Se încheie acest lung an, un an al buclelor, al înşelăciunilor, al trădărilor, al sacrificiului, un an bun pentru a crea fisurile necesare, astfel evitând o spargere bruscă a amforelor pline de adevăruri ce s-ar fi revărsat precum puhoaiele, inundând apocaliptic omenirea. Fisurarea zidurilor va continua, se va accelera, cutremurând pământul ce îşi doreşte noua
A venit şi Crăciunul 2024! Aproape că a şi trecut. Prea multa agitaţie şi tristeţe ce l-au precedat au marcat cumva altfel această sărbătoare. Pentru mine, evident. Poate că pentru alţii a fost uşor sau mai uşor să trăiască bucuria, să facă urări curate, din suflet, cu tot sufletul. Mie, nu mi-a fost uşor. S-a
Carnea-şi lumineazăîn faţa ochilor pescariliterele,în lasouri mari adunând alăturarea-n cuvinte ce freamătă precum fluturii prinşiîn plasele curioşilor,între buricele degetelorgolite de pasiune.Aproape arzând,pe şinele neînceputurilorse adună vagoane de litere. Se luptă cu gravitaţiaîn surdul scrâncet al roţilorevitând putrefacţia.Aşteaptă să-nceapă o altă lume.Timpul,neorb, urmărind zbaterea cuvintelor cu aripi ciuntite îndreptându-se spre ceruri neprihănite de om,le râde cu
Anul 2014. Terra. Sau Pământul, planetă dintr-o galaxie pe care noi am numit-o Calea Lactee. Nu ştim dacă are un alt nume. Poate că n-are. Doar noi dăm nume. Ştim doar ceea ce ştim noi, ceea ce noi am denumit. Noi suntem oameni. Noi suntem bărbaţi şi femei şi copii, specii diferite aparţinând aceluiaşi gen
Cuvintele m-au fascinat întotdeauna. Când eram mică, le mai stâlceam, schimbam ordinea literelor. Îmi suna mai bine portolacă, de exemplu. Era mai dulce aşa. Avea o căldură aparte pe care „portocala“ o pierdea. Cuvintele nu-mi erau doar sunete, dar şi gust, aromă, textură ori dans şi desen. Eram deja la şcoală şi mă jucam cu



