Festivalul Hermannstadt Fest 2021, a doua parte

No comments

Au trecut aproape trei luni de când m-am lăsat trăită de puternicele emoţii izvorâte din Inima acestui festival, o inimă construită din toate inimile prezente, una pulsând de iubirea pentru muzică şi pentru interpretarea muzicală românească.

Fireşte că voi scrie tot despre cea de-a doua zi a festivalului, ziua în care s-au desfăşurat atâtea emoţii câte nu mai trăisem de foarte mult timp. Şi dacă despre concurenţii care au răsunat cântecele lui Ioan Gyuri Pascu în secţiunea “Remember” am scris în prima parte a articolului, a venit momentul să scriu despre două dintre recitalurile de după concurs: recitalul Mariei Cojocaru şi recitalul dedicat lui Gyuri.

Nu avea de unde şti Maria Cojocaru că eu nu mă uit la televizor de peste 17 ani, că sunt ruptă de lumea industriei muzicale şi de divertisment mai ales din 2016 încoace, de aceea a fost, poate, surprinsă de entuziasmul cu care m-am  adresat ei. Nu avea de unde cunoaşte faptul că nu mi-a fost în fire nici să cer autografe, nici nu am simţit că ar fi important să felicit eu vreun artist, că am făcut asta în foarte rare ocazii. Potopită, însă, de gândul “cât de mult ar fi apreciat-o Gyuri”, m-am trezit căutând-o după recital, adresându-i nu doar felicitări, ci chiar spunându-i că sunt sigură că tare mult i-ar fi plăcut lui Gyuri şi, mai ales, să nu renunţe niciodată… şi, uite-aşa, ne-am trezit îmbrăţişate. Nu ştiu cât de apreciată este Maria Cojocaru, nu ştiu cât de multe ocazii are să-şi manifeste harul, să dăruiască românilor glasul din inima sa, dar sper să fie recunoscută şi apreciată cu adevărat, să poată sta mereu deasupra noroaielor lumii cu lumina sa.

Când a apărut Codruţ Croitoru pe scenă, norii se împrăştiaseră deja, soarele strălucea întreaga piaţă udată de stropii aurii ai ploii adunate într-o cadenţă posibilă doar Cerului. După cum îi spusesem cu o zi înainte prietenei pe care am rugat-o să mă însoţească la Sibiu, dacă sufletul se va bucura, atunci va fi o mică ploaie, suficientă cât să se poată manifesta un curcubeu. Nu-i prea venea a crede Florentinei, pentru că era super senin cerul, temperaturi de 36-38 de grade… Dar exact aşa a fost.

Foto: Luana Cosmulescu

Multe asemenea curcubeie m-au însoţit începând cu 2017. Poemul Rugă, scris în 2013, îmi răsuna în minte şi înainte de a începe Remember Ioan Gyuri Pascu, am şi repostat în Story-instagramul editurii – un clip cu acest poem.

Am observat o bucurie diferită şi în Codruţ Croitoru. Emana din el acel senin al inimii sincere care se dăruia celor prezenţi fizic, dar mai ales lui, compozitorului pe care îl aprecia din copilărie. După ce am postat şi în fb prima parte a impresiilor mele de la Hermannstadt Fest, Codruţ a adăugat acest comentariu:  

“Emotionant articolul! Ma bucur nespus ca festivalul HermannstadtFest mi-a oferit ocazia sa fac si eu ceva in memoria artistului Ioan Gyuri Pascu, al carui fan sunt, cum am mai spus, de mic copil. Pe langa calitatile incontestabile de compozitor rafinat, Ioan Gyuri Pascu este, din punctul meu de vedere, unul dintre putinii textieri români atinsi de geniu, in istoria industriei muzicale romanesti, scriind texte deosebite atat pentru propriile cantece cat si pentru melodii de succes ale altor compozitori. Sunt prea putini cei ce ii cunosc adevarata valoare si ma bucur ca organizatorii festivalului Hermannstadt Fest, impreuna cu dumneavoastra, ati facut acest prim si mare pas de readucere in atentia oamenilor a artei pe care a lasat-o in urma sa Ioan Gyuri Pascu. Sper ca din ce in ce mai multi tineri sa isi indrepte atentia spre albumele sale discografice. Or sa descopere in acest fel cantece care sunt cel putin la fel de bune ca alte piese care se canta des in festivaluri.”

 Două luni mai târziu, când am întrebat-o pe doamna Daniela Simionescu – inima cea mai inimă a acestui festival pentru a cărei cea de-a X-a ediţie de anul viitor a început deja pregătirile – dacă îmi poate pune la dispoziţie înregistrarea acestui recital pentru a le publica în site-ul ioangyuripascu.ro, părându-mi-se a fi cel mai frumos omagiu, cea mai frumoasă recunoaştere a compozitorului Ioan Gyuri Pascu, răspunsul dumneaei a fost nu doar afirmativ, dar extrem de rapid. Astfel puteţi urmări două dintre momentele acestui recital, însoţite de cuvintele celor doi interpreţi, Codruţ Croitoru:

Şi Domnique Simionescu:

Poate veţi avea răbdarea şi interesul să-i ascultaţi (aveţi linkurile mai sus, apăsaţi pe numele lui Dominique) interpretând duetul “Cântecul nostru”, o piesă din ultimul album, compus şi înregistrat începând cu anul 2014 şi publicat de Ioan Gyuri Pascu de-abia în februarie 2016, într-un tiraj foarte mic, pentru prieteni – albumul “Casa Inimii”. Îmi amintesc şi acum cât de supărat era că acest album nu a fost gata mai repede, într-un timp mult mai scurt, că rămăsese blocat cumva în studioul lui Lae. Dorinţa de a-şi vedea creaţiile în lume cât mai curând l-a însoţit mereu. Înregistrat iniţial în studioul de casă al lui Constantin Lae Neculae, alături de care şi împreună cu basistul Eugen Amarandei a susţinut recitaluri între 2014 şi 2016 sub numele Ioan Gyuri Pascu & The Greys, acest album a devenit ultima mărturisire muzicală a celui care nu a fost doar compozitorul şi creatorul textelor pentru cântecele sale, dar a scris asemenea texte şi pentru alţi compozitori, dintre care îl amintesc acum pe Adrian Ordean şi textul creat de Gyuri pentru piesa “Zilele”- interpretată la Festivalul Hermannstadt Fest 2021 de Codruţ Croitoru şi Denise Ordean.

Sper că aţi ajuns să citiţi până aici, să vedeţi toate clipurile video, că mai aveţi răbdare să-l vedeţi şi pe cel ce urmează. La acest festival am avut ocazia să ascult o foarte tânără voce strălucită de o sensibilitate aparte. Profunzime şi delicateţe deopotrivă, iubire pentru ceea ce cântă, acestea ar fi câteva dintre lucrurile care ies în evidenţă din vocea lui Eduard Anghelescu. L-am ascultat cântând una din piesele interpretate de o altă mare şi unică voce a interpretării româneşti, Aurelian Andreescu şi, cum atunci urmăream mai degrabă cerul şi norii şi ploaia uşoară, nu i-am reţinut numele. Seara, după încheierea concursului, i-am întrebat pe Adi Ordean şi Bogdan Dragomir dacă-şi amintesc de băiatul cu bluză gri, dacă va lua vreun premiu, dacă nu, voiam să-i ofer eu neapărat unul. Nu-şi puteau aminti de băiatul cu bluză gri, emoţiile şi oboseala se arătau deplin la ora aceea, astfel că nu am reuşit să aflu numele concurentului. De-abia a doua zi, în ziua premierilor am aflat şi m-am bucurat foarte mult să descopăr că nu luase doar premiul pentru interpretarea în cadrul categoriei Remember Aurelian Andreescu, ci Trofeul Adrian Ordean!

Îi pregătisem “băiatului cu bluză gri” un premiu oricum, unul pe care urma să i-l înmâneze dincolo de spaţiul oficial a festivalului, Florentina, prietena mea, odată cu felicitările şi îndemnurile mele de a nu renunţa niciodată la muzică. Fapt împlinit. Nu mă aşteptam să am ocazia să-i vorbesc eu, personal, dar s-a ivit şi aceasta şi, odată cu ea, o promisiune, necerută din partea lui Eduard: că va alege una din compoziţiile lui Gyuri, o va înregistra şi mi-o va trimite.

Nu a fost mare surpriza să primesc “Melancolie”, o veche compoziţie a lui Gyuri, din anul 1979, o piesă iubită de foarte mulţi, interpretată de Eduard Anghelescu, voce şi pian, un viitor testimonial, deşi, la vremea când mi-a trimis înregistrarea, nu ştia planul meu. O puteţi asculta în Testimonialul lui Eduard Anghelescu.

Întotdeauna am considerat că harul are nevoie şi de sprijin uman, că oricât de mare ar fi talentul unui om, puterea de a-l susţine într-o lume ce pare prea puţin interesată să descopere şi să-şi susţină artiştii, nu îi este neapărat dăruită “la pachet”. Am încurajat şi am ajutat împreună cu Gyuri destul de mulţi tineri care nu găseau alte uşi deschise. Şi nu am făcut-o doar cu vorba.

Doresc acestui festival să crească şi să devină şi mai frumos, şi mai bogat, să le ofere copiilor şi tinerilor şi un strop de putere pentru a-şi continua călătoria pe drumul acesta plin de spini, mătrăgune şi frumuseţi pe care poate doar artiştii au menirea a le cunoaşte pe Pământ. Mulţumiri pline de recunoştinţă adresez din nou Danielei Simionescu şi întregii echipe a festivalului!

Publicului român, îi doresc să afle ce înseamnă cu adevărat viaţa unui artist creator, a unui artist interpret, să devină astfel mai conştient că orice furt-copiere sau absenţă de la un spectacol poate însemna nu doar o viaţă la limita inferioară a decenţei, dar, de cele mai multe ori îi poate stimula grava tentaţie de a face compromisuri. Când artiştii încep a face compromisuri, spiritul unui popor se stinge.

E-adevărat, nimic nou sub soare despre condiţia unui artist în ultimele două milenii. Poate pentru că a “distra” audienţa e sinonim cu a fi servitorul ei, în cel mai umilitor sens al cuvântului servitor.

Daniela Marin

P.S. În acest Post Scriptum ofer pagina materialelor inedite care, la fel ca întreg acest site oficial dedicat vieţii Artistului Ioan Gyuri Pascu, se îmbogăţeşte mereu.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.