By <<“Nu mai e vremea îngenunchierilor! E vremea să ştii cine eşti şi ce poţi şi să te respecţi pe tine în primul rând.” spune Actriţa în primul tablou. Această integritate pare să fi fost lăsată deoparte în favoarea împlinirii aşteptărilor lumii. Vorbim despre iubire cu buzele fardate, îmbrăcate în sinteticul compoziţiei viu colorate şi nu trăim aproape nimic din adevărul ei. Nu mai trăim emoţii, ci le gândim. Gândim cum ar fi să fie o emoţie astfel încât să dea bine în lume. Să fie, vasăzică, în rândul lumii. Ne construim scheme şi uităm că suntem vii, că adevărul viului va scoate oricum în evidenţă falsul.
Teatrul Spiritual nu este un teatru în sine, ci este un spaţiu al liberei transformări, un creuzet al realităţii umane exprimate prin mijloace artistice. Intrăm într-o sală a oglinzilor. Oglinzile sunt vii. Ele sunt chiar actorii, iar actorii sunt şi ei oameni… sau zei.
“Psiholoaga: De ce credeţi că artiştii vor să dăinuie, vor să rămână eterni pe Pământ?
Regizorul: Pentru că sunt nişte zei pe Pământ. Ei nu sunt doar oameni. Artiştii sunt zei întrupaţi în oameni. “
Artistul din om trebuie să se trezească din hibernare. Poate că-l va trezi o trâmbiţă, un cuvânt, un gest, o trăire. Poate va înţelege că cei patru piloni ai vieţii sale sunt strâmbi, că strâmbătatea lor umbreşte viziunea despre viaţă. Teatrul a ajuns să se joace mai degrabă în afara scenei. În viaţa de zi cu zi, de neprofesionişti şi totuşi străluciţi actori. “Nu e nicio diferenţă între teatru şi viaţă. La fel se-ntâmplă şi-n afara scenei. Noi trebuie să jucăm pentru noi înşine. Asta nu-nţelegi! Că e jocul tău, este viaţa ta. Tu o faci pentru tine, nu pentru lume, nu pentru spectatori, nu pentru aplauzele altora. Tu trebuie să te aplauzi pe tine. Să te poţi aplauda pe tine pentru ceea ai reuşit să faci din ceea ce ţi-ai propus sau nu ţi-ai propus, dar s-a născut prin tine. Să te bucuri de creaţia ta. “
Dar am uitat să ne bucurăm altfel decât prin reflectare, printr-o validată reflectare. Ne este frică să apreciem schimbarea până când nu este confirmată, ba chiar adusă la rang de lege.>>
https://danielamariamarin.wordpress.com/2015/10/15/4-zile/
<<Cum a fost receptat spectacolul 4×4 personaje de publicul din Sibiu?… Cred că bine, poate chiar foarte bine dacă este să mă iau după aplauze, ovaţii… dar, e-adevărat, odată cu cele peste 10 minute de întuneric, a ieşit la lumină, pe lângă talentul actorilor Ioana Ancea şi Ioan Gyuri Pascu, şi fraternitatea sau spiritul de echipă sau… Nu ştiu cum să mai denumesc această stare de pactizare, de a fi împreună cu, de a susţine atunci când vezi că este nevoie de ajutor… Pe lângă cameramanii prezenţi în sală sau pe hol, şi care au venit să lumineze scena cu luminile camerelor, eu cred că s-a născut lumină şi din piepturile spectatorilor. Chiar dacă, mulţi ne-au întrebat dacă nu cumva nu fusese o reală pană de curent, dacă nu cumva momentul acela era parte din spectacol, ba chiar ne-au sugerat să-l introducem, dacă nu făcea parte din scenariu. Improvizaţia te obligă la o mai atentă concentrare, dar îţi lasă şi libertatea de a străluci. Cam asta au făcut Ioana Ancea şi Gyuri Pascu, surprinşi pe scenă în minutele acelea: au strălucit din propria lumină.>>
https://danielamariamarin.wordpress.com/2016/04/28/jurnalul-lunii-aprilie/
Worlds of Words 