Gramatica dansului

Titlul spectacolului “-EM” are în spate multe verbe la indicativ prezent şi plural. Sunt destul de multe verbe cu această terminaţie: avem, facem, dregem, ardem, cădem, rămânem, zbatem, frângem, recunoaştem, creştem…

Privind mişcările dansatorilor… pentru că este vorba despre un spectacol de dans/mişcare realizat şi interpretat de Anastasia Preotu şi Vlad Furtună, ai libertatea de a-ţi crea propria poveste. Alegi să descoperi înţelesul celor ce le vezi rostogolindu-se în scenă din curiozitate sau pur şi simplu din dorinţa de a participa. Probabil că, de cele mai multe ori, decriptarea aceasta a mişcărilor lipsite de cuvinte aruncă spectatorul pe şinele trenului propriei vieţi. Şi chiar dacă nu eşti nici dansator, nici nu ţi-ai imaginat vreodată cum ai fi transpus propriile probleme din cuplu într-o coregrafie, începi parcă să recunoşti gesturi, în mintea ta încep să se audă, dincolo de muzica spectacolului, cuvinte care te-au durut, pe care nu le-ai putut uita şi, încet-încet, odată obişnuit cu neînţelegerile şi certurile cuplului, sătul să îţi mai aminteşti, începi să-ţi doreşti să-i vezi (măcar pe ei) împăcaţi.

Începutul spectacolului te avertizează că nu îţi prezintă începutul unei relaţii de cuplu, că lucrurile scârţâiau dinainte de a intra tu, spectator, în viaţa lor. Nemulţumirile se exprimă, orgoliile se ciocnesc între femininul bărbatului şi masculinul femeii, astfel că prima jumătate a spectacolului m-a aruncat dintr-o parte în alta, evitând să cred că portretul femeii ar fi atins de vreun adjectiv, nu de un verb, de imaginea şi chiar convingerea multor bărbaţi că femeile sunt de neînţeles, că sunt mai degrabă rele, încăpăţânate, isterice şi trebuie ţinute în frâu prin orice metodă. Balansul acesta, la propriu si la figurat, mi-a arătat o relaţie care pendula zgomotos, lovindu-se de pereţii opuşi pentru a reveni cu şi mai mare forţă în locul de unde a pornit.

(Avem disponibilitatea să ne cunoaşt-em, să ne înţeleg-em? Să creşt-em împreună?)

Din păcate, forma verbului “a respecta” la plural, indicativ prezent este respectăm. “Ă”ul acesta, vocala aceasta atât de des întâlnită în substantivele şi adjectivele vieţii, parcă deschide un hău – timpul necesar înainte de a emite o concluzie, de a încheia, de a închide gura pentru a-l rosti pe “m”. Nici verbul “a iubi” nu se întâlneşte cu “-em”, nici “a ne bucura”, nici „a ne armoniza” sau a fi în armonie, „a ne echilibra”, „a ne completa”… Pentru acestea este nevoie de liniştea, reflectarea, poate chiar şi de căderea în gol, tocmai pentru a putea urca, apoi, deasupra hăului.

Povestea pe care am înţeles-o eu din performanţa coregrafilor este tristă şi nu are vreun happy-end altul decât… “după moarte, te voi ierta, te voi aprecia, te voi respecta, te voi iubi, totul va fi pace.” Asta mi-a sugerat negrul ce se zbătea deasupra capului femeii. După atâta suferinţă, după atâta efort, descoperim în final “vălurile” care distorsionează vederea, care învăluie viaţa şi iubirea lăsându-le oamenilor doar lupta, opoziţia, orgoliile. Aveam şi eu nişte “văluri şi valuri” într-un text. (Nu spun care, să nu care cumva să se creadă că-mi fac reclamă! :) ) Aşa că, mi-a plăcut finalul pe care eu aşa am ales să-l înţeleg. Nici muzica nu m-a îmbiat spre o altă viziune. Poate că doliul acela reprezenta regretul. “Atâta timp ne-am luptat, atât timp din viaţa noastră am pierdut cu prostii! Cine e mai mare, mai tare, cine înţelege, cine nu înţelege, cine vrea, cine nu vrea, de ce nu faci ca mine, ba ca mine, eu am dreptate, ba nu, eu am dreptate…”

Ceva sigur trebuie să moară la final: suferinţa şi ignoranţa.

Mi-a plăcut foarte mult şi ansamblul de mişcări repetate ritualic în încercarea de a fi “la fel”, simultan şi perfect împreună. Mi-a amintit de un serial de dinainte de 2020, “OA” se numea.

La finalul spectacolului, Victor Ţăpeanu ne-a spus că, cine doreşte, poate să solicite libretul, povestea din spatele acestei coregrafii. Chiar îmi doresc să o citesc, să văd cât de mult m-am înşelat, cât de adevărat este verbul “rămânem” din sinopsisul spectacolului disponibil aici:

https://rezervari.cuibulartistilor.ro/spectacol/em

O altă experienţă deosebită mi-a oferit Cuibul Artiştilor cărora le doresc SĂ FIE şi le mulţumesc pentru că SUNT!

Îi mulţumesc şi prietenei Florentina pentru acest cadou pe care mi l-a făcut chiar în ziua de 15 August!  

Cu recunoştinţă,

Daniela Marin

P.S. După spectacol (am fost la reprezentaţia de la ora 19), parcă îmi venea să intru să văd, din nou, Hysteresis II – Moon! Era acolo, în grădină, se pregătea să înceapă.

Cred că ambele spectacole se mai joacă doar până în 30 august.