words create worlds
Zilele trecute priveam două undiţe sprijinite de malul betonat al Dunării. Tocmai ce se-ndepărtau norii cei grei, de parcă de pe memoria mea se-mprăştiau, într-un apus obosit de drum, când mi-am amintit de-o povestire. Undiţa lui Tudorel “Cum trece timpul, domnule! Nu pot să cred că deja s-au dus cinci luni şi din anul ăsta!” […]
Read More
Cum să aduni o fericire cu o nefericire şi să-ţi dea ceva pe plus? Nu-ţi poate da decât cel mult egal cu zero.
Dacă aduni două nefericiri, vei aduna pe axa numerelor negative multe bagaje care îngreunează şi impovărează familia. Două nefericiri nu pot da o fericire, la fel cum -2 nu poate fi egal cu +1. Din asta nu se scapă.
Read More
Nevoia de “tată”-“soţ”- “prieten” – “frate” – “partener” reflectă nevoia de dumnezeu. Semnifică încă separarea de dumnezeu sau de conştiinţa sau de prezenţa sau de sursa din care ştii fără să ştii că faci parte, acea sursă de care eşti legată cu un fir invizibil, atât de subţire şi totuşi atât de puternic. Reflectă dorul de reunire, de reîntregire.
Read More
Originally posted on Cartea Daath Publishing:
„Oare cum se citește o piesă de teatru? Cu ochii? Cu inima? Cu sufletul? Cu uimire? Toate acestea patru înmulțit cu patru, ca în piesa care deschide volumul de Teatru al Danielei Marin – 4×4 personaje.” Scria Mihai Cotea în recenzia sa pe care o puteţi citi în întregime aici: https://coltulcultural.wordpress.com/2018/06/07/am-ramas-ca-la-teatru-volumul-1/…
Artistul din om trebuie să se trezească din hibernare. Poate că-l va trezi o trâmbiţă, un cuvânt, un gest, o trăire. Poate va înţelege că cei patru piloni ai vieţii sale sunt strâmbi, că strâmbătatea lor umbreşte viziunea despre viaţă.
Read More