Colecţia TEATRU – luni, 20 martie

Niciun comentariu

Avatarul lui Daniela MarinTeatrul Spiritual

Două dintre piesele prezentate de Teatrul Spiritual, în cei aproape doi ani de când s-a ivit în lume, s-au adunat într-un volum, mai exact în primul volum al Colecţiei TEATRU, în catalogul Editurii Cartea Daath.

Conceptul grafic al colecţiei este semnat de Irina Maria Gănescu.

mock up - dim good2

Am scris aceste piese pentru Teatrul Spiritual. Şi s-au jucat cu succes, cel puţin 4×4 personaje care a avut această şansă de a se plimba şi în afara Bucureştiului şi de a număra puţin mai multe reprezentaţii, şi puţin mai mult de 3000 de spectatori. S-au scris câteva articole despre această piesă, dar aproape deloc nu s-a scris despre Revelion cu Dumnezeu pentru că numai două au fost şansele de a vedea acest spectacol. De-aceea, la lansarea de luni, 20 martie, de la Biblioteca Metropolitană, Sediul Central, vom prezenta şi fragmente din filmările (neprofesioniste) pe care le avem, amintiri personale mai degrabă. Oricum, teatrul…

Vezi articolul original 468 de cuvinte mai mult

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.