Ştire şi dilemă

În urmă cu 20 de ani tipăream primele două cărţi ale doctorului David R. Hawkins: Putere versus forţă şi Ochiul Sinelui au apărut în anul 2005, imediat după Universul holografic, Michael Talbot publicat în 2004.

Auzeam pe atunci fraze sau întrebări de felul “Cine crezi că o să cumpere asemenea cărţi?” “Nici n-ai început bine şi o să dai faliment.” “N-are niciun rost.” (Am înfiinţat editura în anul 2003, însă de-abia în februarie 2004 au apărut primele cărţi, două deodată: Călătoria sufletelor şi Destinul sufletelor de Michael Newton.)

După mine, rost avea, şi încă unul mare, mare. A exista, a fi în existenţă are valoare per se. “Importanţa” este deja acolo. A fi, ceea ce este, ceea ce eşti, exact atât cât eşti, are rost, are semnificaţie şi, mai ales, sens.

Cu această prezenţă a sensului existenţei mele m-am luptat încă din copilărie. Ulterior a avea sens s-a transformat în a fi de folos. (Nu ştiu cât mi-a folosit. 😊)

Am multe amintiri de la vârste foarte mici. Fragmente, flash-uri care au rămas clare în memoria mea, în timp ce multe, multe alte lucruri am uitat. S-au uitat. Nu înseamnă că nu există în ţesătura universului. Pur şi simplu nu sunt active în momentul de faţă. Atunci când apare necesitatea, se trezesc, se reactivează. Au legătură cu ceva de-acum, din prezent. Este nevoie să corelez ceva sau să recontextualizez vreo piatră de amintire.

Şi dacă la 5 ani mă aşezam în genunchi şi mă rugam lui Dumnezeu să mă ia de aici pentru că în mod sigur a greşit adresa, la 9 ani m-am autoconvins că am venit să ispăşesc vreo mare, mare greşeală, că trebuie să îndur, că trebuie să aştept. Programele acestea senţinţă înşurubate în copilărie sunt nedemontabile cu uneltele cunoscute raţiunii. Mulţi ani mai târziu, după ce am împlinit 33 de ani am văzut sensul, am descoperit că “acasă” poate fi şi aici, pe Pământ. De-abia după aceea a început să se lumineze totul. O, şi câtă Lumină s-a făcut!

Pornisem să scriu un newsletter pentru abonaţii editurii. Uite ce am scris până acum! Nu, nu pot trimite aceste rânduri “clienţilor”. Ei s-au abonat să primească ştiri despre vreo nouă apariţie,  fragmente din cărţi, nu mărturisirile unui editor om!

Bun, deci pagina aceasta va ajunge în blogul personal. Dar tot voi spune ce vroiam iniţial.

Am terminat traducerea primului volum din Seria Seminariilor susţinute de Dr. Hawkins în anul 2002, primele seminarii organizate integral de el şi soţia sa… şi, hai să fim corecţi, mai mult de dumneaei. Cu organizarea seminariilor, cumpărăturile, căratul lor, mâncarea, alegerea sălilor, aşa cum reiese şi din cartea lui Susan Hawkins, “Viaţa cu Doc”, dumneaei se cam ocupa. Începând cu acel an, seminariile acestea s-au ţinut regulat, o dată pe lună. Se adunau mulţi, unii veniţi de peste oceane, atraşi magnetic de învăţăturile lui Doc, de lumina pe care doar sufletele lor o puteau recepta, intui, percepe.

Cartea este o transcriere a înregistrărilor video şi audio – Slavă Domnului că le-au făcut! – a seminariilor organizate în primele două luni ale anului 2002. O bucurie să o traduc, bineînţeles! Acum, că am ajuns la prima corectură, m-am izbit de o dilemă. Nu e prima oară când mă întreb cum anume să traduc titlul unei cărţi Hawkins, acum, însă, mi se pare chiar mai greu ca niciodată. Cuvinte deja intrate în bagajul lingvistic cotidian, cuvinte des folosite printre oamenii porniţi a înţelege rosturile vieţii, cuvinte devenite chiar tag-uri sau meme, precum “evoluţie spirituală” sau “calea”, astfel de cuvinte ar trebui să facă parte din titlul acestui volum.

Să căutăm sinonime. Începem cu “evoluţie”: dezvoltare, progres, avansare.  Ajungem la “cale”: drum. Pentru acest cuvânt şi universul din spatele lui în acest context, nu găsesc un alt sinonim. Şi-acum, la “spiritual”: … … …  Nu ştiu sinonime.

Evident că mai există deja alte cărţi care poartă în titlul lor cuvintele “evoluţie spirituală”. Nu pentru că ar fi o modă sau un curent… deşi, da, privit din perspectivă istorică, dacă ne vom uita din viitor, vom considera poate că a fost un curent. Cred, totuşi, că este cel mai important curent pentru omenire. Dacă Romantismul a zgâlţâit lumea din temelii, consumerismul a adus-o în pragul disperării, ba chiar al dezumanizării. Hmmm… ce înseamnă uman, până la urmă?… Am deviat, scuze, revin.

Pe unde mergi, ce drum parcurgi astfel încât să avansezi, să te dezvolţi, să evoluezi spiritual?

Mi-am întrebat prietenii. Le-am dat trei opţiuni, să aleagă una dintre ele. Spre surpriza mea, a venit şi o a patra, un răspuns foarte atractiv pentru mine, însă nu ştiu cum ar fi perceput de public. Mie mi-a plăcut mult, fiind de acord, evident, cu el: “Evoluţia spirituală. Calea!” Ei bine, chiar aşa, cu semnul exclamaţiei, nu l-aş pune. Întrebându-mă cum va fi analizat şi perceput acest titlu, am început să mă desumflu. Pretenţios, cu aere totalitariste, de grandoare… Nu. Nu e potrivit. (Nu voi scrie care este titlul provizoriu, ales de mine la începutul traducerii.)

Bineînţeles că un titlu tradus trebuie să rămână fidel titlului original. Uneori este nevoie de oarece ajustări, adaptări la limba şi cultura respectivă. Aici, însă, mi-e chiar greu: “The Path to Spiritual Advancement” – acesta este titlul original.

Cât de important este titlul unei cărţi? Este foarte important atunci când omul nu vede altceva decât titlul. Dacă are norocul să citească mai întâi fragmente din respectiva carte şi de-abia după aceea să-i afle titlul, acesta îşi pierde din importanţă.

Să nu uităm că mulţi se uită doar la autor, în cazul în care l-au îndrăgit din lecturi anterioare, în cazul în care e la modă…

L-am întrebat şi pe google şi mi-a tradus mot-a-mot: “Calea către avansare spirituală”. Cât de rău sună! Cât de rău!

Acum vă întreb pe voi, pentru că mă gândesc că printre cititorii blogului acestuia personal s-or fi aflând şi oameni care au citit Hawkins, care ştiu cam ce public la editura mea.

(Să mă întreb mai degrabă pe mine însămi dacă îmi va răspunde cineva? 😊)) I guess this is the right question!)

Fie ce-o fi, eu lansez în lume întrebarea: care ar fi cel mai potrivit titlu pentru ca această minunată carte, care clarifică cele mai importante chestiuni referitoare la scala conştiinţei, la Harta Conştiinţei®, la cele două lumi, duală şi non-duală, suprapuse vieţii omeneşti, care îndeamnă la o autentică schimbare a viziunii, a modului în care experimentăm viaţa?

Spiritual este totul, cel puţin eu aşa am ajuns să consider. Pentru că nimic nu există în afara „spiritului” care ESTE. Până la urmă, chiar şi cei care vor să facă rău, care vor doar putere, bani, faimă, control asupra altor oameni, şi ei există în virtutea spiritului care, însă, în contextul acela atât se poate manifesta. Sau exprima. Am întânit oameni care neagă Iubirea pentru că vor putere, bani, renume. Am întâlnit oameni care neagă orice de dragul negării. Am întâlnit oameni care preferă să-şi păstreze pietrele de mormânt peste inima şi sufletul lor, care refuză să-şi crească lumina interioară. Dar fiecare are sensul său. Sau aceasta este karma lor în această dimensiune. Poate că în altă dimensiune sunt angelici, sunt frumoşi şi buni şi calzi şi… Într-o hologramă, am putea vedea toate aceste aspecte. Totul, deodată, simultan, fără să mai împărţim în bine şi-n rău, în lumină şi întuneric… Să dau un fragment din carte:

 „Să luăm, de exemplu, chiar această scală a conştiinţei şi să vedem cam ce ar putea concepe ego-ul ca dualitate. Am putea spune că există dualitate între ceea ce este deasupra nivelului 200 şi care te face mai puternic kinesiologic şi ceea ce este sub nivelul 200 şi te slăbeşte. Temperatura măsoară prezenţa căldurii. Nu măsoară prezenţa frigului. Există o singură variabilă denumită “căldură”. Dacă este prezentă, atunci e “cald”. Pe măsură ce e mai puţină, o numim “frig”. Deci, frigul, recele, nu este altceva decât absenţa căldurii, corect? Nu există aşa ceva precum “răceală”.

Putem face acelaşi lucru cu lumina. Lumina şi întunericul nu sunt opuse. Există o singură variabilă: lumina. Lumina fie este prezentă, fie nu. Lumina este fie intens prezentă sau, atunci când devine mai slabă îi putem spune “semi-întuneric”, apoi “beznă”, apoi “întuneric absolut”. Aici stă rezolvarea problemelor ego-ului, în înţelegerea acestui lucru: există o singură variabilă. Şi această variabilă are mai multe grade variabile. Atât.”

“Ceea ce am făcut pentru a explica Harta Conştiinţei® se aplică tuturor dualităţilor aparente. În realitate există o singură variabilă şi aceasta porneşte de la “intens” până la “mai puţin intens”. Nu există două variabile – bun versus rău, cald versus rece. Recele nu este opusul lui cald. Cald nu are un opus. Căldura este sau nu este. Electricitatea este în cablu sau nu este în cablu. Electricitatea nu are un opus care să se numească “ne-electric”. Nu poţi trimite “ne-electricul” pe fir. Nu poţi trimite decât electricitatea. Aceasta este cheia. Dacă înţelegeţi ce spun azi, asta vă va propulsa enorm conştiinţa.

Lucrurile au o singură variabilă. Sunt o variabilă. Nu sunt două variabile. Cât de multă absenţă a Iubirii ar trebui să fie astfel încât percepţia voastră să se întrebe, “Ăsta e răul?” Întotdeauna aveţi de-a face cu o singură percepţie arbitrară. Astfel, lumea dualităţii este un produs al poziţionalităţii arbitrare.”

Mna, acum, ar trebui să închei.

Mulţumesc în avans celor ce vor răspunde, ce-mi vor sări în ajutor. ❤

Cu recunoştinţă,

Tot eu, omul, Daniela Marin