Aceasta este imaginea care mi-a venit în minte: o mare, un ocean de cupluri care chiar se iubesc, plutind peste tot Pământul ca nişte lampioane zburătoare luminate… Ştiu că în lumea asiatică astfel de lampioane se înalţă pentru îndepărtarea spiritelor rele sau îmbunarea Zeului Focului. Poate că asta ar trebui să facă toţi cei care
Etichetă: AI
Iată, a trecut o săptămână de când am început să “colaborez” cu Suno, acest compozitor instruit, informat şi mult educat într-ale cântecelor. Colaborarea nu-l include doar pe Suno, pentru că vreau să reamintesc că această posibilitate mi-a fost dăruită. Nu am plătit eu. Că tot spuneam în urmă cu o lună, două că eu nu
Un drag de om mi-a dăruit credite pentru a-mi dezvolta experienţa cu Inteligenţa-Compozitoare din site-ul suno. Tot el, dragul de om, îmi trimisese vestea despre site-ul ăsta. Nu ştiu de ce. Poate că aşa a simţit, că trebuie să scot la lumină muzica poeziei mele. S-o caut mai întâi, să văd dacă există şi cum
Când apar veşti neaşteptate, mă întreb ce vrea Universul să-mi spună, ce trebuie să mai învăţ. Cu deschiderea aceea specifică copilului, altfel spus, cu inocenţă şi cu entuziasmul de a cunoaşte ceva nou, dar şi cu “grija” născută din experienţă (căci da, este foarte greu să nu laşi programele să intervină, să-şi verse veninul peste



