Întâi Noiembrie #poem

În trandafiri de-abia iviţi
azi Toamna mi s-a îmbrăcat.
Se răsucea în oglindiri de clipe aurii, făloasă până peste cap.  

  „Credeai că poţi doar tu? Eu pot oricând Măiastrul îmi permite. 
 Aşa să ştii! 
 Şi într-o frunză pot s-adun un roşu blând, un galben pur,
 poate doar verdele să-mi fie o adiere mai întunecat. 
 În rest, suntem la fel, aşa să ştii!” 
 strigat-a Primăverii cu năduf. 

 Din depărtarea mersului sprinţar, surata i-a răspuns:
 „Nehotărâtă, cum te ştiu, un pas în faţă, doi în spate,  
 cred că nu bagi de seamă cum îţi porţi dansul între viaţă şi moarte.
 Pe când eu viaţa o redau. Eu viaţă sunt!”
 „Nu înţeleg. Nu te aud. Eşti mult, mult prea departe!”
 „Spuneam că eşti o babă! Şi-ai să mori!”
 „E-o chestie de sens. 
 De n-aş muri, tu te-ai mai naşte?” 

 În răsuciri de vânt şi-ntoarse spatele
 plecând către apusul zilei de întâi.
 Azi, întristata Toamnă s-a făcut cuvânt. 
   

©Daniela Marin, 2020