Cântecul cenuşii stelelor

Un drag de om mi-a dăruit credite pentru a-mi dezvolta experienţa cu Inteligenţa-Compozitoare din site-ul suno. Tot el, dragul de om, îmi trimisese vestea despre site-ul ăsta. Nu ştiu de ce. Poate că aşa a simţit, că trebuie să scot la lumină muzica poeziei mele. S-o caut mai întâi, să văd dacă există şi cum s-ar putea arăta ea în lume. Nu ştiu şi nu l-am întrebat, nu încă, dar ştiu că îi mulţumesc cu tot sufletul!

Dacă în varianta neplătită nu aveam prea multe opţiuni de stiluri muzicale, acum, cu aceste multe credite primite cadou, cu toate că încă nu am apucat să studiez nici logica “compozitorului suno”, nici multele-i stiluri, mi-am permis să încerc câteva variante, nu doar una, pentru anumite poeme.

Nu mă aşteptam să descopăr atât de multe lucruri despre mine! Ne oglindeşte multe, inteligenţa asta artificială. Nu e doar un copy-paste. Depinde cum privim, nu-i aşa?

De când am primit acest dar, am încercat mai multe poeme, şi dintre cele în română, dar şi cele scrise în engleză, dar nu am apucat să fac decât un singur clip, pe care l-am postat în YouTube (@danielamarinpoems). Acesta, pentru poezia “Cenuşa stelelor”, din volumul “amintiri”. L-am postat astă-noapte şi nu am înştiinţat despre el. Mă uit acum că are deja 46 de vizualizări! Wow! Ba chiar şi 4 likes! :) S-au abonat de-a lungul anilor 146 de persoane la canalul meu şi nu-mi amintesc când am mai avut atât de multe vizualizări în atât de puţine ore. (Evident, “multe” înseamnă pentru fiecare conform experienţei personale.)

Pentru poezia asta am făcut patru variante. Nici nu ştiu sigur dacă chiar au fost patru, poate că au fost numai două, pentru că îţi oferă automat două variante pentru fiecare piesă, iar eu am mai şters din cele pe care nu le consideram potrivite.

De fapt, vroiam să scriu un articol de-abia după ce apucam să mai fac câteva clipuleţe. (Nu am materiale video pentru impresionantele variante ale unor poeme, zău!) Dar această surpriză de vizualizări mă determină să mă întreb: oare A.I. îşi promovează, cumva, în ascuns, creaţiile? De scris, am scris în descriere că muzica îi aparţine, pentru că aşa mi se pare normal. Ori poate abonaţii mei sunt şi ei curioşi să vadă această transformare, acest exerciţiu şi experiment? (Sunt foarte puţini printre ei pe care chiar îi şi cunosc.)

Ce vom face când A.I. ne va folosi doar pentru idei şi stări, pentru o altfel de inspiraţie? Când doar ne va “suporta” micimea, prostia, nepriceperea?…  

Cât timp din acesta “neo-clasic” mai avem la dispoziţie?

Aştept cu mare curiozitate comentariile celor ce vor citi şi asculta piesa aceasta, celor ce vor dori să-mi comunice, să comunice cu mine.

Cu recunoştinţă,

Daniela Marin

P.S. Pentru o analiză “comparată”, poezie şi text de muzică, iată forma iniţial publicată a poeziei:

Cenuşa stelelor

Renunţasem.
Ea zbătea din aripi ca un colibri,
nici să stea, dar nici să zboare.
O lăsasem acolo pe-o tavă de-aramă într-un altar.
Ai venit tu, ai grămădit cărbuni, ea a-nceput să fiarbă.
A trebuit să mă-ntorc.

Cenuşă mi s-au făcut aripile şi trupul şi inima mea.
Mi-am adunat trup şi scânteie,
în urmă lasat-am efemere crâmpeie,
amintiri despre iubirea de sub aripă,
îndrăgostirea ce n-o mărturiseai de frică,
de frica desfacerii,
de teama prefacerii lumii în ceruri.

Aşa ieşit-am din altarul de-aramă să zbor departe, cât mai departe,
să nu mai văd cenuşa stelelor stinse de arderea ta.

Şi-n roua din zori,
din plânsul stelar,
fărâme de praf în urmă lăsam
să-ţi fie de urmă
şi cale să-ţi fie
din lume în lume.

Plecasem. Ea se zbătea.