Cuvintele şi libertatea

Cuvintele m-au fascinat întotdeauna. Când eram mică, le mai stâlceam, schimbam ordinea literelor. Îmi suna mai bine portolacă, de exemplu. Era mai dulce aşa. Avea o căldură aparte pe care „portocala“ o pierdea. Cuvintele nu-mi erau doar sunete, dar şi gust, aromă, textură ori dans şi desen. Eram deja la şcoală şi mă jucam cu ele la fel cum mă jucam şi cu notele muzicale.

Am ajuns să mă înscriu la Liceul de Muzică (nr. 1, cum se numea pe atunci prezentul Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti“), nu pentru că aş fi iubit vreun instrument, ci pentru că aveam un auz muzical deosebit ce fusese remarcat de profesoara de muzică a surorii mele venită într-o vizită la noi acasă. Cântam fără greşeală toate cântecele difuzate la vremea aceea în emisiuni de divertisment şi muzică uşoară, Mihai Constantinescu şi Corina Chiriac fiind preferaţii mei, alături de Aurelian Andreescu şi Florin Bogardo. În faţa televizorului cu lămpi TEM6 dansam şi cântam, străduindu-mă să fac exact mişcările pe care dansatorii conduşi de faimosul coregraf Cornel Patrichi le făceau să pară foarte uşoare. Viaţa mea era atât de plină de sunet, de dans, de poveşti şi piese de teatru, de filme şi plimbări prin Parcul Libertăţii!…

Şi-acum mă întreb de ce nu-mi vine uşor a accepta reluarea denumirii acestui parc construit în onoarea Regelui Carol. Poate pentru că libertatea m-a căutat întotdeauna. Sau eu am căutat-o pe ea. Poate pentru că am crescut printre limite, oprelişti, interdicţii, zăbrelele comunismului. Noi, toţi cei născuţi şi crescuţi în acel sistem, ar trebui să apreciem libertatea precum ocnaşii. Libertatea asta de-acum, să ai voie să pleci în ţări străine, să ai voie să scrii pe blog, să ai voie să te plimbi prin magazinele firmelor străine care acum sunt şi aici, în oraşul tău, să ai voie să vezi filmele şi emisiunile unor posturi de televiziune din Occident, să ai voie să vezi reclamele faimoaselor firme de fast food… Da! Libertăţile acestea nu existau nici în copilăria mea, nici în adolescenţa mea, nici în primii ani ai tinereţii mele. Eu am îndrăznit să mă duc la Concursul Cântarea României cu o poezie de Ana  Blandiana care, de unde să ştiu eu, tocmai ce fusese pusă pe lista neagră. Pe lista scriitorilor interzişi. Acum, scriitorii nu mai pot fi interzişi. Se publică orice. Oricine poate publica.

Să ucizi o pasăre în colivie este ca şi cum i-ai deschide portiţa să zboare după ce te-a văzut îmbătrânind.

Fragment din Caietul Danielei – NOI în secolul XXI, Volumul 2