words create worlds
Zilele trecute priveam două undiţe sprijinite de malul betonat al Dunării. Tocmai ce se-ndepărtau norii cei grei, de parcă de pe memoria mea se-mprăştiau, într-un apus obosit de drum, când mi-am amintit de-o povestire. Undiţa lui Tudorel “Cum trece timpul, domnule! Nu pot să cred că deja s-au dus cinci luni şi din anul ăsta!” […]
Read More
Eu nu mă rog să mi se dea, ci să se ia Să se ia dorul şi mai ales nodul cu care ne-a legat cine ne-a legat! De ce ne-o fi legat dacă legătura doare? Să se ia norul care-a umbrit cerul care-nsenina marea şi-i scotea sarea de-o înălţa până la cer! Să […]
Read More
via Scrisoare pentru El
Read More
Se despoaie de tot răul adunat din vară, din oameni, din carii, pielea cea nouă răsare ca luna între nouă şi plină o lună timidă, o lună şi mai bine de-un parc străbătut de himere de gânduri rebele ce coaja copacului au îngreunat şi-acum, uite, atârnă straiele rupte şi vechi . Castanul puiet aşteaptă […]
Read MoreNe aruncăm frumuseţea-n afară
pe garduri, şi plasme, în cerul, înaltul,
oriunde se-adună zâmbet de ceară,
oglindă de plastic, reflexie murdară
