Escapism I – Ce vezi atunci când simţi?

Nu-mi pot stăpâni entuziasmul de a împărtăşi această nouă (pentru mine!) experienţă oferită de Cuibul Artiştilor! Nouă pentru mine, zic, dar spectacolele Escapism I şi II au fost văzute până acum de peste 40.000 de oameni, în peste 300 de reprezentaţii. “Văzute” e un fel de-a spune. Mai corect ar fi să spun trăite, ba chiar şi construite de atâtea zeci de mii de spectatori! Pentru un asemenea gen de spectacol, în România, mie mi se pare o foarte mare realizare!

Să oferi spectatorului şansa de a-şi construi propriile personaje, să-i dăruieşti asemenea libertate şi bucurie, nu cred că s-a mai întâmplat în vreun teatru! Iar dacă cumva s-a mai întâmplat, îmi cer scuze pentru ignoranţa mea.

Să iei spectatorul, indiferent de vârsta şi acumulările sale culturale şi să-l porţi prin toate curentele importante ale secolului XX, trecând prin impresionism, dadaism, expresionism, suprarealism, să-l aduci în prezentul început de secol XXI, între curente şi curenţi, să-i laşi libertatea de a se bucura de propria construcţie… Trebuie să-mi amintesc să nu spun prea multe pentru că un atare spectacol chiar trebuie trăit, nu povestit, nici analizat. Îţi poţi analiza propriile trăiri, asta, da, chiar ar fi util. Eşti liber s-o faci sau să n-o faci. Eşti liber să urmezi temele, scenariile propuse sau să porneşti de la ele şi să te întrebi ce înseamnă acestea pentru tine.  Eşti liber într-un spaţiu atât de frumos să creezi şi să fii orice vrei tu. Sau nu. Ca într-un exerciţiu de improvizaţie, asculţi un text şi îl trăieşti/exprimi în felul tău. Dacă vrei, dacă ai curaj, dacă…

Este adevărat, ar trebui să spun că imaginaţia – capacitatea şi libertatea interioară de a-şi imagina a spectatorului – este extrem de importantă. Pentru că, până la urmă, chiar din titlul acestui spectacol senzorial suntem avertizaţi că urmează să ieşim din realitatea socială, din construcţiile ei. Evadarea aceasta într-un aparent netimp, cu toate că ni se dă un început temporal, este permanent condusă cu fineţe… nu mi-a venit să cred că pe scenă au apărut la final numai cinci (5!) oameni! În mintea mea ar fi trebuit să fi fost vreo 20 de participanţi cel puţin – actori tăcuţi care au învăluit sala (nu vreau să spun mai mult!). Nu ştiu câţi au fost, pentru că nu vei vedea acest “nespectacol” – da, pot spune acest lucru deoarece este scris şi în descrierea spectacolului, în site-ul lor. (“Escapism nu este un spectacol de teatru. Este o experiență multisenzorială gândită să îți trezească simțurile intuiția și puterea de a vizualiza dincolo de cuvinte.” „Aceasta nu este o evadare, ci o ieșire din forma citadină, din amorțire. O incursiune în esența umanității tale.” – sursa) Îţi acoperi ochii cu eşarfa roşu-vişiniu şi îţi ascuţi celelalte simţuri, în timp ce permiţi creativităţii tale să invadeze vederea interioară. Constaţi că imaginaţia este cu adevărat strâns legată de tot ceea ce ai văzut anterior, de toate filmele, cu toate decorurile lor… Îţi poţi imagina ceva ce nu ai mai văzut niciodată? Vrei ceva nou? Caută mai adânc şi… evadează!

Ţinând cont că majoritatea omenirii funcţionează pe baza impulsurilor vizuale, că însăşi gândirea omenească este extrem de dominată de vizual, că istoria se înscrie în viziuni şi tablouri care influenţează perspectiva, gândirea şi atitudinea omenească, a renunţa chiar şi temporar la vederea fizică, a-ţi permite să o descoperi pe aceea interioară, este un dar pe care realizatorii acestui spectacol ni-l oferă din sufletul lor, cu atâta delicateţe, ba chiar cu smerenie.

Felicitări tuturor! Este minunat ceea ce faceţi! Este atât de benefic, educativ, instructiv, cultural, spiritual… de toate!

Bineînţeles, vouă, cititorilor acestor rânduri, vă adresez rugămintea să mergeţi să trăiţi această experienţă! Puteţi descoperi multe despre sau din voi înşivă! Vă puteţi alege cu o importantă introspecţie, un alt beneficiu post-experienţă.

Aştept să ajung să văd şi Escapism II. Cred că va fi o experienţă diferită, chiar dacă îmi voi acoperi din nou ochii, dar, din câte am zărit eu în Instagram, s-ar putea să-mi ţin la îndemână şi pachetul cu batistuţe!

Bravo, Cuibul Artiştilor! Chapeau!

Cu recunoştinţă,

Daniela Marin

P.S. Aşa da, Moş Nicolae! Mi-a adus bucuria sufletului, nu pe cea a stomacului! 😊))