Ochiul

Ochiul Mi-am spovedit sufletul ţie, Lumină! L-ai ascultat şi apoi l-ai luat în palma ta urcându-l atât de sus până în dreptul ochiului tău mare atât de mare (oh, Domane cât de mare!) încât a trebuit sa mă pui iar jos ca să il pot vedea şi eu! Daniela Marin – “Eternul exerciţiu” – Editura

Continue reading

Strălucirea tăcerii

Am tăcut şi tăcerea ne-a umplut sufletele unul cu altul.   Ne-am ţinut palmele până când unul într-altul trupurile au pătruns fiind, şi-un singur Dumnezeu a strălucit.   Daniela Marin – “Eternul exerciţiu” – Editura Cartea Daath, 2004  

Nichita

În anul 1985 am cumpărat o carte: Amintiri din prezent. Aşa îşi intitulase rubrica deţinută în revista “Argeş” (între 1970 şi 1973) Nichita Stănescu.  Şi tot aşa a intitulat Gheorghe Tomozei acest volum de “proze eseistice şi jurnaliere semnate de marele poet”. Îl descoperisem uluită pe Nichita în timp ce colegii mei de liceu –

Continue reading

La multe învieri, femeie feminină şi frumoasă!

Femeie aşteptând   Femeie arătând A femeie-aşteptând În muzica voluptoasâ Tresârind sperioasâ Printre masculi înroşiţi În scaune priponiţi Din volumul “Eternul exerciţiu”, Daniela Marin, 2004. Femeia – creuzet al vieţii, altar alchimic al iubirii, Sărbătorită azi… doar azi? Femeia sau femininul? Eternul exerciţiu  Îţi  trebuie un exerciţiu, o repetiţie în toate, dar mai ales în

Continue reading