De Se întâmpla să se exprime şi revolta sau manifestul printre scrierile mele. Nici nu ştiu cum să denumesc astfel de versuri. Nu-mi amintesc dacă a existat vreun context (social) care a determinat naşterea poemului acestuia, “IruMpe”. Ştiu doar că mai târziu l-am publicat în Anotimpurile cuvintelor în secţiunea “Vechi strigăte mute”.
Îmi amintesc că litera “m” s-a impus singură în compoziţia acestui cuvânt. Puterea strigătului unei mame care a ajuns la limita acceptării s-a transformat în sunetul M, amintindu-mi de reacţia copilului ce eram când am citit pentru prima oară Legenda Meşterului Manole. Poate că exact acel strigăt, de-atunci, al copilului şi nu al mamei, a izbucnit peste timpuri pentru că trebuia conştientizat, “ascultat”, vindecat.
De ce s-a creat acest poem atunci, nu-mi amintesc, dar ceva din momentul prezent mi-a amintit de el, aşa cum mi-am mai amintit şi la începutul lunii decembrie. Iar azi, din nou…
Poate dacă îl las în lume, aşa, fără clip video, cum am sperat că voi face, n-o să mă mai deranjeze 😊
Zboară, dar, şi tu!
Irumpe!
Ascultă-l cum sună
cum rupe prelate
prelaţilor mască
umple de viaţă şi vene şi coaste!
Ascultă-i dar pulsul
venit chiar din soare
bilă de flăcări şi hrană şi moarte
şi toate
şi vânt şi mişcare!
Ascultă-i dar viaţa în pieptul de gheaţă
auzi cum îţi spune că n-ai cum răpune o ţară
oricât ai rupe
şi graniţi de-ai pune
oricâtă otravă împrăştii
câtă ocară!
E-un em de la mamă în verbul acesta.
Ascultă-l mai bine:
iruMpe.
Ascultă-l cum vine
din murmur în tunet:
iruMpe.
Şi-atunci,
izbucnind în lumină
copiii din mame zidite
ţărâna străveche
şi sarea
şi marea
şi zarea
foc se vor face.
Topitele-ţi tălpi
trup nu vor mai ţine.
Ascultă-l,
ascultă-l mai bine!
©Daniela Marin
Worlds of Words 