Gânduri în Ajun

Niciun comentariu

Poate chiar a fost o stea care a luminat Pământul atunci, înaintea Naşterii lui Iisus. Poate chiar a fost o cometă, una mai ciudată, una venită dintre stele mult îndepărtate, cum este şi faimoasa 3iAtlas care a făcut atâta vâlvă şi prin cer, şi pe Pământ.

Informaţia, Lumina, s-a afişat pe cerul vizibil pământenilor pentru a-i înştiinţa că lucrurile nu vor mai fi ca înainte. Că vine ceva/cineva mult împuternicit pentru a conduce omenirea mai departe.

Mult de folos mi s-a părut mie pasajul pe care îl voi reda mai jos, din cartea Progresul spiritual. Poate că unii se vor strânge de teama că nişte cuvinte, nişte idei, le-ar putea dărâma eşafodajul convingerilor. Preferă să rămână orbi şi surzi, agăţaţi de ele mai degrabă decât să rişte pierderea lor. Îşi păstrează lentilele colorate într-o anumită frecvenţă şi văd totul doar prin acea culoare. Restul, nu există. Sau, dacă cumva există, atunci e de condamnat, de respins, de ucis. Şi Iisus a murit pentru că a spus adevărul. Asta spune şi Dr. Hawkins prin cărţile sale.

Cred că timpul prezent ne cere să facem extrem de multă ordine în noi, în viaţa noastră, mai ales în relaţiile noastre. Să ne scuturăm de toate cele ce sunt ca bolovanii legaţi de picioare, de toate cele care ne consumă, care ne slăbesc şi să decidem ce vrem să facem, încotro ne îndreptăm. Poate că este necesar să rezolvăm şi să încheiem toate cererile/dorinţele lansate în trecut. Orice vis, orice dorinţă puternică trimisă în câmpul universal va primi un răspuns. Poate nu chiar acela pe care ni-l dorim, şi nu chiar atunci când îl dorim. Diferenţa dintre câmpul şi frecvenţa inimii şi cele ale minţii creează un haos, un semnal bruiat. Şi-atunci, ce să răspundă universul? Când mintea e într-o direcţie şi inima în altă direcţie, emisia noastră este aproape neinteligibilă.

Este posibil şi să nu ne convină răspunsul sau timpul când se manifestă. Îl putem respinge, ne poate enerva, ne revoltăm faţă de ceea ce primim fără măcar să ne întrebăm dacă nu cumva a venit acum pentru că acum era cel mai potrivit moment.

Toate scenariile există, sunt posibile. Infinitul potenţial le cuprinde. Depinde cu ce rezonăm, ce atragem în manifestare, atât la nivel individual, cât şi colectiv. Vrerea personală dispare sau, mai corect spus, devine condusă de cea divină atunci când ţi-ai dedicat viaţa lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că nu mai ai de făcut alegeri, cu atât mai mult dacă rămâi “în lume”. Toate se petrec de la sine în câmpul frecvenţelor cu care rezonezi, pe care le atragi. Uneori înţelegi sau vezi urmările, alteori pur şi simplu mergi mai departe. Alegi şi eşti ales de răspunsul pre-existent.   

Dar, pentru că este Ajunul Crăciunului, şi pentru că intenţia mea era să postez acel fragment din Progresul spiritual, îmi opresc gândurile din Ajun şi vă doresc să vă fie uşor să vă iubiţi aproapele ca pe voi înşivă şi să aveţi un Crăciun Minunat!

Din Cap. 2, Progresul spiritual, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.:

<<Diferenţa dintre Iluminare şi Mântuire

Care este diferenţa dintre Iluminare şi Mântuire? Aceasta este o întrebare foarte inteligentă. Eu însumi am fost într-o stare conflictuală: maestrul meu principal era Iisus sau Buddha? Părea că Iisus susţinea mântuirea, iar Buddha susţinea iluminarea. Sunt acestea două lucruri diferite? Da, sunt, într-un fel. Iisus Hristos a vorbit despre mântuire. Cu toate că El a predat oamenilor mântuirea, cu toate că i-a învăţat că Prezenţa lui Dumnezeu este în tine însuţi, misticul, de obicei pe calea inimii, a descoperit că Dumnezeu, fiind Iubire, este intrinsec, este în tine. Dar, Iisus pare că este de acord, în general, cu Buddhismul Tărâmului Pur al Lotusului, cu Buddha infinitei compasiuni, Avalokitesvara. Sunt multe şi diferite reprezentări ale lui Buddha, diferite nume. Oricum, Tărâmul Pur al Lotusului se aseamănă foarte mult cu Creştinismul.

Se porneşte de la premiza că negativitatea lumii acesteia este atât de mare încât şansele atingerii iluminării sunt practic zero. Prin urmare, nu ar fi un ţel practic. Dacă înţelegi că nivelul conştiinţei omenirii a stat la 190 până spre finalul anilor ’80, înseamnă că te afli pe calea atingerii celei mai înalte stări într-un câmp gravitaţional extrem de negativ. Şi asta nu este prea practic.

Şi, cu sigurantă, dacă priveşti la populaţia căreia i s-a adresat Iisus cu învăţăturile sale – o populaţie analfabetă, nomadă, care credea în zei demonici – şi calibrezi zeii din Vechiul Testament, constaţi că ei proveneau din nivelurile 70 sau 90: răzbunători, mânioşi, egoişti, narcisişti, primitivi, la fel cum erau şi zeii Romei Antice şi ai altor societăţi primitive, aproape demonici. “Proiecţiile inconştientului”, cum spune Freud, acestea erau Dumnezeu şi nu aveau nicio realitate. Dar, apoi, Freud a făcut o greşeală şi a afirmat: “Prin urmare, Dumnezeu nu există.”, deşi ar fi trebuit să spună şi că nici zeii negativi nu există, dar nu a făcut această afirmaţie şi a mers mai departe: “Dumnezeu nu există.” Carl Jung, care calibrează la 520, a mers mai departe cu asta şi el nu a concluzionat “deoarece zeii falşi sunt falşi, prin urmare un Dumnezeu adevărat nu există”. Şi, pe de altă parte, Carl Jung a confirmat validitatea spiritului, lumea spiritului. Aşa a reuşit Jung să treacă de bariera 499, de bariera de la nivelul 500.

Scopul lui Hristos este acelaşi cu cel al Buddhismului Tărâmul Pur al Lotusului: fără ajutor Divin, posibilitatea să ajungi în ceruri este foarte mică. Cineva are nevoie de o energie atât de puternică, ca cea a unui Avatar, 1000. A afirma aceasta este a afirma că acela este învăţătorul care te va însoţi prin tot procesul. Ne-am pus întrebări: Buddha ne învaţă despre calea către iluminare, Iisus Hristos ne învaţă despre calea către mântuire. Să vedem dacă este corect: “Această afirmaţie este corectă. Rezistă. (adevărat)”. Acum să vedem cine are nevoie de mântuire. “Aceasta este corect. Rezistă. (adevărat). Entităţile peste nivelul 600 au nevoie de un mântuitor. Rezistă. (ne-adevărat). Entităţile peste 540 au nevoie de un mântuitor. Rezistă. (adevărat)”. Bun, deci dacă ai un nivel sub 600, ai nevoie de mântuire. Mai apare vreo întrebare legată de acest subiect? Iisus Hristos ne învaţă calea spre mântuire.

Iluminarea şi Mântuirea

Iluminarea şi Mântuirea – este suficient? Este necesară mântuirea? Şi dacă da, de ce eşti mântuit/ salvat? Salvarea are de-a face cu nivelul pe care îl are cineva atunci când părăseşte corpul.

Vedeţi, Iisus spune: “Acelora care mă păstrează în minte, aceia de care sunt legat prin devotamentul lor faţă de mine, acelora le voi dărui energia de care au nevoie pentru a ajunge în Ceruri.” Tărâmul Lotusului şi Creştinismul sunt ambele foarte practice. Ambele au fost învăţături predate în perioade de timp în care ignoranţa, neştiinţa era foarte mare. Nu uitaţi că Buddha s-a născut în anul 500 Înainte de Hristos. Pe vremea aceea nu exista tipografie, nimeni nu era educat, nimeni nu ştia să citească sau să scrie. Nivelul conştienţei era probabil asemănător cu cel al unui locuitor obişnuit din Afganistan. Un nivel aproape primitiv, cerinţele de bază pentru a trăi şi nimic peste asta. Deci, Tărâmul Lotusului ne oferă aceleaşi învăţături – că de unul singur nu ai şanse să reuşeşti să atingi iluminarea în această viaţă datorită negativităţii vieţii de aici. Iar angajamentul este atât de neobişnuit, şi strict, încât doar unul din 10 milioane de oameni l-ar accepta. Vom ajunge şi la acele tehnici pentru transcenderea ego-ului şi veţi vedea că nu sunt atrăgătoare pentru prea mulţi oameni. Ca să nu pomenim şi despre firele aprinse care îţi trec prin corp – Doamne, Dumnezeule!

În concluzie, Buddha este calea pentru a dobândi merite spirituale urmând învătători precum Buddha. Buddha nu spune că vei atinge iluminarea neapărat dacă urmezi Calea Celor Opt Adevăruri în această viaţă, dar spune că acest angajament îţi va garanta automat că în fiecare viaţă în care vei fi de-acum înainte, vei merge spre iluminare. Odată ce ai ales direcţia spre Lumină, finalul este sigur. Şi eu cred asta, că ce a spus Buddha explică de ce s-a petrecut fenomenul în această viaţă.>>

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.