6 ianuarie 2022

Anul trecut, în 6 ianuarie, zi în care religia creştină sărbătoreşte Botezul şi începutul misiunii lui Iisus, se năştea un poem. Gândeam că voi mai lucra la el. Am scris atunci “ideile principale”, dar nu am mai revenit. L-am recitit acum. Nu, nu e nimic de “lucrat”. Atât a fost.

Ciudat de greu, îngreunat şi atârnător anul 2021. Ca bolovanii legaţi de picioarele osânditului ce urma să fie aruncat în ocean, 2021 începuse ca o primăvară. Şi începutul lui 2021 a fost primăvăratic, dar nu mi se aseamănă cu începutul lui 2022. Se va fi întâmplat vreo minune de nu m-am înecat. 😊 Sau poate doar s-au dizolvat bolovanii în sarea mării, s-au transformat în minerale luminoase, vor fi ros peştii sforile, gravitaţia o fi amuţit pentru o clipă, salvatoarea clipă, cine ştie, toate au sensul lor. Şi primăvara lor. 😊

Mai e ceva drum de parcurs până în aprilie, nu s-o fi scurtat iarna atât de mult, nici polii nu s-or fi răsturnat, dar gândul meu spre primăvară tânjeşte. Mai e ceva timp de germinat, de dezbrăcat hainele trecute, de pregătit trupul pentru înnoire. Un timp al decantării, al alegerii grâului de neghină, aurului de nisip, fiecare cu greutatea şi frecvenţa sa, la locul său rânduit.

Cred că şi Timpul se va alege. Trecutul va cădea greu prin sită, atras de forţa gravitaţiei unui pământ chinuit. Prezentul va rămâne gata să germineze în lumina soarelui, sub ploaia purificatoare, în aerul traversat de razele noii ere. Ha! Uite ce cuvânt s-a ivit! “Eră”! Hm!

Matrix Resurrections propune ideea schimbării atitudinii “maşinăriilor”, a “programelor” care rulează matrix-ului. După sacrificiul lui Neo, maşinăriile, cel puţin o parte dintre ele, au ajuns să se sensibilizeze şi să lucreze pentru şi împreună cu oamenii. Au “dezertat” din funcţiile lor matriciale şi s-au alăturat oamenilor liberi, s-au împrietenit cu cei treziţi, atâţia câţi au supravieţuit Zion-ului masacrat. De cealaltă parte, matrix-ul a găsit soluţia să-şi îmbrace roboţii în haine de om, ca să nu se mai poată distinge nici măcar printr-un microcip.  (ciudat nume şi-a ales compania asta suedeză – disruptive subdermal – adică disruptiv, distrugător al echilibrului celor ce se află sub epidermă, cel mai mare organ de respiraţie al corpului uman?)

Şi mai propune ceva filmul acesta atât de aşteptat: o reînviere a lui Neo şi Trinity, alături de explicitarea iubirii sacre, a acelei iubiri imbatabile, cea care învinge orice “maşinărie”, care trezeşte şi salvează oamenii din ignoranţă şi sclavie.  Atâta doar că anomaliile astea de Neo şi Trinity nu se înmulţesc. Rămân a fi “cei aleşi”. Aleşi să continue lupta pentru eliberarea oamenilor rămaşi în buclele matrix-ului.  

Nici acum nu am găsit explicaţia stării de tristeţe pe care am avut-o la finalul filmului. Tristeţe, nu dezamăgire. Îl voi revedea, poate voi înţelege ce n-am înţeles sau/şi nu am vrut să înţeleg.

Ei, dar am scris ceva pe ziua de azi! O pagină întreagă! Uite că am putut!

Şi am mai şi adunat imaginile mele dragi, potrivite zilei de azi, la un loc.

Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!