words create worlds
Citind recentul articol al psihoterapeutului Alexandrina-Carmen Ene, mi-am amintit de această poezie: Biciul peste suflet Stăpânul zâmbeasufletul se chirceaun melc se făceaşi lumea-nchidea.Firele din biciul brutcarnea sufletului crudînsemnau pe buze mutpeste chipul tot mai slutstrigătul de dor căzutdin trupul tot mai măruntpână omul s-a făcutdoar un melc etern tăcut. Melcii despre care vorbeşte Carmen s-au
Am vorbit despre această absorbţie şi retransmitere a universului de-o clipă prezent pe chipul unui om şi despre subtila interacţiune şi deplină comunicare dintre observator şi obiectul observaţiei sale. Din neştiutele procese ale zămislirii unui tablou, am mai aflat un strop, şi încă un strop despre sensurile şi simbolurile adăugate din chiar tolba plină de cunoştinţe a psihologului şi psihoterapeutului, pentru că Alexandrina Carmen Ene a studiat bine şi mult psihologia, trecând printr-un master şi un doctorat.
Artistul din om trebuie să se trezească din hibernare. Poate că-l va trezi o trâmbiţă, un cuvânt, un gest, o trăire. Poate va înţelege că cei patru piloni ai vieţii sale sunt strâmbi, că strâmbătatea lor umbreşte viziunea despre viaţă.
