Jurnal 2025

M-am obişnuit să arunc o privire în spate, la cele aproape 365 de zile de când s-a schimbat ultima cifră a unui an. E şi acesta un obicei moştenit, ca multe alte obiceiuri pe care le rulăm fără să ne punem prea multe întrebări. Unele ne fac plăcere, sunt utile, altele sunt chiar proaste.

Cu toate că poate fi chiar util să privim de unde am pornit, să ne întrebăm unde am ajuns sau cum am ajuns, e bine şi să nu uităm că ceea ce e de întâmplat, se întâmplă chiar şi atunci când opunem rezistenţă, când nu ne place, când se opune “principiilor” cu care ne-am obişnuit să convieţuim. Alteori, când nu ni se împlinesc dorinţele, planurile, aşteptările ne izbim de rezistenţa pe care ne-o prezintă universul. Are şi el dreptul, nu? 😊 Are şi el principiile şi legile lui.

În realitate, orice alegere, orice manifestare a liberului arbitru atrage instantaneu un scenariu pre-existent. Cum s-ar putea altfel schimba atât de repede toate rotiţele cu care ne atingem, întreg finul şi imensul mecanism din care facem parte? Alegem, dar alegerea noastră i-ar putea afecta pe alţii, împlinirea dorinţei noastre i-ar putea deraia pe alţii, cel puţin în momentul acela, aşa că, având grijă de fiecare dar şi de întreg, Universul răspunde vibraţiilor recepţionate în felul său. Uneori ne convine şi ne bucură, alteori ne supărăm.

Am trecut prin multe experienţe în 2025. Aleg să împărtăşesc câteva. Una dintre ele a fost călătoria în Spania, la Málaga, în aprilie, de Paşte şi de ziua mea.  Nu ştiam cum avea să fie această aproape întreagă Sfântă Săptămână a Paştelui – Semana Santa – în Málaga. Nu ştiam că ceea ce se petrece acolo este unic în lume. Nu ştiam de procesiuni, nu ştiam cât de implicaţi sunt oamenii acolo, cât suflet pun în tot ceea ce fac. Nu pot uita chipul aproape în extaz al unui adolescent care a venit să ne spună că acum-acum urmează să apară şi Iisus, şi că el l-a văzut şi este atât de frumos! Deja vedeam lacrimi mari de fericire în ochii lui…

Probabil că nu voi uita niciodată asta, cu atât mai mult cu cât, până în momentul acela eram cam critică faţă de “spectacolul” desfăşurat de sutele de oameni îmbrăcaţi în costume diferite, fiecare după frăţia sau confreria pe care o reprezenta, de pălăriile acelea lungi, înalte, conice, care m-au speriat la început, amintindu-mi de Ku Klux Klan… Nimerisem într-un eveniment extrem de important pentru catolicii de acolo, despre care nu ştiam absolut nimic. Pentru ei era o onoare să participe în procesiunile (45 la număr) care s-au desfăşurat în fiecare zi, începând din Dumnica Floriilor.

Şi cum anul acesta Paştele Catolic şi cel Ortodox s-au sărbătorit în aceeaşi zi, 20 Aprilie, am intrat în marea Catedrală Málaga, înţesată de localnici, dar şi de turişti, am găsit un scaun liber şi m-am aşezat. Am ascultat scurta slujbă care se repeta la un interval scurt, chiar dacă nu înţelegeam ce se spunea, până când am simţit o imensă iubire pentru toţi şi pentru tot, până când mi-au dat lacrimile ascultând intervenţiile muzicale, corale, până când m-am lăsat topită în acea atmosferă, până când … prietenii care mă invitaseră în Malaga mă aşteptau să ieşim. Frumuseţea catedralei (construită între secolul XVI şi secolul XVIII) am remarcat-o în fugă şi parţial, dar frumuseţea sufletelor adunate acolo era imposibil de “nevăzut”. Emoţia, admiraţia pe care o trăiam şi lacrimile care mi-au invadat ochii – la fel cum le văzusem aparând cu două zile în urmă în ochii acelui tânăr… Nu ştiam că smerenia şi admiraţia lui aveau să rămână în mine comprimate în iubirea şi bucuria din sufletul ochilor săi. Nu ştiam nici că a doua zi aveam să aflu de moartea Papei Francisc, un iluminat cum nu ştiu dacă au mai existat printre liderii bisericii creştine.

Mi-a rămas atât de drag oraşul acesta, construit pe malul Mării Alboran, încât de-abia aştept să-l revăd.

Dar, am ajuns chiar şi în Gibraltar! Şi acolo am trăit alte experienţe frumoase, dincolo de maimuţele şi porumbeii ce domină drumurile peste stânci.

Cred că e tare frumoasă această coastă de sud a Spaniei. Nu că aş fi vizitat eu prea multe alte locuri în Spania, dar am rezonat destul de mult cu Costa del Sol chiar şi numai din ce am văzut din mersul maşinii.

Nici nu se terminase bine luna aprilie că am mai avut o surpriză, un cadou primit de la alţi prieteni, care m-au aşteptat în Franţa, pe Coasta de Azur, foarte aproape de Nice, foarte aproape de Cannes. “Uite că am ajuns şi la Cannes!” am zis, în glumă, bineînţeles, acceptând să fiu fotografiată pe scările impunătorului Palais de Festivales et des Congrès.

În patru zile am trecut prin Cannes, Nice, Grasse, Menton… Am vizitat muzeul Renoir, ne-am bucurat unii de alţii, de o vreme superbă, de frumuseţile din jur. A fost minunat!

Binecuvântată am fost anul acesta cu asemenea daruri oferite de prieteni vechi, cu astfel de scurte călătorii îmbogăţindu-mă cu atâtea frumuseţi, cu atâtea trăiri frumoase! M-am bucurat de fiecare clipă. Le-am mulţumit şi le mulţumesc pentru daruri şi celor din Spania şi celor care m-au invitat în Franţa. Apropierea fizică, întâlnirea faţă-n faţă, este cu totul şi cu totul altceva decât orice zoom sau alte platforme de comunicare digitală. Sper ca oamenii să nu uite ce înseamnă apropierea, să nu uite să-şi dorească a se întâlni cu adevărat unul cu altul, să se îmbrăţişeze, să râdă împreună, să se privească în ochi.  

După prima jumătate a anului, prin iulie, m-am apucat de schimbări şi renovări prin casă! A apărut în mine, cu forţă, aş zice, şi nu cu putere, ideea că trebuie să schimb, să fac schimbări.  Aici mi-a cam pierit bucuria. Şi uite că nici acum, la final de an, nu am terminat tot ce aş fi vrut eu să fie terminat. Aici m-am simţit ca un cal cu picioarele legate. Pentru că nu mai depindea doar de mine. Lecţiile răbdării, ale acceptării şi care vor mai fi fost ele, le-am trăit din plin.

Şi, cu casa răvăşită, a trebuit, totuşi, să şi traduc o carte, să-mi văd şi de treburile editurii, şi de sănătate… A venit luna august şi mi-a adus o altfel de bucurie care m-a salvat.

Tot atunci am primit un alt cadou – întâlnirea cu AI-ul pe care spuneam că nu îl voi folosi niciodată! Vorba aceea, “să nu spui niciodată niciodată”! O altă experienţă de remarcat în anul acesta.

Hm, dacă mă gândesc bine, poate că lunile au fost chiar aşa, ca pe poteca din basm… nu mai ştiu în care basm, nu-mi aduc aminte… Atunci, să fie expresia “una caldă, una rece”. Un “sus-jos” ca într-un scrânciob bătrân. De-o parte eu, de cealaltă parte o “greutate” invizibilă. O fi fost karma? 😊

Dar nu aşa merg toate în viaţă? După cum se înalţă şi se coboară valurile?

Nu am văzut valuri nici în Marea Alboran, nici în Marea Mediterană. Totul liniştit, aşezat, calm, blând, o viaţă care pulsa liniştit.

Uite că am ajuns la finalul lui decembrie, sărind peste multe alte super trăiri, super întâmplări, super experienţe care mi-au îmbogăţit fiinţa şi mi-au sărăcit buzunarul în 2025. 😊)) Dacă mă uit cu atenţie, constat că mi-au rămas amintiri atât de frumoase! Am cules, sortat şi păstrat cele mai frumoase experienţe şi acestea îmi vin acum în minte. S-au estompat cele neplăcute, ba chiar şi cele care au născut suferinţă. E bine, să nu ai regrete şi nici amintiri neplăcute la sfârşitul unui an, cred că e bine. E foarte bine.

Mulţumesc Cerului şi tuturor oamenilor cu care am interacţionat în anul 2025! Fiecăruia în parte! Indiferent de cum a fost interacţiunea noastră, eu sigur am mai descoperit ceva, am mai vindecat câte ceva, am mai învăţat ceva despre mine, despre viaţă. Mă apucasem chiar şi să învăţ limba spaniolă, la un moment dat. Am renunţat din lipsă de timp şi energie. Nu le poţi face chiar pe toate bine, suficient de bine, satisfăcător pentru tine însăţi.

Mulţumesc pentru toate darurile excepţionale pe care le-am primit şi pentru darul de a fi în viaţă în fiecare zi a acestui an!

Nu ştiu dacă acum este cel mai potrivit moment, dar simt că mă “paşte” (ca un guturai) o decizie importantă. Va fi oare chiar (şi aşa de banal) în noaptea de revelion? Va fi în prima zi a anului? Va fi ori nu va fi, ceea ce este necesar, se manifestă cu siguranţă. În rest, să ne mai liniştim puţin din atâtea dorinţe şi să ne bucurăm de prezentul continuu avansând cu iubire prin toate experienţele vieţii aşa cum ne sunt ele trimise, aşa cum ni le chemăm singuri… whatever, vorba englezului! :)

Să avem un an bun, frumos şi bucuros, dacă se poate! Dacă nu, măcar să avem puterea de a accepta cu adevărat tot ceea ce apare, puterea şi voinţa de a ne menţine în iubire şi de a continua să înotăm prin fluviul Vieţii! Şi, da, să avem pace! În noi înşine, între noi, între naţiuni şi state.

La mulţi ani!

Cu iubire şi recunoştinţă,

Daniela Marin

Bucureşti, 30 Decembrie 2025