De M-a izbit
cu proiecţia lui atât de înaltă,
până capul pe spate dat mult, fără plete,
până seninul în zâmbet jucăuş
imprimat din proiecţia lui asupra lumii direct în fiinţa mea
ce dacă el atât de înalt şi răsfirat
s-atingă norii cu vârfurile frunzelor pe care le-am mângâiat
cu vârfurile degetelor mele înălţate,
zburate mult dincolo de braţele
cu care aş fi îmbrăţişat trunchiul
de-aş mai fi avut braţe
dar nu mai aveam decât aripi.
Worlds of Words 