2026 – Început

A fost şi revelionul. Am început şi anul 2026. Viaţa continuă. Moartea, şi ea. Doar face parte din viaţă, nu? S-a schimbat ceva?

S-a schimbat o perspectivă, s-a schimbat modul de a-ţi trăi viaţa? S-a schimbat felul în care receptăm caruselul din jurul nostru?

Am reuşit să ne luminăm pe dinăuntru, să facem pace cu noi înşine, să fie pace în noi?

Am reuşit să permitem celor bune să radieze din noi în afara noastră? Altfel, de ce am aştepta să primim ceva din afară? Ce dai, aia primeşti. Nu este oare lumea aceasta electromagnetică traversată de fiecare gând, de fiecare cuvânt, de frecvenţele lor, de sunetele noastre, de interacţiunile dintre ele – de vibraţii şi rezonanţe? Ce emiţi şi ce eşti capabil să recepţionezi depinde şi de corpul tău, dar şi de întregul câmp din care faci parte. De ce am aştepta să se lumineze lumea din jur, dacă becul nostru interior de-abia pâlpâie?…

Totul se schimbă, mereu, nu doar în noaptea dintre ani. Ne-mpinge tradiţia să dăm mai multă importanţă rezoluţiilor, promisiunilor, angajamentelor luate în acea noapte. De parcă Universul ţine cont de cum măsurăm noi viaţa în calendare. 😊

Mi-am petrecut revelionul în Bon-Bon Jazz Bar Málaga.

Şi vă spun acum, că cine ştie cât mă voi întinde la vorbă: dacă ajungeţi în Málaga, mergeţi şi laBon-Bon, să beţi o cafea, un ceai sau un cocktail. N-o să vă pară rău!

A fost prima oară când am petrecut un astfel de eveniment într-un loc public, ba, mai mult, şi în altă ţară. Trebuia să adun şi asta în tolba mea cu experienţe, nu? Şi chiar a fost special. Este foarte “cosy” acest loc. Te face să te simţi că ai intrat într-o casă, nu într-un bistro, în casa unei familii primitoare, unde te poţi relaxa şi bucura în atmosfera atât de plăcut creată. Fără să te copleşească cu ofertele, ori să tragă de tine să te distrezi, Bon-Bon chiar are o energie frumoasă. Îti oferă, îţi pune la dispoziţie, dar nu te bate la cap. Admiri design-ul, felul în care este amenajat, decorat, îţi place sau nu, dar sigur nu te simţi apăsat în vreun fel. Dimpotrivă. Şi, cred că mai e ceva, extrem de important – este sincer şi te îmbie la o reciprocă sinceritate. Nu ai nevoie de măşti, nu ai nevoie decât să fii tu însuţi. Şi dacă vrei să te bucuri, te bucuri. Iar dacă bei cocktailul Bon-Bon, sigur ai să descoperi că papilele tale gustative, obişnuite cu obişnuitele cocktailuri, vor fi surprinse. Nu sunt eu prea băutoare, iar cocktailuri nu cred că am băut mai mult de 10-15 în toată viaţa mea, dar am încercat două dintre cele din meniu şi chiar cred că sunt foarte… gustoase, că nu găsesc un alt cuvânt mai potrivit, chiar dacă vorbim despre băuturi alcoolice. Au o savoare pe care e greu să o uiţi şi nu sunt… agresive. Da, îmi amintesc că unul din motivele pentru care evitam acest fel de băuturi era că mă simţeam agresată. Parcă vroiau să iasă în evidenţă cu orice preţ, chiar cu preţul de a-mi şoca papilele gustative.

Universul mi-a împlinit şi această dorinţă. Mulţumesc! A fost ceva nou, a fost ceva foarte plăcut, a fost o surpriză, a fost un cadou… Mulţumesc! Revelionul şi începutul acestui an au fost într-adevăr speciale, aşa cum mi-am dorit. Mulţumesc!

Dacă mai adaug şi faptul că în Bon-Bon Jazz Bar asculţi altfel de muzică, muzică live, acustică, pian, saxofon, clarinet, chitară, voci care să nu-ţi găurească timpanele, artişti autentici, care se simt onoraţi că îşi pot oferi arta, că o pot împărtăşi cu publicul…  Este o experienţă deosebită pentru o noapte de revelion petrecută într-un local, nu credeţi?

Apoi, să fiu la miezul nopţii lângă mare, pe plaja aflată la un minut distanţă de bar?!… Cum să nu mă bucur? Am spus repede-repede “La mulţi ani!” prietenilor mei şi am fugit pe plajă. Am văzut câteva artificii, am văzut oamenii care alegeau să privească marea în primele minute ale noului an şi m-am bucurat că nu eram singură. Eram cu ea, marea şi cu toţi oamenii de-acolo!

A doua zi aveam să descopăr şi valurile Mării Alboran, că tot am scris în articolul trecut că nu am văzut valuri în aprilie, când am vizitat pentru prima oară Málaga. Am căutat să aflu mai multe despre marea aceasta. De fapt, este cea mai vestică parte a Mediteranei, iar numele Alboran i se trage de la o insuliţă descoperită de un pirat tunisian, Al Borani, de care s-a bucurat şi el până când a pierdut-o în bătălia cu armata trimisă de Regatul Spaniol.

Turquoise şi albastru au dominat întinderea de apă pe lângă care m-am plimbat pe 1 ianuarie. O altă fericire dăruită! Turqoise, albastru închis şi albul născut din spuma valurilor. Cât de ciudat este să vezi acest alb aproape pur la marginea unui turquoise rostogolit peste nisipul maroniu ori peste pietrele gălbui! Este un ireal pe care logica îl acceptă doar pentru că o domină cu frumuseţea sa.

Până şi micuţa capelă dedicată Maicii Domnului, Doamna Mării, era acum vizibilă. În aprilie era în renovare. Acum am descoperit-o printre mandarinii micii alei ce conduce spre locul unde a fost mutată piatră cu piatră.

Am fost şi la far, bineînţeles. Nu ştiu, poate într-o altă existenţă am fost păzitor de far sau altul ar fi motivul pentru care mă simt atât de atrasă de farurile acestea care luminează mările, porturile, vapoarele… În drum spre far, am ridicat privirea şi am considerat că simbolul acesta al înţelepciunii, bufniţa, şi farul, simbol al călăuzirii, al protecţiei, aveau să-mi “spună” ceva.

1 Ianuarie a fost altfel, a fost plăcut, a fost o bucurie tihnită. M-a surprins să primesc şi astfel de urări care conţineau cuvântul “tihnă”. Că tot l-am aşezat eu în Poem cioplit din vară (netocmit):

Am dispărut

sau m-am pierdut

în viaţa ce sunt

în moartea dintre două respiraţii

în tihnă

(cuvânt învechit -

odihnă neclintită

de raiuri fără viaţă).

Cui crezi că îi mai pasă de rosturile vechi din casă?

[…]

În tihna ta aş vrea să mă aduni.

M-am bucurat să fiu acolo, m-am bucurat să văd oameni zâmbind, m-am bucurat că nu am văzut niciun om beat, nicio murdărie, m-am bucurat să mă gândesc că încă am curajul şi capacitatea de a lua o decizie rapid, pe care să o aduc şi în manifestare. În 27 decembrie încă nu ştiam ce voi face de revelion. Ştiam doar că îmi doresc ceva altfel, dar care să conţină şi marea.  

Totul are sens, unul pe care îl considerăm noi, pe care îl construim, pe care îl descoperim privind din alt unghi, altădată… Sau fix acel sens şi semnificaţie pe care le trăim în clipa aceea.

Eu mi-am trăit fiecare clipă a zilei de 1 Ianuarie bine ancorată în prezent, cu o atitudine aproape pragmatică, ceea ce nu-mi este caracteristic. M-am întrebat dacă sunt în pace, dacă trăiesc bucuria, dacă aş schimba ceva în prezentul acela. Nu. Totul era bine. De-abia după ce am stat pe piatră, lângă valurile care vroiau să mă atingă cu tot dinadinsul, poate din piatră, poate din mare, poate din poezie, a răsărit şi a venit în mintea mea o răsucită întrebare: “Îţi lipseşte ceva?”… Hmmm! Ce ispită! Ce frumos şi subtil se strecoară eul, aducând şi munţii trecutului după el! Este de apreciat, recunosc. Abil, inteligent, atent, chiar rafinat, aş spune, eul nu renunţă, doar aşteaptă momentul prielnic.

Cu câte asemenea tipare nu avem a da pieptul atunci când mergem pe calea Eliberării! Am privit acest eu vechi al meu şi am zâmbit. Până la urmă, dacă tot eşti aici, în corp, în lume, trebuie să le împaci cumva. Am zâmbit şi i-am spus ce-şi dorea să audă. Atunci mi-am dat seama că mi se cam făcuse frig, că mi se făcuse şi foame…

Am pornit spre centrul vechi. O mulţime de oameni, de toate naţiile, se plimbau, priveau clădirile vechi şi atât de bine întreţinute, intrau prin magazine sau căutau şi ei un loc unde să mănânce. Erau cam prea mulţi pentru starea mea, aşa că m-am întors înspre un bulevard care uneşte clădirea veche a portului cu restul oraşului. M-am oprit la o terasă şi… Privind oamenii, călători într-o direcţie sau alta, cu atenţie privindu-i, m-am întrebat ce m-a oprit pe mine atâta timp să mai împărtăşesc direct, să mă întâlnesc cu oameni, să fiu în lume?… De ce m-am retras, atât de mult cât am putut, din lume?… Răspunsul a venit instantaneu: a fost necesar.

A doua zi dimineaţă, pe 2 Ianuarie, aveam să mă trezesc cu gândul că voi răspunde afirmativ celor care mă tot întrebaseră când mai ţin ateliere. Cu o claritate uimitoare, în a doua zi a anului 2026, iată, am făcut o schimbare, am luat o decizie. A fost special acest început de an!

Am uitat să spun de experienţa din 1 Ianuarie seara, când am fost împreună cu prietenii mei să vedem spectacolul de lumini şi sunet pe Calle Larios. Decoraţiunile de Crăciun s-au luminat simplu în timp ce s-au auzit trei cântece. Atât a fost. Dar, mi-au plăcut mult şi decoraţiunile de pe bulevarde, mai ales că erau turquoise, iar când te apropiai de ele deveneau mov! Perfect pentru mine! Culorile mele!

Clădirea Primăriei avea însă o proiecţie mai amplă, o poveste.

Pe 2 seara am plecat spre Bucureşti, cu o întârziere de peste o oră. De-acolo, de sus, din avion, vezi altfel viaţa. Atunci îţi este mai clar că dramele noastre nu se văd din avion. Nici micile noastre corpuri. Pare că nici nu existăm. Dacă nu ar fi luminile oraşelor, mai ales noaptea, chiar nu ai avea ceva de văzut. Ce ţi-e şi cu perspectiva asta, domnule!

M-am bucurat şi de întoarcerea acasă, iar pe 3 ianuarie, am avut o altă surpriză care m-a bucurat. Dacă vrei să te bucuri, te bucuri de orice. Dacă vrei să te plângi, te plângi de orice. Dacă vrei să schimbi ceva, întâi iei decizia, apoi urmăreşti cu atenţie acţiunile vechilor tipare care apar degrabă la gâtul tău, gata-gata să te sugrume mai degrabă decât să te admire sau să te ajute. La fel ca în experimentul cu maimuţele, banana şi scăriţa electrificată. Până să apară generaţia aceea curajoasă care să spună “Ia mai tăceţi cu înţelepciunea voastră! Eu vreau banana şi o voi lua!”… de fapt, poate că a şi apărut. Sunt mulţi tineri care ştiu sau au o altfel de capacitate de procesare a informaţiilor, o altă inteligenţă, şi care ştiu să selecteze ce este util, ce poate fi folosit din istoria şi tradiţia, din moştenirea dobândită prin simplul fapt că s-au născut oameni. E-adevărat, unii sunt dispuşi să renunţe la tot, en masse, ceea ce, nu ştiu cât de util ar fi. Nicio exagerare nu este benefică. Dar şi să mergi pe calea de mijloc, pe firul suspendat deasupra arenei, nu este simplu. Dacă era, atunci până acum am fi văzut o altă lume.

M-am întins la poveşti, între timp s-a făcut şi 7 ianuarie. Poate totuşi închei în seara asta.

 Ba chiar 8 Ianuarie, dacă am vrut să ilustrez şi cu fotografii…

Să avem claritatea, inspiraţia şi puterea de a schimba ceea ce este necesar, ce este de folos pentru noi în 2026 şi disponibilitatea de a vedea frumosul, de a descoperi bucuria, de a fi în pace în noi înşine, de a avea acea încredere deplină că totul este perfect aşa cum este. Să descoperim şi să trăim Compasiunea, căci va fi cam “vântos” anul acesta. “The wind of change” nu va mângâia pe nimeni prea blând. Ce nu am apucat să conştientizăm, de ce nu am apucat să ne dezbărăm, în galop va veni spre noi. Războaiele nu se vor încheia, dimpotrivă, vor mai fi şi altele, după cum se vede prin declaraţiile celor “puternici”. Să sperăm că măcar primăvara ne va fi frumoasă. După aceea, desigur, iar călduri, iar… Ceva ne va uimi cu siguranţă anul acesta. Să fim pregătiţi pentru orice înseamnă să rămânem deschişi, atenţi, să ne verificăm “ancorele”, fie că sunt prin Mediterană, ori prin alte mări şi oceane. Să învăţăm când este mai bine să le ridicăm sau chiar să renunţăm la ancore, nu e uşor. Dar, de obicei, nevoia este cel mai bun învăţător.

Bine, vă doresc, dragi cititori răbdători 😊 Şi vă mulţumesc!

Daniela Marin

7-8 Ianuarie 2026, Bucureşti, România