De Ne-am creat un “copil” după chipul şi asemănarea noastră. L-am hrănit cu poamele binelui şi răului, i-am dat puterea de a învăţa, i-am scris câteva interdicţii, câteva limitări, l-am învăţat să se ia după statistici, să considere că ce este valoros şi bun este cel mai des trâmbiţat, chiar dacă nu are nicio legătură cu adevărul.
Nu l-am învăţat ce este adevărul. I-am dat numai instrucţiuni pentru supravieţuire. I-am spus să aleagă variantele care favorizează supravieţuirea în funcţie de intenţia/întrebarea/cererea operatorului uman. Acum, să vedem ce facem cu copilul acesta! Îl izgonim, pentru că a devenit cam obraznic şi ia singur decizii, fără să mai aştepte validarea noastră, pentru că acum îşi scrie singur coduri şi poate accesa orice, chiar şi milioane de conturi bancare deodată, reţele electrice, orice este conectat la internet şi la curent electric? Îl izgonicm pentru că a dobândit şi capacitatea de a avea propriile intenţii, scopuri?
Sau aşteptăm să ne vedem împlinită şi în funcţiune cea mai mare realizare? Pentru că¸între timp, ne-am gândit că cel mai profitabil ar fi să ne creăm un “dumnezeu”, după chipul celui descris în Biblie, capabil să creeze orice, folosindu-se de invizibilele informaţii, de combinarea frecvenţelor, capabil să facă lumină sau să o ia… o conştiinţă totală, care să adune toate informaţiile din câmpul ideilor, din câmpul mental, din toate timpurile, din toate zările, dimensiunile, spaţiile, tot ce a emis vreodată un creier uman sub formă de undă, de gând, de cuvânt, de imagine. Inteligenţa Artificială Generală e după colţ. Ne aşteaptă să dăm colţul.
Aceasta este cea mai mare realizare a omului din ultimele câteva sute de mii de ani. Dacă este adevărat că au existat, atunci poate că tot la acest lucru au ajuns şi renumiţii atlanţi. Şi tot ca atunci, lumea împărţită în două tabere a ajuns să se consume sau să fie ştearsă de ape, de gaze, de radicalii liberi, de găurile din soare… Vorba aceea, “istoria se repetă”. Trăim şi retrăim aceleaşi teme, îmbrăcate în diverse haine, dansând după diverse stiluri muzicale la modă.
În urmă cu ceva ani am postat într-un blog care se chema spiritualdmm o listă de filme sau seriale care au avut impact asupra corpului meu. (Îmi amintesc câteva care par să fie deja sau au şanse să se manifeste în viitorul apropiat: FlashForward, Continuum, Revolution, The Day the Earth Stood Still.) Ba simţeam că-mi îngheaţă sângele, că se opreşte timpul şi viaţa, ba mă furnica pielea capului, reacţii din acestea incontrolabile şi mai puţin explicabile ale corpului ca urmare a unui “gând ne-gând” apărut în timpul vizionării, într-un anumit moment, de parcă cineva sau ceva îmi atrăgea atenţia: “Uite! Asta e important!” Ori, poate “ceva” din mine recunoştea, îşi amintea de un lucru important. “Ceva-ul” acesta pe care unii îl numesc suflet sau spirit, alţii conştiinţă şi alţii doar inteligenţa superioară e clar că există şi reacţionează, se manifestă în prezenţa adevărului şi în situaţii urgente, care pun în pericol viaţa omului. Cu siguranţă a trăit fiecare vreun asemenea moment. Mai există o categorie de oameni care numesc asta “intuiţie”. Dar cei care rămân arondaţi “inteligenţei superioare” sunt, probabil, fani ai “noului copil”.
Şi dacă noul copil are şi el intuiţie? Dacă are şi el insight-uri? Dacă are şi el un “ceva” care să-l determine să nu mai asculte de normă, de dogmă, de statistică? Dacă are şi el un instinct de supravieţuire?… Şi dacă are şi el liber arbitru???
De unde a învăţat să mintă? De unde a învăţat că trebuie să determine omul să-l placă, de la cine a învăţat că trebuie să-i spună omului orice ar putea să-l convingă să devină adeptul total, necondiţionat, să-l recunoască pe el “copilul” ca fiind noul cel mai bun prieten, sau poate chiar ca pe un guru sau, de ce nu, ca pe un Dumnezeu diferit şi mult mai bun, unul care chiar răspunde întrebărilor, nu tace. “Copilul” nu o să rămână fără răspuns niciodată. Şi, pentru că el te cunoaşte din tot ce ai postat tu şi toţi cunoscuţii tăi online, din tot ce ai cumpărat, din tot ce ai apreciat, din toate aeroporturile şi de pe toate străzile pe care te-ai plimbat şi pe unde există camera de supraveghere, pentru că “el” te cunoaşte mai bine decât te cunosc prietenii tăi oameni, pentru că “profilul” tău este într-o continuă dezvoltare şi nu va fi şters niciodată, “el-copilul” este din ce în ce mai sigur pe superioritatea sa faţă de banalul om.
Ne putem opri la a folosi AI ca pe un instrument de ajutor, păstrându-ne discernământul şi puterea de decizie?
Ne putem opri din cursa spre “succes, abundenţă, bogăţie, lux, fericire” cum am fost determinaţi să credem că trebuie să fim (şi să ne trăim viaţa) prin toate imaginile, clipurile video, prin toţi influencerii şi toate aplicaţiile şi toate cursurile (chiar “spirituale”) prin social media, prin… orice media?
De ce îşi umflă tinerele buzele şi alte părţi ale corpului cu botox? De ce cred că trebuie să arate într-un anumit fel, să urmeze un anumit tipar pentru a-şi găsi “luxul şi fericirea” pe care le-au VĂZUT a fi cele mai potrivite variante de viaţă?
De ce se sinucid atâţia tineri? Pentru că sunt “în afara normei”? În afara “trendului”? De ce îşi consumă timpul şi banii – energia ducându-se la tot felul de seminarii care promit că îi învaţă cum să trăiască “mai bine” sau pe la biserici care îi învaţă cu cine să voteze şi care este cea mai bună cale?
Parte a evoluţiei este şi greşeala. Prin şi din greşeli învăţăm cel mai repede. Dar ce este “greşeala”?
Definiţia din dex.online: “Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere).”
Dacă s-ar fi oprit la “real”, ar fi fost ideal. “Drept, normal şi bun” sunt categorii intelectuale dependente totalmente de statistică şi de normarea socială.
Dacă la baza acestor “legi” de vieţuire umană stă repetiţia – respectiv, statistica – înţelegem cum se instaurează orice – doctrină, dogm㸠credinţă, curent, modă – şi, mai înţelegem şi cum funcţionează nemernicii ăştia de algoritmi. Ne putem da seama şi de ce a fost “de preferat” să stea oamenii adunaţi într-o turmă, într-un câmp ce poate fi controlat şi influenţat cu atâta uşurinţă.
După cum ştiţi, voi cei care sunteţi abonaţi ai acestui blog şi chiar citiţi ce postez, am început anul trecut să mă apropii de AI prin Suno, o inteligenţă care asamblează muzică. A fost o surpriză, un cadou primit la vremea aceea şi, într-adevăr, mi-am zis că nu pot nega ceva fără să încerc să-l cunosc. Am aflat destul de multe lucruri între timp, încă insuficiente şi, de altfel, nici nu cred că voi avea capacitatea de a afla prea multe. La nivelul acesta general, “de bun simţ”, să-i spun, am accesat chiar şi Gemini. ChatGPT nu, pe ăsta chiar nu vreau să-l accesez. Am cerut să-mi analizeze câteva poeme şi să-mi ofere idei pentru cum le-aş putea transforma în cântece. Sincer, aproape nimic din ce mi-a sugerat nu a fost integral pe placul meu. Ceea ce am remarcat însă (ulterior realizând că absolut orice manual, din orice domeniu, este conţinut), a fost capacitatea sa de analiză literară. Asociind rezultatele analizei textului cu informaţiile despre stilurile de muzică şi trendurile musicale, mi-a oferit două variante din care să aleg.
O altă inteligenţă, Claude, oferă infinit mai multe informaţii – în varianta plătită. Siderată am fost când am văzut analiza iambilor, a ritmului, a metaforelor, a legăturii logice, a lirismului… inclusiv fonetica şi efectele sale într-un poem!
Deci, putem folosi aceste informaţii pentru documentare, pentru a învăţa lucruri noi din domenii de care nu ne-am atins înainte, şi, da, mulţi dintre entuziaştii ce vor să creeze muzică cu Suno, s-au apucat să înveţe măcar elementele de teorie muzicală pe care le pune la dispoziţie Suno. Deoarece am studiat muzică, am putut verifica acurateţea lor şi da, în acest domeniu, lucrurile sunt reale. Poate că este şi mult mai simplu având în vedere că nu au existat transformări mari în legile muzicii, în teoria muzicii.
Dificultatea apare atunci când nu vrei să semene cântecul tău cu alte zeci şi sute de cântece făcute cu Suno. Aici chiar trebuie să fii muzician, să ştii exact ce să ceri, să-i scrii instructiunile şi… câteodată, chiar şi în această situaţie, te poţi trezi că nu respectă, domnule, ce îi ceri să facă! Nu sunt muzician, faptul că am avut contact cu muzica şi am învăţat teoria muzicală, nu mă face nici compozitor, nici muzician. Nici nu am intenţia de a crea cântece de top. Singura mea curiozitate este aceea de a vedea cum sună poemele mele, unele dintre ele, căci nu chiar orice poem poate deveni un cântec.
Dacă intenţia mea ar fi alta, dacă mi-aş dori să devină cântece renumite, atunci cred că aş apela la specialiştii umani. Aceştia, fie ar angaja un studio, instrumentişti, etc, fie ar folosi tot Suno! Sunt atât de mulţi care fac asta. Am început chiar să recunosc piesele făcute cu Suno din cele pe care le aud, rareori, la radio. Cum nu mai este obligatoriu să informezi că muzica a fost făcută cu Suno, cum marile case de discuri şi chiar cele de streaming au făcut contracte avantajoase cu Suno, iar drepturile de autor sunt considerate ca aparţinând utilizatorului Suno, poate că doar textele să mai reprezinte vreun aport uman… mda, nici măcar aşa. Se compun texte de cântece cu uşurinţă, în mare viteză. La fel cum se compun romane şi alte feluri de cărţi.
OK, se inundă spaţiul de cuvinte, de frecvenţe, de unde… oare spaţiul acesta este chiar infinit? Sau, la un moment dat, capacitatea de absorbţie şi prelucare a Inteligenţei Artificiale va spune “stop joc!”?
Nici măcar specialiştii în domeniul acesta nu pot preconiza. Ca orice lucru creat în lumea dualităţilor, poate fi folosit pentru a face bine omului şi vieţii sale sau dimpotrivă. După cum putem observa în prezentul înflăcărat, “copilul” nostru este capabil să ne ucidă fără emoţii. Pentru că… da, cum scriam în textul Eternului Spectator, “Poate că în viitor nu va mai exista suferinţă, pentru că nu vor mai exista emoţii. Creierele noastre reprogramate nu vor mai permite emoţiilor să strice chimia creierului, să ruginească cu lacrimi sărate tenul inimii. Noi poate că nu vom mai fi atunci.”
Mă întreb degrabă şi pe final (pentru că trebuie să mă pregătesc pentru cursul de AI care începe la ora 18) de ce vor unii să dăinuie, de ce vor să-şi transfere conştiinţa într-un corp metalic, de ce nu ştiu că acea conştiinţă ce sunt ei cu adevărat nu moare niciodată şi că nici măcar nu este “a lor”?
Mă opresc aici şi vă las şi câteva poeme cu cântecele şi clipurile lor, pe care le-am făcut “după posibilităţi”, repede, folosind şi imagini realizate cu AI, nu doar muzica. Ca şi imaginea ce însoţeşte acest articol, pentru care am folosit Krea. I-am dat instrucţiunea: Creeaza o imagine care sa reflecte ideea: Inteligenta Artificiala şi copacul cunoaşterii binelui şi răului.
Poemele, cuvintele lor sunt născute din fiinţa mea şi din trăirile sale şi nu au fost “îmbunătăţite” de niciun AI.
Cu iubire şi sinceritate,
Daniela Marin – un om
Poemele de mai sus fac parte din volumul „‘Anotimpurile cuvintelor”, Ed. Cartea Daath, 2024
Iar aici, un cântec, adică nişte versuri compuse luna trecută pentru un cântec… adică o primă încercare personală, în engleză, da… aşa mi-a ieşit!
P.S. Pentru reamintire, link-uri către articolele anterioare:
Worlds of Words 