Petreceri-surpriză, cadouri-surpriză, săptămâni în care mă străduiam să pregătesc ceva special pentru ziua de 31 August, un şirag de mărgele-amintiri adăpostit în cutia mea de valori. Nu poţi renunţa cu uşurinţă la obiceiuri. Este necesar un mare efort de concentrare a voinţei pentru a schimba un tipar. Alteori, cum spune vorba, trebuie să-ţi calci pe inimă pentru a renunţa, pentru a schimba un obicei. De ce-ai face-o? Pentru că, da, uneori, mintea, aburită de puterea cuvintelor, ignoră esenţa naturii sufletului. Dar la acest obicei, mintea nu are cum să aibă obiecţii.

Săptămâna ce-a trecut am lucrat în fiecare zi pentru ziua de azi. Am făcut clipuri pe care le-am trimis în eter. (Le găsiţi, dacă doriţi să le vedeţi în pagina fb sau în instagramul editurii.) Cel puţin câte unul în fiecare zi, păstrând pentru miezul nopţii dintre 30 şi 31 august cadoul cel mai drag. Instaurasem obiceiul de a face urări pentru ziua de naştere chiar din prima ei clipă, când ceasul digital arăta 00:00. Aşa mi s-a părut mie, cândva, prin adolescenţă, că oamenii nu sărbătoresc suficient ziua în care au intrat în această viaţă, că nu îşi începeau ziua în sărbătoare. Aşa că, aseară, puţin după miezul nopţii (o întârziere datorată vitezei de upload), am postat clipul “Mi-am luat o pauză”, un cântec tare drag, dintr-un album tare drag, Stângul de a visa. Acesta a fost cel de-al şaptelea album al lui Gyuri, cifra noastră preferată,  a fost înregistrat şi produs în casă, cu excepţia a două piese, avându-l ca inginer de sunet şi mixaje pe Ernest Fazekas. Un aer proaspăt, o viziune tinerească, într-o perioadă în care vechii instrumentişti pe care şi-i adunase alături erau ocupaţi cu alte concerte, Gyuri a făcut o bună echipă cu Ernest şi astfel a împlinit şi acest album.

Stângul de a visa a avut parte chiar şi de un videoclip, (N-o să-ţi ofer ce n-am promis), jumătate din el fiind filmat tot în casă. Deşi atribuise calitatea “homemade”, respectiv  “de casă”, albumului Lasă (muzică de casă), apărut cu doi ani înainte, cred că albumul unde ne-am adunat cu toţii, am muncit cu entuziasm şi încredere, dăruind o părticică din noi a fost Stângul de a visa. Se regăseşte această realitate şi în coperta albumului, şi în mulţumirile lui Gyuri.

Printre puţinele lucruri salvate dintr-un hard vechi şi inaccesibil acum, am găsit şi prezentarea pe care am transmis-o jurnaliştilor pentru lansarea din 19 aprilie 2002. Aproape dictată integral această biogafie muzicală de însuşi Gyuri, are acum o altă valoare.

Iat-o:

S-a născut la Agnita la data de 31 august 1961.

Şi-a realizat studiile muzicale în particular. A învăţat singur chitara şi bateria, iar în 1978 debuta la Mediaş, alături de surorile Sanda şi Elena Cîrstea şi de Camelia Zoltan în grupul Trandafirii negri.

În perioada 1980-1981 a fost în armată, la Buzău, unde a constituit trupa Fundal, unde apărea ca vocalist şi baterist. Alături de el se aflau Mihai Vasile (chitară), Crin Grigore (chitară) şi Sandu Tulin (bas). La 31 august 1982 a participat la manifestările cenaclului “Flacăra” pentru numai patru zile, după care, între 1982 şi 1985 a apărut de numeroase ori pe post de solist vocal şi chitarist în cadrul Serbărilor “Scînteii Tineretului”.

În perioada 1985-1987 intervine o pauză în activitatea muzicală a lui Ioan Gyuri Pascu, care, în 1986 intră în componenţa grupului Divertis. Reia activitatea concertistică în 1987, printr-un recital susţinut la festivalul “Stelele Cetăţii” de la Deva, unde va reveni la ediţiile din 1988 şi 1989. În 1990 susţine un concert la Sala Radio, iar în 1992 a fost invitat la Festivalul de jazz de la Braşov.

În 1992, la Festivalul de jazz şi blues de la Costineşti “ia naştere” grupul The Blue Workers, în componenţa Vlady Cnejevici (pînă în 1996) şi Dan Ştesco (Polymoog, dupa 1996) – clape, Teo Boar – chitară, Lache Mihăilescu – bas, Cristi Iorga – tobe. Cu această trupă participă în 1992 la festivalurile de jazz de la Ruse (Bulgaria) şi Bucureşti.

Prima apariţie discografică datează tot din 1992 şi este caseta Ar putea fi…, pe care Ioan Gyuri Pascu semnează şi interpretează şapte piese, cealaltă jumătate a casetei aparţinîndu-i lui Mircea Rusu.

Primul album propriu, Mixed Grill (LP şi MC), a fost lansat în aprilie 1993, cu acest material participînd şi la festivalul “Cerbul de aur”, la secţiunea debut discografic. Va reveni la “Cerbul de aur” în 1995, în recital şi în 1997, la concursul de videoclip.

Au mai fost participări la festivalurile “Rock ’93” şi “Dracula Rock”, recitaluri în deschidere la concertele Beats International şi Asia în România, apoi “Skip Rock ’94”, “Rock ’95”, festivalul naţional de muzică folk “Om bun”, concerte de club etc.

Maşina cu jazzolină (LP, MC şi CD), al doilea album Ioan Gyuri Pascu a fost lansat la data de 18 octombrie 1994.

În vara anului 1996 a apărut Caseta pentru minte, inimă şi gură (MC), în februarie 1997 Gânduri nevinovate (Innocent Thoughts) (MC şi CD), iar în martie 2000 Lasă (muzică de casă) (MC şi CD).

            Dintre videoclipurile ce îl au ca protagonist pe Ioan Gyuri Pascu amintim “I’m The Freeman Who’s Singing”, “Africa”, “U-we, U-we”, “I’m Happy”, “Eu vreau să fiu preşedinte”, “Eu cu cine votez”, “Innocent Thoughts”, “La Strada” – D.J. Tăticu featuring La Strada, “Unde-i Europa”, “N-o să-ţi ofer ce n-am promis”.

            Ioan Gyuri Pascu a realizat numeroase emisiuni de televiziune (precum Telerepaus duminical la TVR 2) şi de radio (printre care Topul neesenţial la 2M+, şi, ulterior, la Romantic FM) şi a participat la nenumărate alte emisiuni muzicale de radio sau televiziune (Duelul vedetelor, Şcoala vedetelor, Careul cu cinci aşi etc.) A compus muzica pentru filmul de scurt metraj Zapping şi pentru pelicula de lung metraj Occident, ambele de Cristian Mungiu.

În calitate de producător muzical, compozitor, textier şi aranjor a semnat nenumărate piese, atât personale, cât şi ale altor artişti lansaţi de Casa de Discuri Tempo Music sau doar colaboratori, cum ar fi Dinu Olăraşu, La Strada, Monica Anghel.

   

Albumul Stângul de a visa (MC şi CD), cel de-al şaptelea ca apariţie discografică, se lansează în Bucureşti, 19 aprilie 2002.

Aici se încheie paginile dedicate lansării albumului Stângul de a visa.

Piesa care dă titlul acestui album are două părţi, cum s-ar spune, prima în română, cea de-a doua în engleză. Deşi nu prea făcea sens în limba engleză “the left to dream”, Gyuri n-a renunţat deoarece aşa îi “venise” cântecul, aşa trebuia să fie. Indiferent de criticile aduse referitoare la folosirea altor limbi decât cea română, care, interesant, are o zi de celebrare chiar în 31 august, Gyuri a continuat să compună cântecele aşa cum îi “sunau”, ba în engleză, ba în spaniolă sau franceză, ba chiar şi italiană. Unui creator autentic şi care se ştie absolut recunoscător Inspiraţiei, nu-i prea poţi pune stavile scoase din sertarul raţiunii. El ştie doar că, dacă “a venit, atunci trebuie să intre în viaţă” prin unealta aleasă de univers. Ca instrument ales de Dumnezeu, de univers, Gyuri a adus în viaţă mult peste cântecele înregistrate în albumele sale muzicale sau în cărţile publicate.

Căutând să adun măcar o parte din participările sale în calitate de compozitor şi ilustrator muzical pentru filme şi piese de teatru, am descoperit un loc pe net unde se află, probabil fără să respecte drepturile de autor, şi-mi cer scuze tuturor că promovez acest link, dar nu mă pot abţine…

Pentru piesa Domnul din Milano fotografiat de… un scenariu radiofonic de Sorana Coroamă Stanca, în regia lui Attila Vizauer, Ioan Gyuri Pascu nu a semnat doar ilustraţia muzicală, dar a şi interpretat rolul “El”.

Şi uite cum, nici nu apucasem să pun linkul de mai sus, c-am văzut că s-a făcut aproape ora 12.

De azi, 31 august şi până vineri, 4 septembrie, Attila Vizauer şi a sa emisiune, Vorba de cultură, cu ediţia de colecţie din ianuarie 2016, avându-l invitat pe Ioan Gyuri Pascu, se redifuzează pe undele Radio România Cultural.

Acum, după ce am ascultat prima parte, prima din cele cinci zile ale emisiunii, mi-e cam greu să continui să scriu. Poate că e cazul să-mi iau o pauză.