By Posted on May 2, 2015 by Daniela Marin
Te-ai întrebat vreodată cum ţi-ar fi fost gândirea dacă pielea corpului tău ar fi fost neagră… sau roşie… Dacă te-ai fi născut în Asia cea îndepărtată, ori în Africa cea stigmatizată… Cum ai fi simţit viaţa desfăşurându-ţi existenţa TA?
Tu, care ştii, care gândeşti, care îţi dai cu părerea, care condamni, care ucizi frumuseţea şi speranţa, tu care separi, care discerni, tu care ai cea mai mare importanţă mai ales atunci când aştepţi să te valideze alţii, să te împingă de la spate, să te laude, să te aplaude, să te voteze… Tu, care crezi că eşti doar bunătate şi iubire şi, în ipocrizia ta, victimizarea este o calitate suficientă pentru a te ascunde pe sub crucea păcatului…
Cum ţi-ar fi fost să fii chiar tu Iisus Hristos?… Ai fi tăcut cum a făcut El?… Ai fi avut puterea să vezi, să ştii, să înţelegi, să stai printre ipocriţi şi proşti, şi răi, şi mafioţi, şi cruzi şi să nu-i spulberi, să nu le topeşti creierele, să nu-i arzi în nefiinţă?… Hai, fă un exerciţiu de imaginaţie. A lăsat spus că tot ce-a făcut El, şi noi vom fi capabili să facem. Ba incă şi mai mult! Hai, fiul omului, încearcă! Hrăneşte cu iubire şi pâine şi peşti, preschimbă apa în vin, umblă pe ape, vindecă bolile, readu viaţa în corpurile îngheţate, iubeşte şi respectă totul. Mai ales pe cei care te urăsc pentru că le vezi mizeria, care vor să te piardă pentru că eşti mai mult decât pot ei cuprinde. Ajută acolo unde sincer ţi se cere să ajuţi şi fii cu atenţie acolo unde este doar o ispitire ori o capcană… Fii înţelept şi vezi adevărul. Poţi?… Nu poţi?… De ce? Pentru că nu vrei?… Dacă vrei, poţi. Crezi? Tot ce crezi este posibil. Crezi, dar nu vrei?… Atunci nu te mai plânge!
Să facă alţii?… Tu n-ai stofă de erou?… Tu n-ai stofă deloc. Ai material sintetic. Eşti plasticul mulat şi mutilat. Eşti cercetările super-tehnologiei. Eşti capul plecat de tot de pe umeri ori aplecat între picioare. Eşti şarpele muşcându-şi coada. Ori eşti doar adormit. Eşti doar hipnotizat. Aşa că tot ceea ce crezi, ţi-a fost introdus în mintea ta în starea de hipnoză. Te-ai autohipnotizat? Bine. Alegerea-i a ta. Aşa ai vrut. Aşa crezi. Aşa trăieşti.
Ai obosit de prea multa suferinţă, de prea multa frică, de prea multa minciună, de prea multa muncă? Exact asta era şi ideea: să oboseşti! Să te epuizezi. Cum? Încă nu te-ai epuizat? Te-ai înfuriat? Mai ai resurse?… Să vedem unde te va conduce şi furia asta. Numai la iubire să n-ajungi, c-atunci devii Hristos! Şi dacă se mai naşte încă unul…”
Asta publicam în urma cu 7 ani în blogul spiritualdmm, rubrica “Dialogul de azi”, evident. S-a schimbat ceva în aceşti şapte ani? S-au schimbat multe şi foarte multe. Înfăşuraţi în pânzele de păianjen ale ideilor, ale curentelor şi curenţilor la modă, oamenilor le este din ce în ce mai greu într-o lume în care tehnologiile şi digitalizările par să fi “uşurat” viaţa lor. Le-au uşurat şi de consistenţă şi semnificaţie, de autentica empatie şi umanitate. Le-au deviat drumul sau, cine ştie, poate că exact asta va contribui la adâncirea crizei ce va conduce la mult aşteptatul înalt salt în conştiinţă, va conduce direct la capătul prăpastiei. Acolo stă ascunsă o trambulină. Impactul poate propulsa până dincolo de marginea superioară a prăpastiei.
Worlds of Words 