De Nu ştiu cum au trecut primele luni ale acestui an. Nici nu-mi vine să cred că suntem aproape de sfârşitul lunii Martie, că primăvara s-a instalat chiar şi astronomic azi, deşi oamenii tot cu 21 Martie au rămas în minte. Dar ştiu că ultimele săptămâni au fost prea pline.
Cel mai greu mi s-a părut să-mi fiu propriul editor. A venit peste mine ideea, dorinţa, un ceva, nu aş putea defini ce, de a-mi aduna poeme, poezii, poezioare într-un nou volum. Cu toate că în 2018 am spus că volumul “amintiri” va fi ultimul, că nu voi mai publica nimic… Dar, dacă este ceva sigur în lumea asta tridimensională este faptul că totul este într-o continuă mişcare, transformare, schimbare, evoluţie, etc.
Şi nu doar editor mi-am fost. Cred că Martie e luna învăţăturii, nu a poeziei. Am avut de descoperit că, atunci când nu ai angajaţi, ci, ocazional, colaboratori, e bine să ştii să le faci pe toate. Printre multe alte subiecte de învăţat, tehnoredactarea – programul în sine, nu viziunea – m-a doborât săptămâna trecută. Care va fi rezultatul muncii teribile, încă nu ştiu. Mi-a fost ca şi cum trebuia să scriu cuvinte cu sens fără să cunosc alfabetul. Cum va ieşi acest volum de poezie intitulat “Anotimpurile cuvintelor” şi cât de mulţumită voi fi înfăţişarea lui, vom vedea în curând.
Poate aşa trebuia să fie, o carte foarte personală. Am trimis azi la tipografie materialul pentru probă. Nu ştiu ce nuanţă va avea coperta, pe care, da, tot eu am făcut-o. :) Mai puţin copăcelul de pe verso. Asta chiar nu am mai avut timp să încerc să desenez, deşi aşa ar fi trebuit.
Să-mi ţineţi pumnii să fie bine, să nu fie nevoie să mai fac vreo modificare! Trebuie, totuşi, să mă întorc la traducerea unei cărţi, pe care sper să o public cât mai curând. Totul e “cât mai curând” în ultima vreme. Şi am mai lăsat deoparte o altă carte… Ei, asta e! Iată că se întâmplă.
Worlds of Words 