from Pixabay

Experiment AI

2 comentarii

Când apar veşti neaşteptate, mă întreb ce vrea Universul să-mi spună, ce trebuie să mai învăţ.

Cu deschiderea aceea specifică copilului, altfel spus, cu inocenţă şi cu entuziasmul de a cunoaşte ceva nou, dar şi cu “grija” născută din experienţă (căci da, este foarte greu să nu laşi programele să intervină, să-şi verse veninul peste frumuseţea clipei), privesc cu bucurie şi cu atenţie înspre noutăţile venite către mine zilele trecute. (Cunoaştem că nimic nu este întâmplător.)

Mi-a fost trimisă vestea că există un site care foloseşte AI şi îţi poate transforma poeziile în cântece. Un site care, în varianta free, îţi oferă, însă, o paletă restrânsă de posibilităţi, atât ca număr de încercări, cât şi ca stiluri de muzică şi, mai ales, de editare. (Nu poţi edita nimic în varianta free, ca să fie mai clar.)

Eu, care am zis că nu mă ating de niciun “gpt”, mă surprind entuziasmată de idee şi… da, uite că încerc să văd cam ce poate, cam cum funcţionează acest “inteligent creator de muzică”. Cum porneşte el de la nişte versuri în limba română sau în oricare altă limbă, cum “intuieşte” mesajul, cum sortează printre stilurile free şi ce “coace”. Deşi, mi-e clar că versurile sunt una, poezia e alta, nu mi-am putut potoli curiozitatea. (Uneori, da, şi poezia se poate cânta. Dar cum?)

Ce am “prins” până acum din program este că, odată ce ai scris textul, stilurile muzicale se schimbă imediat şi ele. Îţi oferă o paletă “conform cu” ceea ce a “înţeles” din traducerea automată şi instantanee, conform cu ceea ce este “la modă”, ceea ce “cunoaşte” a fi aşteptările omului din prezent. (Ce altceva ar putea “cunoaşte” dacă nu ceea ce îi “livrăm” noi, zilnic, moment de moment?)

Mai mult, acolo unde “simte” că este nevoie, pentru ritm ori doar pentru că “sună mai bine”, intervine cu sinonime, ba chiar şi înlocuiri sau ştergeri de cuvinte. Şi mai mult, poate selecta cuvinte şi versuri pentru a crea o strofă nouă. Alege care ar trebui să-i fie refrenul, ce versuri s-ar potrivi repetate după solo… m-a uimit ce a făcut cu textul poemului Parent-theses, cel puţin în varianta în care nu am ales eu niciun stil muzical. Doar am pus textul şi… hai, să te văd de ce eşti capabil!

Aceste uzine-şcoli, aceşti exemplari elevi învaţă totul instantaneu. Da! Nu a trecut mai mult de o secundă până şi-a schimbat “paleta de stiluri” în funcţie de textul pe care l-ai introdus. Mai mult, odată ce ţi-ai creat cont, te învaţă şi pe tine. Ce-ţi place, ce variante ai şters, ce variante ai păstrat, ce stiluri preferi, ce stiluri rămân neatinse… Te învaţă şi te ispiteşte mereu cu câte un stil nemaiauzit.

Uite cum a început cursa între mine şi AI-ul din site-ul suno.com! Eu vreau să-l cunosc pe “el”, “el” vrea să mă cunoască pe mine, să-mi “livreze” conform gusturilor mele… Poate ajungem să ne şi iubim, mai ştii?

Eu m-am străduit să nu-i fac viaţa prea uşoară lui Ai nici înainte, prin fb, YouTube şi alte alea. Dar acum, chiar sunt curioasă cum îmi va dezvolta “portretul”.

Bineînţeles că unele dintre denumirile stilurilor muzicale (doamne, cât de multe stiluri văd că există… wow!) îmi sunt complet necunoscute. Dar, ce distracţie pe mine! Acum, când poate că am cea mai mare nevoie de distracţie…

Există stiluri “actuale” şi “de succes” pe care nu le “prefer”, adică, nu-mi cere să ascult mai mult de 20 de secunde… O voi face pentru tine, dacă te respect, dacă te apreciez şi nu vreau să-ţi stric plăcerea… Dar atunci când vrei să faci experimente, nu mai ţii cont de preferinţele tale. Intri în experiment şi, gata, accepţi totul doar pentru a vedea ce şi cum şi până unde.

Au fost şi multe prostii pe care le-am şters, era prea mult, inclusiv variantele “pro” oferite la început, în prima zi de testări. (Acum, după 4 zile, slavă Domnului, nu-mi mai oferă variante “pro”!) Dar au fost şi alegerile mele, alegeri total ilogice, din punctul meu de vedere sau al gustului muzical, care mi-au provocat uimirea.

Dar cum a învăţat toate astea acest “inteligent creator de muzică”? Ce modele creează bazându-se pe tiparele create de oameni, astfel încât să fie pe plac oamenilor?

Mi-am ieşit din “tipare” şi am verificat, întru distracţie, stiluri de muzică pentru poeme publicate în volumul amintiri şi Anotimpurile cuvintelor, dar şi din volumul „Parentheses„, publicat online, un volum de care am uitat… de care am uitat complet odată ce i-am permis să fie în lume, aşa, singur, fără o “editură”… self-publishing attempt. Cred că e mai mult de un an de când nu am verificat ce se întâmplă cu volumul ăsta! Şi ştiţi de ce? Pentru că self-publishing editor m-a intoxicat cu mailuri despre cupoane, oferte, “early-bird” stuff… întelegeţi, nu? Nici măcar nu ştiu dacă chiar este publicat pe Lulu.com! Deşi am plătit şi nişte bănuţi pentru asta!

Mult am scris. Oare cu rost? Cine ştie, poate că unii poeţi care mai trec pe-aici s-ar putea intoxica de curiozitatea mea.

După experienţa asta înţeleg că nu mai e prea mult timp de trăit “în dulcele stil clasic”. Nu se mai poate opri nimic, şi cred că şi pentru reglementările legale deja e prea târziu. Vă daţi seama că inteligentul creator de muzică a învăţat din piesele muncite de compozitori care nu primesc nimic din faptul că lucrările lor au fost învăţate, analizate, disecate şi asimilate de noua competiţie.

Nu mai avem cum impiedica haosul ce va veni. Eu chiar îmi creez unul în propria casă în momentul de faţă.:) Am întrebat “inteligenţii” de la google unde pot găsi nişte meşteri tâmplari, zugravi… întrebări din astea cu care ne-am obişnuit de atâţia ani, fără să ştim că exact aşa se fac afacerile. Întrebi google dacă există un tip de afacere în zona x, unde poate că vrei să închiriezi sau să cumperi un spaţiu, să deschizi o afacere şi el îţi răspunde. Tu alegi atunci locul pentru că în zonă lipseşte respectiva afacere, magazin, etc. De atâţia ani funcţionează chestia asta. Şi atât de târziu s-a găsit cineva să dea în judecată google pentru unfair promovation şi alte asemenea dominaţii şi dominioane.

De prin filmele SF cu roboţi şi viitoruri robotice nu am vrut să acceptăm semnalele de alarmă. De-acum, nu ne rămâne decât să murim ca nişte dinozauri sau să ne facem frate cu … Ai.

Şi uite cum a trecut o zi de (mult) prea vară în care tot nu am apucat să croiesc nişte clipuri pentru variantele muzicale ale poemelor încercate. Ei bine, le voi pune aşa cum sunt. S-ar putea chiar să vă placă. :))

Daniela, cea cu drag de împărtăşit învăţături!

P.S. Mai am câteva, dar nu mai am nici măcar puterea de a face asemenea clipuri simple!

P.P.S. Cine ştie dacă distracţia asta nu o să mă împingă să-mi fac şi abonament! :)))

Şi dacă tu ai putea vorbi, poem din volumul Anotimpurile cuvintelor, 2024:

Urzeli, poem din volumul Anotimpurile cuvintelor, 2024:

The fig tree, poem by Daniela Marin, 2019 (Parentheses, 2023):

Parentheses, poem by Daniela Marin, 2018 (Parentheses, 2023)

2 comentarii la „Experiment AI”

  1. Multumesc ca m-ai pastrat printre abonati. Asa am aflat ca ai fost la mare, ca experimentezi cu AI, ca exista aceste experiente…. Noutati tehnologice de care ma feresc, inca. Chiar mi-au placut niste aranjamente muzicale pentru poemele tale . (Nu stiu de ce nu mi se primesc like-urile pe pagina ta.) Te imbratisez cu drag.🌹♥️

    Apreciat de 1 persoană

    1. De ce nu te-as fi pastrat printre abonati, Miza?… Multumesc pentru apreciere. Dupa cum stii, si ai citit, nici eu nu am vrut sa am de-a face mai mult decit avem de-a face de atitia ani prin intermediul internetului, al fb-ului si celorlalte platforme, ba chiar si numai prin intermediul unei banale cautari in google. Acum, insa, avem o cu totul alta etapa in fata noastra. Am inceput acest studiu pentru ca mi l-a trimis Universul, o stii el ceva… E prea tarziu sa mai revenim… poate doar o totala intrerupere a energiei electrice pe toata planeta, o severa schimbare a atmosferei terestre… nu stiu. Dar, sa lasam lucrurile grave si sa ne bucuram ca inca ma citesti, ca inca existam… cit de bine o putem face. Te imbratisez cu drag si, inca o data, multumesc! <3

      Apreciază

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.