22.11 – Răsărit

Răsăritul acestei zile m-a surprins cu lumina sa rozalie, încadrată între vişiniu şi mov şi albastru pentru ca, puţin mai târziu, printre straturile norilor să se ivească şi soarele, blând, atât de blând.

Nu obişnuiesc să mă trezesc la asemenea ore. M-a trezit Cerul sau poate Lumina, mereu invocată, ca să-mi dăruiască această bucurie de-a dreptul extatică. Astfel de răsărit nu am mai trăit.

Camera telefonului nu a reuşit să surprindă frecvenţele acelea. Poate că numai lentilele sufletului le pot primi. Dar tot am încercat să capturez minunea. Şi, chiar de s-au transformat în portocaliu, chiar roşu şi galben, chiar dacă m-am întristat pentru o clipă, văzând parcă un fel de tricolor românesc, întrebându-mă de ce văd ceea ce văd… Dar am lăsat deoparte gândul şi-am rămas să trăiesc bucuria dintâi.

Mai târziu, mi-am amintit de fragmentul acesta din Actul a treilea, al vieţii – de fapt, a patra parte din Poem cioplit din vară (netocmit):  

Albul îmi spune că roşul vişiniu din copacul anume,
anume are a-mi spune despre neantul întunecat
din care lumina făcut-a prima culoare -
sânge de viaţă purtător -
apoi, s-a făcut soare
lumina
şi un oranj încântător se înălţă căutându-şi perechea
când,
scotocind supărat
sublimă într-un galben pătat de fierea cea verde
ce izvorî din copac spre-albastrul senin, neîntrupat,
până când roşul şi albastrul
regăsiţi în neant
se iubiră electric şi mov
în tăcerea ultimei forme perfecte a unui gând:
regăsirea.

Poate prea lung acest poem care ocupă 25 de pagini din volumul Anotimpurile cuvintelor. Doar două prietene mi-au spus că acest poem se afla pe primul loc în “top5 preferinţe”. 😊)) Da, imaginaţi-vă că mi-am rugat prietenele care au primit acest volum să-mi facă un asemenea top!

Pe locul I a ieşit Şi dacă iubire ar fi dumnezeu. Pe locul II, Învaţă. Locul III a fost împărţit între Aprilie doi şi Şi dacă tu ai putea vorbi. Din cele 7 + 1 topuri, pentru că încă mai aştept finalizarea unuia (Anca!!!), am adunat de câte ori a fost selectat un poem şi astfel s-au aranjat “locurile”. Nu de câte ori a fost pus pe poziţia întâi sau a doua…

În topurile acestea care, în câteva situaţii au depăşit numărul impus de poezii, respectiv 5, au mai fost pomenite următoarele poeme: Ecoul cuvintelor; Şi viaţa şi moartea şi zeii; Clipa dintre două inimi; Septembrie 13; Într-un April; Vrei să ne ţinem de mâini; Anotimpul timpului; Cucoana Toamnă; Dospitul zilei; Lianele lumii; Vântului strigare; Ruperi; Glasul din flori; Stâlpii; Poiana mieilor. Cel din urmă, Poiana mieilor a fost publicat aici în blog, în 2019 sub titlul Roua.

Printre prietenele mele s-a strecurat şi topul unui domn pe care l-am întâlnit pentru câteva clipe, cu mulţi ani în urmă, tatăl unui prieten. Dumnealui nu mă cunoştea şi nici poveştile vieţii mele nu îi erau cunoscute, aşa că pot spune că este un top obiectiv. Fiul mi-a spus că tatăl său a citit volumul pe nerăsuflate, fiind şi un iubitor de poezie, că i-a plăcut tot şi a ales această ordine de numai 5 poezii: Cucoana Toamnă, Stâlpii, Învaţă, Şi dacă iubire ar fi dumnezeu, Poiana mieilor.

Rezonăm cu orice cuvânt în funcţie de starea pe care o avem în acel moment. Starea şi contextul determină înţelegerea, conceptualizarea şi armonizarea. Numai că, există un alt element mai înainte de toate acestea: atenţia. Sau, altfel spus, prezenţa. Cât de atenţi şi deschişi suntem să ascultăm, să citim cuvintele-informaţiile, să percepem frecvenţele lor cu toată fiinţa, nu doar prin intermediul limitativelor organe de simţ, cât de deschişi suntem să primim în noi, să cunoaştem cu adevărat?

Undele cuvintelor tipărite, sunetele şi frecvenţele lor pot părea inexistente, dar nu este aşa. . Sunt mulţi oameni care recunosc că “aud vocea autorului”, că percep sursa din care au izvorât cuvintele. Desigur, nu vocea, voce.

Citim atâtea cărţi care nu doar ne plac, dar ne influenţează gândirea, convingerile şi trăirea. Ne impresionează, ne marchează, se aşează în noi precum cărămizile unei construcţii. Ne clădesc.

Cuvintele rostite sunt mult mai agresive în sensul în care au puterea de a influenţa prin intermediul vocii, al intonaţiei, al sentimentelor reale ale vorbitorului, sentimente şi intenţii  ce transpar, astfel, în fiinţa noastră ajungând (uneori “înfipte”) ideile pe care vorbitorul doreşte să le inoculeze în noi.

Dar cred că am “vorbit” prea mult. S-a dus de mult apusul, de dinainte de ora 17. Asta nu-mi place deloc iarna, întunecarea.

Atât am avut de împărtăşit, azi, 22 noiembrie.

Lumină, Iubire şi Înţelepciune vă doresc vouă, celor ce citiţi aceste pagini, fapt pentru care vă mulţumesc! <3

Daniela Marin