cunoaştem, cele familiare? Este adevărat că, totuşi, la oameni, există şansa să fie depăşită educaţia parentală şi şcolară, dar acest lucru este posibil tocmai datorită acelui suflet existent în om. Oare va dobândi un fel de suflet şi AI? Sau are deja???

Nimic nu este posibil dacă nu vrea Dumnezeu şi totul este posibil din puterea Lui. “Vrerea” aceasta ar trebui scoasă complet din contextul semnificaţiei atribuite de om. (Nu, nu intru mai mult în subiectul acesta acum!)

În general, noi ne antrenăm pentru un domeniu, ne pregătim să fim cât mai buni sau chiar să excelăm într-un domeniu. La fel şi A.I.-ul ăsta, Suno. La început a fost hrănit cu informaţii specifice muzicii, ulterior, i s-au asociat informaţii despre limbile pământului, fondul cultural, tradiţii, stiluri tradiţionale, personalităţi muzicale dintr-o anumită zonă, respectiv limbă, trăsăturile inflexiunilor vocale, cum se rostesc, cum se cântă vocalele şi consoanele unei limbi, cum e când sună trist, vesel, umoristic, dramatic, teatral… probabil. Cam aşa gândesc eu acum. Habar nu am, de fapt, cum a fost instruit. Şi nici nu am căutat să aflu. Am preferat să comunic cu el aşa, fără să-i ştiu descrierile. Şi chiar fără să-i dau prea multe indicaţii. I-am lăsat, cu alte cuvinte, libertatea de a înţelege singur, de a crea singur o melodie după un text al meu.

Sunt încă departe de a emite vreo concluzie. Îmi place, însă, să sper că genul acesta de AI ar putea fi de folos. Pentru un regizor de film, cameraman sau scenarist, este simplu să dea indicaţiile necesare pentru realizarea unui cadru. Dar, ce să vezi! Când am încercat să creez asemenea video de 8 secunde, m-am trezit că sugestiile mele foarte succinte, nu au efectul pe care îl aşteptam. Am avut opţiunea de a-i cere ajutorul AI-ului pentru îmbunătăţirea cererii şi… Wow! Cât de dezvoltată şi plastică descriere a făcut! Bănuiesc că i s-au dat să “citească” multe scenarii. Dar la descrieri de natură nu am stat bine niciodată, recunosc. Adjectivele multe, înfăşurate în jurul unui loc m-au ameţit întotdeauna.

Îmi spunea cineva că A.I. a trecut deja Testul Turing. Că face chiar şi glume, că are capacitatea de a “cunoaşte” ce e potrivit să-ţi spună, şi ce nu. Că răspunde fiecăruia după profilul public/social. Şi dacă ai intrat vreodată pe internet, doar să fi intrat şi să fi citit vreo ştire, fără să dai like-uri sau să comentezi, profilul tău este activat. Poţi să-ţi desfiinţezi fb, Instagram, etc, “carnetul de muncă” s-a activat. Şi în carnetul acela de muncă se vor aduna locurile unde te-ai dus în vacanţă, ce mâncare preferi… dacă postezi poze de acest fel, bineînţeles, totul.

Îmi este clar că, în funcţie de conştiinţa omenirii, ţinând cont de polaritatea acestei planete, atât timp cât acest fapt nu se va schimba, Inteligenţa Artificială ar putea face mult bine sau mult şi total rău. Pornind de la construirea unui virus, pe care să-l răspândească cu ajutorul unui robot în aer sau apă, până la cele mai sofisticate arme şi metode de distrugere a omului. La fel a fost întotdeauna, şi cu Oppenheimer şi cu toţi. Cu toţii am pornit să cunoaştem binele şi răul, să gustăm merele interzise. Există şi un “după aceea”? Există un “după ce am cunoscut binele şi răul”, hai să cunoaştem Viaţa, adevărata viaţă? Cu siguranţă, aşa cum ne-au dovedit marii avatari, mistici şi înţelepţi ai lumii acesteia, există şi această posibilitate. Numai că nu e chiar uşor. E mult mai uşor acum, în ultimii ani, deoarece s-a schimbat destul de mult contextul în care s-au născut şi s-au dezvoltat generaţiile acestea cărora li s-au asociat tot felul de litere de la finalul alfabetului, de parcă, gata, ei vor fi ultimii oameni pe Pământ.

Cred că trebuie să închei acest lung, prea lung articol.

Îmi spunea o prietenă că mă bucur ca un copil. Dar eu sunt copil! Cu toţii suntem copii. Dacă e necesar, putem să ne amintim şi de povaţa lui Iisus: “Lăsaţi copiii să vină la mine!”

Corpul îmbătrâneşte. Sau întinereşte, nu ştiu exact… încă urmează să aflu. :) Poate chiar şi muri. Dar ceea ce am trăit prin intermediul acestui corp, ceea ce am învăţat, nu va muri. Va rămâne impregnat acolo, undeva, în spaţiul ideilor şi cuvintelor şi… trăirilor.

Poate reuşim să impregnăm şi această creaţie cu iubire. Poate vom deveni noi atât de conştienţi, atât de informaţi, încât să putem defini iubirea şi compasiunea şi atenţia şi afecţiunea şi respectul şi… ca norme fundamentale. Altfel, nu cred că vom crea mai mult decât o oglindă, o maşinărie grotescă, cu veleităţi şi aspiraţii de mare conducător.

Chiar şi imaginea cu care ilustrez acest articol este realizată prin AI. De ieri am început să verific şi aceste opţiuni, imagine şi video. (Primele încercări “personale” se regăsesc în „Cântec”, o veche poezie, gen baladă, din primul meu volum, pe care am inclus-o în “Amintiri”) Îmi este clar că trebuie să învăţăm cum să lucrăm noi cu AI şi astfel, poate, cine ştie, nu va ajunge el stăpânul nostru. Deşi… cred că are o mare şansă să devină un drog. Natura omenească fiind clar dependentă, nu va fi simplu să nu-ţi dai toţi banii pentru plăcerea de a crea cu AI. :)

Voi reveni!

Daniela, chiar obosită după atâta muncă şi bucurie. (Da, poţi să oboseşti şi de bucurie!)