By Mă bucur întotdeauna de sincronicităţi, de remarcarea răspunsurilor de care am nevoie aproape imediat după apariţia vreunei întrebări. Ca o tablă reflectorizantă a gândurilor, lumea din jur îmi arată neîncetat această miraculoasă şi constantă interacţiune, fundament al vieţii înseşi. Comunicarea şi interacţiunea, baze ale unei relaţii autentice, pot fi, prin absenţa lor, cele grăbitoare ale sfârşitului. Poate fi şi un sfârşit fericit, ca în cazul desfacerii acelor conexiuni neuronale ce menţin amintiri dureroase sau tipare de răspuns care nu servesc evoluţiei. Neuronii care nu se mai activează împreună renunţă şi la a se mai interconecta, astfel întrerupându-se şi tiparele formate, inclusiv cele referitoare la memoria asociativă.
În această dimineaţă, după o noapte chinuită de frământări, am primit un nou articol semnat de psihoterapeutul Alexandrina Carmen Ene, un articol care începe aşa:
“Faptul că nu suntem responsabili pentru ceea ce simte sau gândește celălalt reprezintă una dintre provocările dezvoltării noastre întru lumina maturizării.
Asta cu atât mai mult cu cât cei mai mulți dintre noi am crescut cu diferite forme de respingere ascunse bine sub pălăria culpabilizării sau reproșurilor.”
O serie de articole din site surprind această vulnerabilitate a copilului din adult, această neînţelegere a procesului maturizării, ridică şi problema moştenirilor transgeneraţionale, a comportamentelor dobândite inconştient, dar şi a voinţei de a ne vindeca sau de a ne elibera de acestea, nu doar de a le descoperi pentru a le găsi “vinovate” pentru nefericirea noastră din prezent.
Câteva dintre temele abordate în site sunt parenting, relaţii, emoţii, proiecţie, somatizare, profesie, traumă, acceptare şi, bineînţeles, psihoterapie.
Le puteţi descoperi aici:
Worlds of Words 