Sub ploaia măruntă
plângându-mi plecarea
iată-mă iară
plutind.
Seninu-mi ascund
în buzunarele inimii care
cu apele tale să se umple
aşteaptă.
Şi zâmbet, şi viaţă
ascunse prea bine în pivniţe pline
după lumina ta
tânjesc.
Şi uite cum Soarele se desfăşoară pe sine
în mine
ghemul lumilor întinzând.
Fire-mi întinde
să mă prind bine de razele unghii
în carnea-mi scobind.
Albastrul seninul ‘mi-inundă retina.
Sufletul nu mai e obosit.
Se desfăşoară spre tine
prin norii de zahăr croind
drumuri marcate de cordoane-mpletite
din firele ghemului dezgolit.
©Daniela Marin, aprilie 2023
