M-a izbit

cu proiecţia lui atât de înaltă,

până capul pe spate dat mult, fără plete,

până seninul în zâmbet jucăuş

imprimat din proiecţia lui asupra lumii direct în fiinţa mea

ce dacă el atât de înalt şi răsfirat

s-atingă norii cu vârfurile frunzelor pe care le-am mângâiat

cu vârfurile degetelor mele înălţate,

zburate mult dincolo de braţele

cu care aş fi îmbrăţişat trunchiul

de-aş mai fi avut braţe

dar nu mai aveam decât aripi.