Bucuria cu toată fiinţa

De câte ori ne bucurăm deplin pentru ceva – pentru bucuria cuiva, pentru un mic cadou pe care îl primim sau pe care-l dăruim, pentru un ajutor primit exact în momentul în care era necesar, pentru o îmbrăţişare cu iubire, pentru un zâmbet curat – manifestăm implicit şi recunoştinţa. Recunoştinţa aceasta încărcată de bucurie este iubire. Felul acesta de bucurie cu toată fiinţa este o expresie a recunoştinţei faţă de Dumnezeul Absolut. Aşa gândesc eu care m-am bucurat azi pentru că am primit o floare. Şi nu doar o floare. Am primit şi povestea ei.

Când căutăm să facem un cadou unei persoane dragi, trăim noi înşine un fel de bucurie. O emoţie tainică ne conduce paşii către un anumit loc, către un anumit lucru. Acolo şi atunci vom simţi, mai degrabă decât gândi, că acela este cel mai potrivit dar. Nu pentru că ne place nouă, sau pentru că am gândi că ar fi pe placul persoanei căreia vrem să-l dăruim, ci mai degrabă pentru că trăim în clipa aceea un sentiment al deplinătăţii. Am putea spune că e intuiţie, şi uneori chiar este – depinde cum definim intuiţia. Dar atunci când simţi că te cheamă ceva, când te întorci din drum doar pentru a cumpăra acel cadou, atunci să fii sigur că acela va da naştere acestui fel de bucurie cu toată fiinţa. (I-aş putea spune şi fericire, dar umbrele din câmpul cuvântului “fericire”, mă împiedică s-o fac.)

Există şi altfel de bucurii. De aceea marchez adăugând “cu toată fiinţa”. Ne putem bucura intelectual, ne putem bucura emoţional, ne putem bucura cu un ochi, în celălalt lăsând tristeţea să se vadă. Şi chiar se vede şi se simte. Chiar dacă vorbele încearcă să ascundă – “chiar mă bucur!” – comunicarea directă dintre suflete (sau câmpurile de energie şi informaţie ce folosesc aceste corpuri umane) funcţionează pe canalul adevărului. Poate fi îngreunată, da, de un mental puternic, de o minte hotărâtă să blocheze trăiri pe care nu le poate accepta sau nu le doreşte în prezentul său. Multe dintre deciziile noastre ucid trăiri ce ne-ar putea creşte, ne-ar putea învăţa mai mult decât tonele de cuvinte adunate în sinapse neuronale mai vechi sau mai noi.

Nici nu ne dăm seama că în spatele incapacităţii de a ne bucura se ascunde vreo asemenea decizie luată cândva, în trecut, într-un moment de suferinţă sau/şi de revoltă. (Ne producem singuri traume pe care ulterior le aruncăm în cârca altora.) Precum copiii, ne luăm jucăriile şi plecăm din locul de joacă unde nu ni s-a făcut pe plac. Contrar copiilor, rămânem agăţaţi de promisiunea de a nu ne mai “juca” în felul acela niciodată. Astfel, încetul cu încetul, închidem porţile trăirii lăsând greutatea gândurilor să cadă peste inima sufocată deja de aroma toxică a celorlalte sentimente – revoltă, teamă, ură, gelozie, invidie. În situaţia asta, nu prea mai ai cum să te bucuri deplin. Chiar şi atunci când încerci, când ţi se oferă o mică şansă, ori te răsuceşti în vreo învinuire – “nu merit” – ori în vreun dubiu – “nu e adevărat, sigur face asta din vreun interes ascuns”.

Cum să ne întoarcem la bucuria deplină? Ar putea o altă decizie să o înlocuiască pe cea care a condus la asemenea consecinţe? E posibil. Este de încercat. Să luăm hotărârea de a vrea să trăim bucuria, cu orice preţ, apoi să urmărim mecanismele care o împiedică să fie. Să le constatăm, apoi să găsim soluţiile pentru a împiedica pierderile. Orice reparaţie începe cu o constatare a stării lucrurilor. Când a apărut “defectul”, care a fost contextul, cum s-a petrecut, care sunt efectele în prezent… Urmează să luăm decizia dacă vrem să “plătim preţul” reparaţiilor. Totul are un preţ. Şi decizia aceea din trecut, de a ne închide ca să nu mai suferim, a avut un preţ. Odată hotărâţi, nu ne rămâne decât să fim atenţi să reparăm fiecare element. Cu minuţiozitatea vechilor ceasornicari, să desfacem piesă cu piesă, element cu element şi să înlocuim acolo unde nu se mai poate repara.

E greu? Da. Nu zic că e uşor. Uşor a fost să luăm decizia aceea cu “niciodată”. Dacă vrem, cu adevărat să vrem, atunci sigur ne va ajuta şi Universul. Să ne arătăm noi angajaţi, devotaţi şi sigur se vor manifesta şi ajutoarele. Se vor schimba de la sine toate cele care nu mai corespund cu noua noastră “decizie”. Vom atrage alte frecvenţe pentru că emitem alte semnale.

Na, de unde am pornit şi unde am ajuns! 😊

Să vă trăiţi în deplină bucurie!

Cu recunoştinţă,

Daniela Marin

11 Ianuarie 2026, Bucureşti, România

P.S. Nu vă imaginaţi că am ilustrat acest mesaj cu darul primit azi! Este o fotografie de la o expoziţie de orhidee care a avut loc în Melbourne, august, 2008.