Urzeli #poezie

A poposit poemul ăsta de vreo săptămână şi l-am tot ocolit, închis, deschis. Am vrut să-l şterg de tot, dar m-a uimit felul cum a curs – aşa cum îl vedeţi. Am făcut câteva modificări, am şters câteva rânduri (destule) şi-am pus oarece virgule. Îi dau drumul să plece, că prea mă sâcâie şi nu […]

Read More

Carnea literelor #poem#poezie

Carnea-şi luminează în faţa ochilor pescari literele, în lasouri mari adunându-le alăturarea -n cuvinte ce freamătă precum fluturii prinşi în plasele curioşilor, în buricele degetelor sătule de pasiune aproape arzând pe şinele neînceputurilor se-adună vagoane de litere şi luptă cu gravitaţia în surd scrâncet de roţi. Evitând putrefacţia, timpul, neorb urmărind zbaterea cuvintelor cu aripi […]

Read More

Eu nu mă rog să mi se dea, ci să se ia #poem

Eu nu mă rog să mi se dea, ci să se ia   Să se ia dorul şi mai ales nodul cu care ne-a legat cine ne-a legat! De ce ne-o fi legat dacă legătura doare?   Să se ia norul care-a umbrit cerul care-nsenina marea şi-i scotea sarea de-o înălţa până la cer! Să […]

Read More

“Fosfenele” lui Mihai Cotea

Nu este un cuvânt des întâlnit, nu în vocabularul comun al cotidianului nostru, un cotidian ce permite schimbări drastice ale limbii române, astfel reflectându-le pe cele general-culturale ale începutului de secol. Şi acesta este un plus al volumului semnat de Mihai Cotea, Fosfene dintr-o altă viaţă. Poate fi şi un minus, având în vedere viteza […]

Read More

Dospitul zilei

Am pus ziua la dospit noaptea între trandafiri şi florile teiului înalt un fad parfum nezumzăit  de albine izgonite de praful razelor neştiute, de ploile căzute în mai mai aproape de uşa cerului prea încărcat de pietre resturi ale descompunerii noastre.   Am pus ziua la dospit până egală cu noaptea va fi. Apoi ne […]

Read More